Cum se lucrează în România

În poza alăturată avem un exemplu clar despre modul în care se lucrează în România. Deşi pare munca unui muncitor de la Drupo mai mult beat decât treaz nu este aşa. În cazul de faţă s-a lucrat după crezul, dacă din prima nu reuşeşti (if at first you don't succeed), încearcă a doua oară, sau mă rog...a treia oară! Bineînţeles că povestea e deja clişeică. Vin băieţii, toarnă un covor nou de asfalt (după vreo 10-15 ani). Trotuar adecvat. Mamele nu mai zdruncină copii din căruţ, femeile nu îşi mai rup gleznele pe tocuri, copcii pot băga viteză cu rolele... cartier fericit!! Capacele de la canal se astupă. Dă-le dracu', la ce nevoie de ele? Şi aşa dacă vine puhoiu nu ne mai scapă nimeni. Dacă îi să se blocheze vreo ţeavă cu rahat nu îi bai, că nu răzbate mirosu' de sub asfalt. Ei, minunea ţine cam două luni. Vin hăilalţi băieţi care, trebuie să găsească canalele că, doamne feri dacă vine puhoiu, ce facem? Dacă se-nfundă ţevile cu rahat? Inundăm cartieru'. Şi cum primii indivizi n-au sinchisit să lase vreun semn cum că aci, în locul aista, şade capacu de canal (de beton, ca să nu-l fure jmecherii), băieţii din tura a doua au fost nevoiţi să dea la ghici. Şi iacă aşa, ditamai găuroaiele în asfalt, găuroaie care de o săptămână stau neplombate în faţa, culmea, unui magazin ortopedic! Iaca aşa se lucrează la noi la români! Suntem proşti de dăm în gropi!