Un tată comunist

Cred că aşa voi fi eu. Şi posibil să mai fie câţiva ca şi mine, atunci când va veni momentul (în special dacă vom avea fete). Cum de am ajuns la concluzia asta? Zilele trecute discutam cu câţiva dintre prietenii mei că există posibilitatea ca noi, generaţia de acum, să fim printre cei mai cool părinţi din câţi au existat pe Terra. La urma urmei, am crescut cu toate lucrurile faine (cartoon network, tubermane, cheie la gât, gumă turbo şi muuuuulte altele), ne-am lărgit orizonturile odată cu internetul ăsta mare şi lat.  Am cerut politicos un "asl" pe mirc, ne-am uploadat poze din liceu pe hi5, am dat comentarii, mass-uri şi buzz-uri şi acum am început să dăm like-uri să postăm pe blog şi să căutăm, automat, orice, pe gugăl. 

Aşa stând lucrurile, cu ce mă mai pot surprinde cei ce vor continua "dinastia" Sav?? Cum o să mă mai vrăjească cel sau cea mică? Asta dacă e să ne referim numai la eventuale tehnici de evitare a "ordinelor" părinteşti. Nu mai vorbim de cât de trendy vom fi atunci când le vom povesti urmaşilor noştri că, pe vremea noastră, tipul ăla gras şi puţin cam bruneţel de la televizorul 4D e Alex Velea, un hipster de zile mari, ce făcea, odată, muzică "popcorn". Şi eram gata gata să îmi susţin ideea cu patos, când unul dintre amici a cugetat: "Da' ştii că noi, generaţia asta hipstăro-cocalaro-piţipoanco-bibăriană vom fi un paradox??". "No, la asta nu m-am gândit nicidecum.Cum de?", zîc eu cu o sprânceană ridicată. "Păi noi vom fi mai comunişti ca hăi ce-i duc trandafiri lu' nea Nicu în fiecare an de Sfântul Ion. Un soi de Kim Jong-Un. Aşa vom fi cu copii noştri". "Păi ăsta-i paradoxu' paradoxurilor. Noi, cei ce ne-am născut după Revoluţie să fim mai comunişti decât bătrânii din staţia de tramvai?", zîc şi mai intrigat. "Da, NOI. Gândeşte-te un pic şi uită-te în jurul tău, la tot ce se întâmplă. La câte vedem şi la câte ştim, copiii noştri vor ieşi din casă la fel de des ca liliecii la lumină..."