15 iunie 2010

CM din Africa de Sud. Day 3 and 4

Ieri a fost o zi în care am avut ceva mai mult de lucru pentru şcoală, aşa că am rămas dator cu impresiile celei de-a treia zi a Mondialului. Primul meci a zilei a fost probabil unul din cele mai slabe meciuri ale turneului până acum. Slovenia, mai vechea noastră cunoştinţă a trecut in extremis, 1-0, de selecţionata Algeriei. Meciul a fost presărat cu prea puţine faze de poartă, punctul culminant al partidei fiind eliminarea lui Ghezzal după un henţ stupid. Echilibrul s-a rupt şi căpitanul sloven Koren a marca unicul gol al meciului cu largul concurs al portarului algerian Chaouchi. Astfel, Slovenia reuşeşte prima victorie din istoria prezenţelor la un Campionat Mondial în vreme ce Algeria lui Zidane (prezent la meci) ne face să regretăm că Ecgiptul a rămas acasă după barajul cu ei.

Al doilea meci al zilei, a doua surpriză a mondialului. "Stelele negre" ale Ghanei au trecut şi ele la limită de plavii lui Radomir Antic. Un joc modest făcut de sârbi care încă nu îşi regăsesc cadenţa după acel 0-1 ruşinos cu Noua Zeelandă. Un alt gest stupid, de data aceasta, din partea lui Kuzmanovic a adus a doua eliminare a zilei tot pentru un henţ în careu. Penalty transformat cu brio de Gyan şi Ghana se înscrie serios în lupta pentru ieşirea din grupe. De notat că sârbii au fost învinşi chiar de unul de al lor, antrenorul africanilor fiind Milovan Rajevac. Văzuţi de mulţi ca o echipă puternică cu jucători spectaculoşi, Serbia a dezamăgit crunt în această partidă. Aşteptăm derby-ul european din grupă, cu Germania

Şi că tot veni vorba de nemţi, aceştia s-au distrat în meciul doi al grupei D, încărcându-le marsupiul "cangurilor" australieni. Manschaft-ul lui Low a mers ca uns şi până acum Germania este echipa care arată cel mai bine în acest start al campionatului mondial. Podolsky, Klose, Muller şi Cacau au umplut poarta lui Scwarzer dovedind încă o dată că pot fi un candidat serios pentru cel de-al patru-lea trofeu din istorie. Nemţii rămân nemţi, pe orice continent ar juca!


Ziua a patra a început cu duelul dintre Olanda şi Danemarca. Un meci facil pentru "portocala mecanică", în care am asistat şi la primul autogol al mondialului, mingea fiind trimisă în proprie poartă de Polsen. Mijlocaşul lui Liverpool, Dirk Kuyt a închis tabela după o fază frumoasă făcută de R. Van Persie. Olanda rămâne una din favoritele mele deşi nu cred să facă vreo surpriză nici anul acesta.

În celălat meci al grupei Japonia şi Camerun au continuat tradiţia meciurilor cu puţine faze de poartă, niponii impunându-se la limită prin golul "rusului" Honda. Căpitanul "leilor" Eto'o mi s-a părut complet depăşit deşi toate mingile îl căutau în atac. O echiă africană solidă, plină de jucători din marile campionate europene, mereu pe placul fanilor. Aceaşi devotament întâlnit şi la Nigeria, Ghana sau Africa de Sud. O prezenţă frumoasă la acest turneu. Va fi o luptă interesantă pentru locul 2 în grupă...

Ultimul meci al serii i-a adus în faţa noastră pe campionii mondiali. Italia condusă de pe margine de un Lippi cam lipsit de ideei nu s-a putut impune în faţa Paraguay-ului, fiind chiar conduşi la pauză după reuşita frumoasă a lui Alcaraz. Din nou un meci lipsit de ocazii în care italienii au egalat în stilul caracteristic după o gafă a apărării sud americane în a doua repriză, marcator "gladiatorul" Romei De Rossi. Se simte lipsa lui Pirlo şi a lui Gattusso. Mai mult, se pare că Buffon s-a accidentat, putând fi o pierderea grea pt "squadra azzurra". Le lipseşte italienilor acel Inzaghi oportunist. Deşi de decenii au jocul acesta greoi şi plictisitor, Italia va ajunge din nou până în semi-finalele turneului. Îi văd acolo alături de nemţi.

0 wild thought(s):

Un produs Blogger.