28 martie 2011

Ţăran suprem

Îi ştiţi. I-aţi văzut peste tot. De la club, la terasă, scara blocului, banca din parc. Sunt acele specimene care fac de ruşine restul indivizilor. Un astfel de ţăran obosit am văzut şi eu zilele trecute şi mi s-a făcut ruşine că sunt reprezentantul sexului tare. Nu l-am văzut ascuns la ultima terasă dintr-un bar obscur, în spatele Dilemei Vechi. Nu. Pe centru. Cam pe acolo pe unde trece toată lumea. Dacă mai eşti şi dintr-un sătuc de ăsta ca Deva, pe centru ai şansa să te întâlneşti din cinci în cinci metri cu cineva cunoscut. Dar divagăm.

Aşadar era pe centru. Părul gelat, stil Johnny Bravo sau Christian D (ăla de cântă ceva cu dansa bunicu'). Pantaloni gri mulaţi pe picioarele de fotbalist ratat. Vestă gri peste un tricou roz spre mov spre rogvaiv, că doar e primăvară, deci culori ţipătoare. Privire de madărfacăr nervos. Nu ţine cont că e ora la care oamenii ies de la muncă, ori că elevii unuia din cele mai populare licee ies de la ore. Vrea cu orice preţ să se dea în spectacol. Nu e teatral, chiar departe de asta. E agresiv. Are coaie şi vrea să le arate. Fixează o mogâldeaţă blondă din distanţă. Trage scurt aer în piept şi îşi spune: "acum ori niciodată bă!" Iese cu paşi grei de după maşina cumpărată de tata şi ia de după cap violent mogâldeaţa blondă. O strânge tare, iar fata nu icneşte nimic. "tuţi dumnezeii mătii de zdreanţă! Te-ai găsit să mă înşeli pe mine tuuu? Ce-ai crezut că nu văd pe telefon sau ce? Păi ce io-s papagalu' tău tu panaramo'? Aaaah că îmi vine să îţi rup capu' aici tu...". O trage tot mai tare de mâna dreapta şi pare că ar ridica palma către ea. Totuşi ar avea prea mulţi martori şi o lasă mai moale. Doar are coaie. Îi aruncă o privire din care mai lipsea doar o flegmă între ochi. Se umflă iar şi o trage după el către maşină. Cam atât am apucat să văd de peste drum. Îl ştiu pe viteaz (doar suntem într-un oraş mic). Vă spun de pe acum că are un iq cam cât al unui coiot care vrea să facă pişu la umbra unui cactus din deşert. Are bani şi se crede, ca mulţi alţii, stăpânul lumii. În esenţă nu e decât un ţăran suprem, fără pic de respect pentru cei din jur. N-ar sta cu săracii la masă, n-ar ieşi în oraş cu urâte. E o combinaţie nereuşită între fotbalist la el în curte, cocalar de club şi vagabond fără bicepşi.

Astfel de specimene fac de ruşine rasa masculilor. Să îţi înjuri prietena şi să fi în stare să îi aplici o corecţie în plin CENTRU mi se pare de-a dreptul grotesc. De altfel, n-are de ce să ne mire. Un astfel de comportament nu poate veni decât din partea unui individ ce trăieşte în grotă. Din partea unui lache care a terminat cu chiu cu vai liceul şi facultatea şi vegetează pe banii părinţilor. Şi se mai întreabă de ce îl înşela (dacă era aşa) prietena? Faceţi un bine, nouă ,tuturor şi intraţi înapoi în peşteră "zmeilor"...

0 wild thought(s):

Un produs Blogger.