6 octombrie 2010

Relaţii virtuale

Trăim într-o lume dominată de internet. Nu ai net, nu exişti. De la pişpirelul din faţa blocului, la mătuşa din micuţul oraş minier, toţi au internet. Twitter, facebook, hi5 şi inevitabil messenger. Companiile multinaţionale se plâng tot mai mult de faptul că angajaţii lor pierd prea mult timp citind presa online, vizualizând profiluri de piţipoance şi cocalari sau râzând la compilaţiile cu căzături ale beţivilor pe youtube. Internetul şi tehnologia din ce în ce mai avansată influenţează, vrem nu vrem şi relaţiile noastre cu ceilalţi. Cu prietenii cei mai buni, cu colegii de serviciu sau cu jumătatea. Spuneţi-mi că nu v-aţi disperat niciodată când aţi văzut că prietenul/prietena nu ţi-a răspuns la sms în două secunde şi trei mişcări. Sau că aţi văzut că vorbeşte parcă prea mult cu unul şi altul pe mess, iar pe voi nu vă bagă în seamă. Sau că admiră îndelung poza piţipoancei de peste drum de pe hi5 sau feisbuc.

Părinţii noştri aveau dreptate. "Mă copcile, pe vremea noastră ne vedeam la baluri, jocuri, discotecă şi rar la plimbări în parc sau la film. Amu, parcă nu puteţi respira dacă nu tastaţi fie pe mobil, fie pe lectoc câteceva cu restu'. Ce ăla tuităr, haifaiv sau feisbuc. Când ni se făcea şi nouă o poză-două eram în culmea fericirii. Acu' la tot pasu' vezi mândre cocoţate pe mobilă, sau lângă teracotă cu carpetă pe perete, doară-doară o ieşi o poză bună de pus pe niet". Am stat şi am cugetat de curând cu un precin şi să ştiţi, deşi există riscul să credeţi că sunt de modă veche, că părinţii noştri nu sunt departe de adevăr.

Hai zi, că nu te-o mâncat în curuleţ să te uiţi în mesajele ei/lui să vezi dacă nu cumva îi vreun gajic/gajică cu care să vorbească cine ştie ce. Parcă şi văd tonele de astfel de mesaje. "Auzi pisi, eu una m-am săturat să văd că stai pe mess şi nu mă bagi în seamă. Ştiu că cu altele vorbeşti şi că de mine te-ai plictisit. N-ai răspuns la buzz şi ştiu că eşti la calc. M-am supi să ştii!"....sau... "auzi mă, dar tu chiar crezi că eu îs asa de proastă să cred că nu te uiţi la picioarele lu' ştorfelina aia pe feisbuc? Hai mă leşi că toţi din gaşcă salivaţi după ea. Eu dacă îmi pun o poză în care îs mai aranjată oţâră repede zici că îs piţipoancă..." sau... "ţi-am dat sms de juma' de oră şi tu nimic. Chiar să vorbesc de unul singur aici şi tu să te prefaci că nu exist. Am văzut că ai postat repede pe twitter nu ştiu ce mesaj, da mie n-ai putut să îmi răspunzi la un amărât de semese. Ejti najpa!".
Şi exemplele pot continua la infinit.

Ideea e că ne complacem în aceste lucruri fără să facem nimic pentru a schimba cât de cât situaţia. Suntem dependenţi de sms, post şi poze pe net. We like checkin' up on people. A lot! Parcă prea mult totuşi! Şi acu deşi există vorba aia cu care ne minţim cu toţii.,"mă, aşa îmi vine să mă duc undeva unde n-am semnal. Aşa îmi vine să îmi opresc telefonul să nu mai sune, să nu mai caut pe nimeni şi să nu mai fiu căutat. Jur că de mâine nu mai intru pe mess sau pe facebook!", serios acum, vorba lui Costel, "cât căcat pot să mănânci?... ia încercaţi să faceţi un mic experiment. Mergeţi la ţară fără telefon sau laptop. Vedeţi cât rezistaţi.... Un prieten de-al meu spunea odată că ar încerca să meargă la o mănăstire unde să nu aibă parte de nici un fel de tehnologie, aşa, vreo două săptămâni... Fac un post cinste pe facebook şi un anunţ pe twitter... hai şi un mass pe messenger cu cel care face lucru ăsta!!:P

2 wild thought(s):

iulineaţa spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=24pHc7s8ZMQ

Alex spunea...

So let`s go into the wild. Vezi de ce mai merg eu din când în când câte o săptămână, două la pădureni? Semnal la telefon - ia-l de unde nu-i, televizorul nu-l deschid că mă deprimă, internet nici atât. Cel mai frumos..te trezeşti dimineaţa, ajuţi pe lângă casă şi dupaia o iei pe dealuri, prin pădure la o gură de aer proaspăt şi rece. Crede-mă când sunt acolo nu simt lipsa tehnologiei şi mă simt al dracului de bine :).

Un produs Blogger.