17 octombrie 2011

iGuţă, iValoare!

Aflaţi, dacă nu ştiaţi, că manelele au pătruns şi pe iTunes Store. Mai mult decât atât, se bucură de un succes nebun, astfel că operele lui Guţă şi Salam sunt mai scumpe decât piese semnate de Lady Gaga sau Adele. Vorbim de artişti consacraţi ca Ştefan de la Bărbuleşti, Octavian Francezu sau Robert Salam a căror hituri pă sistem costă ceva mai bine de 1 euro bucata. Adică cam cât scoate Adi Minune în 20 de secunde la o nuntă plină de gherţoi cu ceafă lată.

Spre exemplu, albumul clasic, Best of Nicolae Guţă costă nu mai puţin de 11,99 de euro, în vreme ce, să zicem, cel mai recent album al lui Adele ajunge la maximum 6 euro. La fel de bine se vinde şi The Mafia of the Manele Volume 2, acolo unde găsim piese ca Fac afaceri (I make business) semnată de Dorel de la Popeşti şi Marius Sîna, ori Mare Boss (Big Boss) a lui Dan Salam într-un ficiuring dă zile mari cu unicul Nea Kalu. Ca pita caldă se cumpără şi Când o pun o pun cu sacu' a irepetabilului Guţă, dar şi hiturile de mare succes laiv număru' unu ale lui Florin Salam ca Nu te lăuda bogate (Don't speak highly about your fortune) sau Poate am dat o spargere (Maybe I organised an hold up).

Acestea fiind spuse, nu pot să nu mă gândesc la ziua în care Petrică Cercel în colaborare cu Romeo Fantastik, Florin Peşte, Şuşanu şi Play AJ vor lansa, în premieră, la Kanal D, piesa ce sparge toate topurile: ,,Dau tun după tun, chiar şi pe iTune!"

    Mai multe despre poveste aici.

0 wild thought(s):

Un produs Blogger.