18 mai 2009

Narcise cu moţ(i)

Duminică dimineaţa am plecat cu plăcere spre Negrileasa. Undeva în creierul munţilor Apuseni la două coline distanţă de vestita Roşie Montană. Departe de terasele zgomotoase, asfaltul din ce în ce mai încins şi vecinii ce îşi reamenajează apartamentul. Un loc uitat de lume, aici găseşti una din minunile mamei Natură. Poiana Narciselor. Un loc transformat în timp în rezervaţie naturală, care ar trebui să se regăsească şi pe harta turistică a acestei zone. Dar Lenuţa e prea ocupată cu betonarea Vămii şi transformarea capitalei în staţiune balneo-climaterică. Două ore cu maşina, popasuri la izvoare de munte şi peisaje ce îţi taie respiraţia. Asfaltul lipseşte cu desăvârşire imediat ce intri adânc în ţinutul moţilor. Dar parcă e mai bine aşa. De aici încep casele cu "târnaţ" din lemn şi acoperiş cenuşiu. Lemnul de brad e pretuntindeni şi oamenii s-au îmbogăţit pe seama lui. Case mari şi frumoase, garduri semeţe şi troiţe închinate drept mulţumire pentru preţiosul material. Casele sunt răsfirate de pe un deal pe altul iar tricolorul e nelipsit de lângă tăbliţa ce indică numărul casei. Semn că oamenii de aici sunt mândri că sunt români mai presus decât orice. Frunzele sunt de un verde crud iar aerul e mai tare ca nicăieri. Apa rece de izvor potoleşte repede setea. Oamenii locului, mai toţi rumeni în obraji, te îndrumă zâmbitori spre poiană. Doar maşinile cu tracţiune integrală se încumetă să ajungă acolo. Drumul şerpuieşte printre brazi înalţi şi stânci neprietenoase. Cam o oră de mers pe jos de la locul unde ai lăsat maşina în soare. Un urcuş ce face să apară bobiţe de sudoare pe frunte. Dar merită. La capătul lui se întinde o poiană viu colorată. Sute poate chiar mii de oameni se bucură de vremea călduroasă. "Aci cam în fiecare an de serbarea narciselor plouă straşnic. Batăr anu ăsta de-om scăpa." spune un domn preocupat să găsească un loc pentru a-şi întinde pătura. Grătari, mici şi bere şi preţ de câteva secunde ai impresia că ai dat peste zgomotul şi agitaţia de la care ai plecat şi aici. "urcaţi panta ceea şi aclo după deal îs narcisele. Multe şi faine. Parcă de la an la an îs tăt mai multe şi miros tăt mai putiernic" spune un bătrân cu clop în cap în timp ce ne arată cu degetul panta cu pricina.
Locul e de-a dreptul incredibil. Narcisele se întind pe dealuri întregi şi nu poţi rezista tentaţiei de a nu le culege. Nu ştii de unde să începi şi păşeşti cu grijă ca nu cumva să le striveşti. Mirosul e Dumnezeisc. Buchetele devin din ce în ce mai voluminoase. O oră mai târziu şi braţele pline de narcise albe. Drumul prăfuit te aduce din nou în mijlocul agitaţiei. Dar nu-ţi mai pasă. Undeva în zare nori negrii se adună, nici anul ăsta poiana nu scapă de ploaie. Dar poate asta e reţeta. Aer rece şi puţină ploaie. Şi la anul pleci din nou cu braţele pline...

4 wild thought(s):

Alex spunea...

Hey,și iată că sunt prima care îți da comentariu la acest post extraordinar. Pentru o clipă m-am simțit acolo. Genial! Bravo Ludutzule

Anda spunea...

Si acum toata lumea o aflat de narcise si o sa mearga toti sa le rupa. O sa le ai pe constiinta:))

Laura Teodora spunea...

Hey, şi iată că sunt a treia care îţi comentează. Glumesc, Kiks. I had enjoyed your ardelenesco-pitoresc post. Coming back for more.

PS. Şi eu vreau să călăresc căluţu!!! (a se citi cu mintea unui copil de 8 ani, mulţumesc!)

walktheline3203 spunea...

ai un stil de a descrie...unic si original, caracteristic. u sound just like steve irwin or billy connolly... admiratia ta strabate bariere si imbina detaliile, amanuntul cu vorbe calde si dialecte :) sweet ... de la post la post tot mai mult imi place cum scrii ... rare dar nepretuite :)

Un produs Blogger.