9 februarie 2011

Moartea se îmbracă de la Nike

Ţara asta devine din ce în ce mai tristă. Am citit dimineaţa asta pe site-ul Adevărul, că un anume copilandru care s-a sinucis acu ceva zile într-un sat de pe lângă Tulcea a specificat în biletul de adio că ar vrea să fie înmormântat "în haine negre de la Nike".

Ar fi aproape comic, dacă nu ar fi aşa de trist. Povestea este una tipic românească. Băiatul de 16 ani din
Neatârnarea, Tulcea s-ar fi spânzurat (simţiţi ironia sorţii?) pentru că nu mai suporta sărăcia lucie în care trăia. Mama sa era plecată dincolo la muncă, iar băiatul locuia cu mătuşa, sora şi verişorul său aproape la limita existenţei. Cunoscuţii spun că tânărul s-ar fi săturat de sărăcia în care îşi ducea traiul, iar faptul că nu mai avea bani să plătească internatul liceului din Tulcea la care mergea, i-ar fi pus capac. Acum, poveşti de ăstea am tot auzit şi e cam greu să ţii pasul cu toţi cei care aleg să se sinucidă din cauza greutăţilor (un lucru pe care eu nu îl înţeleg nicicum, dar despre asta într-un alt post), dar dorinţa de a fi îmbrăcat în haine de la Nike nu poate să nu te pună pe gânduri. Cum să nu se simtă prost băiatul când la şcoală majoritatea liceenilor din ziua de astăzi au iphone-uri, parfumuri paco rabanne, bmw-uri primite cadouri de la părinţi şi haine de la zara?? Apoi, unde mai pui că încă mai există în societatea noastră oameni care îşi bat joc continuu de cei care nu au la fel de mulţi bani ca ei, considerându-i nedemni de a sta în preajma lor, chiar dacă vorbim de Dobrogea, o zonă în care sărăcia atinge cote alarmante.

Cazul prezentat de cei de la adeverul nu face decât să scoată şi mai mult în evidenţă căcatul în care se afundă tot mai mult ţara asta. Acum ştim că, în România, diavolul să îmbracă de la Prada şi moartea se îmbracă de la Nike!

0 wild thought(s):

Un produs Blogger.