28 septembrie 2009

Suming up the Summer

Cui nu îi place să facă planuri la începutul verii? Să viseze cu ochii deschişi la traseele montane, la valurile mării, la tonele de îngheţată, la cluburile pline, la trupurile bronzate, la gheaţa din paharul de cola. De cele mai multe ori la sfârşitul verii ne trezim că n-am realizat mai nimic din ceea ce ne-am propus şi că am mai irosit încă trei luni călduroase.

Asta mi s-a întâmplat şi mie şi sunt convins că mai sunteţi câţiva ca mine. De ce? Pentru că lenea vine odată cu temperaturile ridicate, pentru că rutina se instalează, pentru că n-ai vrut să lucrezi ca să te bucuri de libertate deşi eşti conştient că fără bani nu pupi nici jumătate din ce ţi-ai propus. În cazul ăsta nu-ţi rămâne decât să te bucuri de lucrurile care ţi le permiţi cu ce ai mai strâns în timp şi cu ce îţi mai dau ai tăi după ce i-ai bătut la cap ore în şir. Pe lângă toate astea te încarci cu o doză mare de spontaneitate, pentru că mălai puţin+spontaneitate=love, and away you go! A, să nu uit, ajută dacă eşti genul de peroană care se bucură de orice lucru, fie el oricât de mărunt.

REZULTATUL:



Început de vară în forţă. Am plecat spre Germania alătrui de un prieten minunat. Doar 10 euro în buzunar, un tricou de schimb şi un torpedo plin de energizante şi chipsuri. O zi şi jumătate pe tărâm german şi şase ore în capitala Austriei, Viena. Penrtu mulţi poate părea puţin, pentru mine a fost ceva senzaţional. Prima ieşire în afara graniţelor va rămâne mult timp cu mine. Autostrăzile nemţeşti, lacul Bodense, zeppellin-ul, Alpii şi incredibila Viena sunt stocate pe hard într-un fişier ce nu depăşeste 200 de mega, dar care cântăreşte enorm în memorie.(thanks Negrei!).

Final de iunie – început luna lui cuptor. Apa rece, soare arzător, încpeut de bronz, timişoreana, ştrand. Apoi 50 de lei

strânşi cu greu, dispăruţi într-o singură seară. Două maşini, aproape toată gaşca şi o seara ce putea fi mai bună în club Tarabostes, Geoagiu Băi. Dureri de cap după ce realizezi că tocmai ai stricat juma’ de milion pe ceva ce nu a ieşit tocmai cum îţi doreai. Au urmat alte două şi totodată singurele ieşiri în club din vara asta care s-au dovedit a fi de-a dreptul bestiale şi care mi-au adus aminte de vremurile bune din liceu. La începutul lunii am devenit major şi în state, zi sărbătorită împreună cu prietenii şi familia cât se poate de liniştit. Alte sărituri în bazin, ten din ce în ce mai negru. Plimbări lungi şi dese asezonate cu multe seminţe şi cola. Campionate întregi de darts, table şi remi. Şi mai multe seminţe şi cola.

1 August. Timişoara. House parade. Mixează un bun prieten de-al meu. Set excelent, împlinire maximă. Incursiune incredibilă în lumea trance-ului. Zeci de mii de watţi, lasere şi muzică, aproape 6 ore de dans non-stop. Un început excelent al lunii august! Am continuat cu multă multă muzică, fotbal în curtea şcolii în fiecare miercuri şi duminică, timişoreana în fiecare seară cu fotbal la terasă. Luna a fost salvată de un final de săptămână excelent la Hunedoara alături de colegi. Kiki, Marius, Roxy, Bianca, Bebe şi Cristi. Mici, suc de un leu, seminţe, poze şi multă multă voie bună. AIAIA! (thanks guys) Ultimele zile de ştrand savurate din plin, un nou serial la orizont, din ce în ce mai mult fotbal., mere, struguri, piersici, pancove şi cer senin la ţară.

Trei luni şi numeroase lucruri mărunte ce au făcut ca vara asta să fie aproape de ceea ce plănuisem. Sute de beri, kile întregi de seminţe, ore pline de zâmbete şi glume deocheate, playlist-uri pline de trance, teneşi rupţi de asfaltul din curtea şcolii, Discovey şi Sport.ro, fiţe şi gentuţe roz, puţin gel în păr, nicio ceartă acasă, puţine fete, prea multe piţipoance, multă ciocolată amăruie...cam aşa a arătat vara asta. Pentru lucrurile care n-am reuşit să le fac există vara anului ce vine, iar pentru lucrurile ăstea mărunte ce mă fac fericit există anul trei la Timişoara!

2 wild thought(s):

Laura Teodora spunea...

vacanta ta sta marturie faptului ca cele mai bune lucruri in viata sunt gratis! iar cand ii ai aproape pe cei dragi, cheltuielile se impart iar bucuria se inmulteste! :)
welcome back in our old school timisoara!

Alex spunea...

Cât aş vrea să dau timpul înapoi...pentru weekend-ul ăla cu voi şi pentru următorul care s-a dovedit a fi plin de evenimente. Îmi pare rău că nu ai mai ajuns, oricum nu îţi fă planul pentru revel`, măcar anul ăsta că e ultimul, şiar trebui să îl petrecem aşa cum ştim noi. Vă iubesc băi, aşa cum sunteţi, şi vă mulţumesc că sunteţi lângă mine atunci când am nevoie.

Un produs Blogger.