Creşte văzând cu ochii

Bun, orăşelul nostru mic în care de regulă nu se întâmpla nimic, a prins viaţă. Ultimele două săptămâni au adus atât de multe devenilor încât nici nu îmi aduc aminte să fi fost vreodată atâta agitaţie şi voie bună. Şi asta pe criză oameni buni! Pentru unii or fi lucruri mărunte da' pentru noi ăştia de sub cetate lucrurile ăstea îs tare faine şi ne mândrim cu ele, că doară de aia suntem ardeleni!

Pe repede înainte, anu' ăsta aşa crizat a adus un Târg de Crăciun mai bogat şi mai fain ca niciodată. Primarele nostru a hotărât ca hăi mici şi părinţii lor să se bucure de iarnă exact la poalele cetăţii într-un platou care servea ca parcare pentru oamenii care urcau cu telecabina spre cetate şi a ieşit un târg tare mişto fără prea mult kitsch, scăldat în abundenţă în vin fiert şi turtă dulce, unde devenii au putut degusta până şi din doi tauri mari proţăpiţi (şi deşi era "doar" 7 lei suta de grame, mă jur că astăzi după trei zile de târg nu mai erau nici oasele la standul cu pricina). Colindele răsunau fain frumos din grumazu' marilor artişti chemaţi să ne încânte, în timp ce hăi mici se dădeau voioşi cu patinele, în unul din cele mai mari patinoare din judeţ, cam singurul acoperit de prin zonă. Şi ca... cadourile administraţiei locale pentru locuitorii urbei să fie şi mai faine, Consiliul Judeţean a redeschis Teatrul de Artă din Deva (fost Teatru de Estradă, şi ăla cam singurul de prin zonă). După mai bine de 20 de ani de renovări (DA, 20!!) devenilor le-a fost redată instituţia de cultură. Investiţiile de vreo 2 bulioane de euro au scos la suprafaţă un loc de la care mulţi locuitori ai oraşului îşi luaseră gândul. Teatrul, rebotezat acum, ca Teatru de Artă arată într-un mod extraordinar şi drept să fiu nu mă gândeam că astfel de lucruri se pot întâmpla sub cetate. Festivitatea de inaugurare (la care am participat pă moca, că deh ăsta-i privilegiul presarilor) a fost una de-a dreptul grandioasă. Parada clovnilor, fanfara Peneş Curcanul, trubaduri, saltimbanci, aruncători de flăcări, statui vii....un spectacol total. Unde mai pui că în foaierul teatrului a expus însuşi marele Ştefan Popa Popas, care între două vorbe a mai şi schiţat câte un portret-două celor dornici. Au urmat apoi primele piese de teatru. Două la număr, o veritabilă reprezentaţie a Teatrului Notarra care a primit ropote de aplauze din partea deveanului reîntâlnit cu cultura. Am aflat apoi că toate invitaţiile pentru week-end se epuizaseră şi m-am convins la cea de-a treia piesă de teatru la care am fost, unde cu greu ai mai găsit un loc în sala-i minunată.

De un astfel de week-end aveam nevoie, noi, cei de sub cetate. De astfel de lucruri are nevoie orăşelul nostru. De o deschidere spre cultură. De un teatru de renume. De ceva... puţin mai altfel. Şi... surprizele nu se opresc aci. În două zile se dă drumul şi Aqualand-ului (complex de bazine asemeni celui de Braşov), deja şi văd coada de la inaugurare. Umblă vorba prin târg că va veni şi rândul unui bazin olimpic de talie europeană fix la baza cetăţii, şi bag de seamă că primarul are ceva planuri şi cu cinematograful din centru. Centru care va fi şi el complet reabilitat începând din primăvară. Nu ştiu vouă, dar mie mi se pare că oraşul creşte văzând cu ochii. Mă bucur că mi-s martor şi eu la schimbare. Mi-s mândru de urbea mea!