27 noiembrie 2008

Trenul spre Parlament

Mai avem doar câteva zile până la vot. În weekend tot românul va alege reprezentantul său în Parlament. În marea goană după voturi, deputaţii noştrii fac orice. Astfel că în zilele de 28-01, tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani beneficiază de o călătorie dus-întors gratuită cu trenul pentru a putea ajunge acasă şi a vota. Toate bune şi frumoase numai că aleşii noştrii au uitat că totuşi suntem români. De fiecare dată când apare ceva gratis apar cozi nesfârşite, îmbulzeală şi înjurături. Pensionarii se împing pentru bilete la staţiuni, piţipoancele la reducerile din mall şi iată că mai nou studenţii pentru un bilet gratis la CFR. Prin definiţie orice student nu are bani de aruncat în stânga şi în dreapta, aşa că o călătorie acasă sub pretextul unui vot pe gratis a făcut ca astăzi gările şi agenţiile de voiaj să fie luate cu asalt. Încă de dimineaţă doamnele şi aşa mai mereu iritate din spatele ghişeelor au început să vocifereze. La ora 12 agenţia de voiaj din centru era arhiplină. Cu buletinele în mână şi cu răbdarea la purtător, studenţii care au lăsat amfiteatrul pentru ghişeul "primitor" din Operei au avut de aşteptat. Doar nimic pe lumea asta nu e gratis nu? Până şi bucata verzuie gratuită...a fost plătită cu orele de stat la coadă. Pe măsură ce timpul trece doamnele din spatele ghişeului se uită tot mai urât la nevinovatul student. Ce vină am eu că s-a dat această ordonanţă de urgenţă? Ce vină am eu că sunt student şi portofelul e cam gol? Ce vină am eu că fiind român vreau să mă bucur de tot ce e moca? Păi ce n-aş ieşi şi eu la suc în club sâmbătă? Un student plictisit întreabă de la distanţă dacă nu cumva se eliberează bilete de acest gen şi la gară. O voce stridentă îi transmite că e posibil să beneficiezi de gratuitatea cu pricina şi la acolo. Mulţi nu-şi lasă locurile deja ocupate în agenţie. Măcar aici e cald. Alţii, care nu au doze considerabile de răbdare se îndreaptă spre gară. Printre ei mă număr şi eu. La gară sunt mai multe ghişee deci evităm aglomeraţia, îmi spun. Greşit! Aici haosul e şi mai mare. Unde mai pui că mai e şi frig şi că...surpriză din opt ghişee doar cinci funcţionează. Două legitimaţii îndoite şi 15 lei. Nu vreau decât să ajung acasă. N-am pretenţii de săgeată. Vreau doar două bilete cu personalul. Păcat că cei din faţă nu gândesc la fel. Buletinele la vedere şi speranţa că totul va merge mai repede. Zece minute. De atât are nevoie doamna în albastru din spatele geamului pentru a completa toate spaţiile libere din programul şi aşa prea complex de pe monitor. Înmulţim asta cu zecile de persoane ce formează coada şi avem ore de aşteptat pentru un amărât de bilet. Cu ce ne algem din toatea astea? Frustrare, nervi şi înjurături. Şi mai ştiţi ceva? Aş face pariu că nici un sfert din tinerii ce merg acasă la finele săptămânii nu se gândesc să voteze. Aş mai face pariu că mulţi dintre ei nici măcar nu o să se întoarcă pe întâi decembrie înapoi la facultate. Astăzi s-a mai dovedit încă odată că ţărişoara noastră e frumoasă, dar vorba bancului, din păcate şi locuită...

4 wild thought(s):

Vicol Cristian spunea...

Niciunul nu a mers acasa sa voteze. Vor vota doar pentru ca, din intamplare, se afla acasa...

Lexa spunea...

I was there...ma abtin sa nu injur ca sunt totusi o domnisoara :)) si totusi...tui` CFR`u mamii lui, si votarea cui a inventat`o...Gata:D. Oricum, MULTUMESC Ludu..see ya` tomorrow :*

Laura Teodora spunea...

sper ca macar ai votat :P
for oth's sake ;;)
:P

walktheline3203 spunea...

cand am venit in 1dec napoi...p la 7 seara...era plin plin...de votanti presupun...:Pam facut 200 pesos...stii cum:P era sa cobor...si vbeam cu un preten...unu` robi...ca trenu se deschide pe partea stanga 100%. el nu ca nu ca pe dreapta sigur...si am zis ... pariu? el da...pe cat? 200 pesos... si uite asa draga ludu, sapt asta astept sa mi se vireze in cont echivalentul a 1dolar bill...:P

Un produs Blogger.