Pişatul boului

Viaţa la cămin are avantajele şi dezavantajele ei. Sigur, te chefui când vrei cu cine vrei, urli, dai muzica la maximum şi alte cele. Din nefericire împarţi palierul cu fel de fel de oameni adunaţi din alte zone ale ţării care nu sunte neapărat pe aceiaşi frecvenţă cu tine. Anul ăsta am fost retrogradat un etaj. De la cinci la patru. E adevărat nu mai urc scări în plus, dar aş fi preferat să rămân mai sus. Asta pentru că oamenii de pe palier sunt cu adevărat nişte specimene. Baia comună nu m-a deranjat deloc în aceşti ani, dar de când sunt la etajul patru de fiecare dată când am o oarecare nevoie fizică îmi vine să mă ţin. De ce? Baia are în dotare un singur pişoar, care de câteva zile e mereu înfundat cu hârtie igienică de către nişte idioţi. De parcă n-ar fi de ajuns lumea nu vrea să bage de seamă şi continuă să se pişe peste hârtia igienică. Astfel pişoarul devine o mini piscină de culoare gălbuie, iar mirosul trece pe sub pragul uşii până pe hol. Ceea ce nu înţeleg e care e şmecheria cu înfundatul pişoarului? Bovinele nu se gândesc, mai departe de peisaj şi de miros, la bietele femei de servici care dimineaţa au ingrata misiune de a desfunda "monumentul" din colţul băii? Aşa că trezit de dimineaţă cu un puternic simţ civic m-am gândit să lipesc o coală a4 deasupra pişoarului: "cât de prost trebuie să fi să înfunzi mereu pişoarul cu hârtie igienică?"
Şi ce credeţi. Pe seară mama natură mă cheamă la datorie. Pişoarul era din nou înfundat. Anunţul meu stătea la loc de cinste, umed, uşor gălbui plutind în armonie cu hârtia igienică roz...