Into the Wild

Patetic

2012-01-23T00:17:00.000+02:00

Imi placeau intr-o vreme rapperitele. Stiti voi, Missy Elliott si Eve. Chiar erau wicked. Sound bun, flow bun. Eve a devenit intre timp popcorn asa ca mai ramasese Missy, insa negresa cea plinuta s-a cam retras si a inceput sa se ocupe de produs (aud ca anul asta vine album nou, vedem ce o fi ). Prilej numai bun ca sa apara pe piata o alta tipa care sa "rappuie": Nicki Minaj. Un soi de Lady Gaga al rap-ului feminin. Extravaganta, exagerata, fara nu stiu ce calitati, dar cu oaresce lipici la public (care public, nu stiu). A scos vreo 4-5 melodii care au ajuns si pe meleagurile noastre, ceva featuring-uri si iac-asa. In afara de faptul ca aduce a o Lil Kim moderna pe mine nu ma impresioneaza cu nimic. Ba mai mult, imi provoaca o sila de neimaginat. Personal, sper si cred ca viata ei in muzica nu va fi mai lunga decat o zi torida in Alaska, pentru ca astfel de specimene ne fac sa ne gandim tot mai mult la ceea ce se s-a ajuns in muzica. Un mare pas in fata de la 2 Pac la Lil Wayne, de la Freddy Mercury la Bieber. Ca sa-mi sustin afirmatia va las sa urmariti, audiati cu maxim interes cel mai recent videoclip al dansei, intitulat, oarecum sugestiv, Stupid Hoe. Cu greu cred ca asa ceva se poate numi in conceptia multora muzica. P.S.: Ignorati lipsa diacriticelor, scriu de pe un laptop pe moarte, a carui tastatura cu greu mai raspunde la comenzi. Ca sa va imaginati despre ce e vorba, am petrecut 30 de minute scriind lucrurile astea. N-aveti idee cat de greu e sa scri fara ajutorul backspace-ului si enter-ului (au renuntat sa functioneze, la unison cu tastele care tin loc diacriticelor !!! ) (nu pot sa las spatiu intre ce am scris si video pentru ca nu pot apasa ENTER) asadar liniuta --------------------------------------------------------------------------------------------------------------

100 de goluri în 17 minute

2012-01-21T13:47:00.001+02:00

Un video fain de tot cu cele mai frumoase goluri înscrise în fotbalul mondial de-a lungul anului ce s-a încheiat. Chiar dacă probabil n-o să fiţi pe deplin de acord cu ordinea, apreciaţi efortul de a le pune pe toate într-un filmuleţ HD bine realizat. Enjoy!

Dragă Nuţi,

2012-01-09T23:54:00.000+02:00

Cam aşa se face un videoclip de promovare. Dacă tot vorbeam zilele trecute de acest lucru, fie el şi la un nivel mai mic. Pentru că ceea ce vedem în clip e o prezentare a unei provincii (da, nu a unei ţări întregi) din Canada. Ţara aceea care stă pe capul Statelor Unite. Ţara aceea plictisitoare pe care noi românii o asociem repede cu Nadia şi cu Bute. Ţara aceea în care regăsim poliţiştii aceia frumos îmbrăcaţi în roşu şi în care se vorbeşte şi franceză şi engleză. Ţara aceea care e a doua ca suprafaţă după mama Rusie, dar care e locuită doar de vreo 35 de milioane de oameni.

La banii pe care i-ai aruncat pe frunze, cred că se putea face un filmuleţ cel puţin la fel de frumos ca acesta. Totul e să vrei, pentru că, slavă domnului, de locuri care îţi taie respiraţia, nu duce lipsă ţărişoara asta.

P.S.: Dacă noi vom avea vreodată, vreun clip de promovare care să se ridice la nivelul acestuia, aş propune ca acesta să ruleze, non stop, pe toate televizoarele, lcd-urile, led-urile, plasmele celor mai mari magazine de electrocasnice din ţară. Enjoy!

Un tată comunist

2012-01-08T21:19:00.000+02:00

Cred că aşa voi fi eu. Şi posibil să mai fie câţiva ca şi mine, atunci când va veni momentul (în special dacă vom avea fete). Cum de am ajuns la concluzia asta? Zilele trecute discutam cu câţiva dintre prietenii mei că există posibilitatea ca noi, generaţia de acum, să fim printre cei mai cool părinţi din câţi au existat pe Terra. La urma urmei, am crescut cu toate lucrurile faine (cartoon network, tubermane, cheie la gât, gumă turbo şi muuuuulte altele), ne-am lărgit orizonturile odată cu internetul ăsta mare şi lat. Am cerut politicos un "asl" pe mirc, ne-am uploadat poze din liceu pe hi5, am dat comentarii, mass-uri şi buzz-uri şi acum am început să dăm like-uri să postăm pe blog şi să căutăm, automat, orice, pe gugăl.

Aşa stând lucrurile, cu ce mă mai pot surprinde cei ce vor continua "dinastia" Sav?? Cum o să mă mai vrăjească cel sau cea mică? Asta dacă e să ne referim numai la eventuale tehnici de evitare a "ordinelor" părinteşti. Nu mai vorbim de cât de trendy vom fi atunci când le vom povesti urmaşilor noştri că, pe vremea noastră, tipul ăla gras şi puţin cam bruneţel de la televizorul 4D e Alex Velea, un hipster de zile mari, ce făcea, odată, muzică "popcorn". Şi eram gata gata să îmi susţin ideea cu patos, când unul dintre amici a cugetat: "Da' ştii că noi, generaţia asta hipstăro-cocalaro-piţipoanco-bibăriană vom fi un paradox??". "No, la asta nu m-am gândit nicidecum.Cum de?", zîc eu cu o sprânceană ridicată. "Păi noi vom fi mai comunişti ca hăi ce-i duc trandafiri lu' nea Nicu în fiecare an de Sfântul Ion. Un soi de Kim Jong-Un. Aşa vom fi cu copii noştri". "Păi ăsta-i paradoxu' paradoxurilor. Noi, cei ce ne-am născut după Revoluţie să fim mai comunişti decât bătrânii din staţia de tramvai?", zîc şi mai intrigat. "Da, NOI. Gândeşte-te un pic şi uită-te în jurul tău, la tot ce se întâmplă. La câte vedem şi la câte ştim, copiii noştri vor ieşi din casă la fel de des ca liliecii la lumină..."

Promovarea corectă

2012-01-06T13:59:00.000+02:00

Cum se face promovarea corectă a unui oraş sau a unui întreg judeţ? Greu de spus şi mai greu de pus în aplicare. Părerea mea e că cei din administraţie ar trebui să îşi canalizeze toată atenţia asupra internetului. Momentan, nu există o modalitate mai bună de a ajunge la oameni din diferite colţuri ale ţării decât prin intermediul www-ului. Dar cum faci asta într-un mod cât mai corect?

Simplu. Renunţi la pliantele de rahat şi la cataloagele sclipiricoase (glossy) cu cele mai spectaculoase imagini ale urbei ori ale judeţuluiu şi angajezi o echipă de tineri care vrea să promoveze aşa cum se cuvine un obiectiv turistic în 2012. Dedici o pagină cât se poate de simplă, dar clară şi bine definită locului pe care vrei să îl arăţi tuturor. Te asiguri că ai un buget cât de cât satisfăcător (astfel de lucruri se obţin şi prin proiecte europene) şi îi dai bice. Nu poate ieşi decât un soi de ghid turistic online în care să regăseşti informaţii updatate despre ceea ce poate găsi Ghiţă din Bârlad în Deva, ori în Hunedoara. Aşezi în mijloc obiectivul pe care îl consideri reprezentativ (să zicem Cetatea Devei, ori Castelul Corvinilor ori Parcul Naţional Retezat), te laşi pe mâna unor aparate de fotografiat performante mânuite de oameni care chiar se pricep (slavă domnului avem destui în judeţ), a unor camere de filmat HD şi a unor operatori iscusiţi, a unor editori de imagine excelenţi şi a unor oameni care ştiu fiecare colţişor important al judeţului şi nu poate ieşi decât o treabă ca asta:

ALBA COUNTY from Catalin Cadan on Vimeo.

Alba Iulia a făcut o treabă atât de minunată în a-şi promova locurile încât până şi în centrul Devei, pe unul din panourile luminoase rulează un filmuleţ de prezentare al cetăţii. Bravo!

Scurt pe doi despre muzica lui 2012

2012-01-06T13:28:00.002+02:00

Am un sentiment că anul acesta, muzica ce va invada undele radio, dar şi LCD-urile, LED-urile şi plasmele din case ori din baruri va fi, indubitabil, mai proastă calitativ ca cea de anul trecut. Televizorul din redacţie e programat cam jumătate din timp (atunci când nu e pe realitatea ori antena 3) pe două posturi muzicale: U Tv şi Kiss Tv (Music Channel şi MTV România nu pot fi numite canale de muzică), iar ce răsună de acolo nu e tocmai prea fericit. Prea multe melodii care seamănă între ele, prea multe behăieli şi beat-uri de club, prea multe versuri de-a dreptul cretine. Şi se pare că trend-ul se va păstra şi anul acesta. Exemple de melodii de-a dreptul stupide sunt atât de multe încât cred că aş putea face un top (şi când voi avea timp şi chef cred că voi pune ideea în practică), dar vă voi împărtăşi doar două din ceea ce consider eu a fi cele mai proaste cântece de la ora actuală.

1. Voltaj - Dă vina pe

Mi se pare mie, sau de la o vreme încoace Goia şi colegii săi scot piese din ce în ce mai retardate? Au trecut de faza melodiilor inspiraţionale care au prins bine la un moment dat şi au ajuns la acest gen de piese de bună dispoziţie (?), petrecere (?), beţie (?). Nu mă înţelegeţi greşit, îmi place Voltaj, dar cel de acum câţiva ani buni în urmă. Oricum, niciodată, dar niciodată nu vor mai repeta succesul de care s-au bucurat după "20". În nici un caz dacă vor continua cu "Dă vina pe…Jack şi Gin, că încă nu ţi-ai rupt capu’. Dă vina pe…Bassist-ul meu, că bagă acuma slap-ul".

2. Will.I.Am - T.H.E (The hardest ever)

Ca producător, din câte ştim cu toţii, will.i.am s-a bucurat şi se bucură de extrem de mult succes. Mi-a plăcut trecerea celor de la Black Eyed Peas de la ceea ce cântau acu' ceva ani, la piesele cu influenţe clubbish. Să nu uităm Boom Boom Pow, The Time sau Don't stop the party (am avut-o o perioadă ca ring tone) au fost foarte bune, daaaaaar, ceea ce face acum liderul BEP nu sună deloc, deloc bine. Cel puţin în viziunea mea. Piesa asta mi se pare absolut fără rost. Nu e bună nici măcar de audiţie, nici ca videoclip (prea mult futurism strică deja), nici ca material de remixuri. Iar alăturarea lui J.Lo, dar mai ales cea a lui Mick Jagger e de neînţeles. Sună groaznic, patetic. Aceeaşi voce robotizată, aceeaşi beat-uri electronice remodulate, versuri de căcat.

P.S.: Ce sper de la 2012? Să scăpăm dracului de combinaţia Rapper de succes, DJ de renume, piesă de club incredibil de comercială. Nu mai vreau Welcome to Saint Tropez, nu mai vreau Usher or Lil' Wayne cu David Guetta ori mai ştie eu cine. Fiecare cu treaba lui. Fiecare pe aria lui. Adică, ceva de Genul, ori de Genul

Să fiţi inspiraţi!

2011-12-31T12:34:00.000+02:00

Acum că suntem liniştiţi după ce am aflat anul şi cauza morţii, numele nostru indian, precum şi ce cameră, baie, piscină, pereche de pantofi ni se potriveşte zodiei noastre, dar şi cât de beţici o să fim chiar în astă seară de Revelion, putem reflecta niţel asupra anului ce se încheie. Sper că şi pentru voi 2011 s-a dovedit a fi un an foarte bun, în care aţi mai gustat cât de cât din toate plăcerile pe care viaţa ni le pune înainte.

Şi dacă n-a fost un an prea bun, încercaţi să rămâneţi pozitivi. Garantez eu că 2012 va fi un an pe cinste. Zilele trecute am purtat o discuţie cu unul din cei mai buni prieteni mayaşi ai mei şi m-a asigurat că nu va veni sfârşitul propriu-zis, ci doar cel al relelor, ghinioanelor şi neînţelegerilor. Aşa că nu vă impacientaţi. La urma urmei aveţi o zi în plus pentru a face tot ce vă taie capul. Sunt convins că unii dintre voi aveţi un wishlist, o listă întreagă de rezoluţii specifice anului nou, pe care îmi doresc să le aveţi bifate la anu' pe vremea aceasta. Eu n-am decât două mari şi arzătoare: permisul de conducere care să aducă finalul unei cariere bogate de pieton şi dizertaţia, care va desprinde bolovanul numit master, de picioru-mi aprig. În rest, doar sănătate. Mie şi celor din jurul meu. N-am de gând să mai completez lista cu dorinţe cu nimic altceva şi asta pentru că dacă voi fi sănătos şi, inevitabil, la pungă niţel mai gros, voi ajunge să fac tot ce îmi spune inimaaaaaa (nu Brenciu?).

Poate mi-ar place să fiu mai inspirat. Şi asta v-o doresc şi vouă. Să fiţi mai inspiraţi. Inspiraţi în a vă alege gagica ori gagicul, oamenii ce vă înconjoară, cartea cea mai bună, filmul potrivit pentru seara ploioasă de vară, vacanţa ideală, tema pentru licenţă, locul de muncă, piesa cea mai potrivită, mutarea cea mai inteligentă, cuvintele cele mai calde, zâmbetul cel mai frumos, vinul cel mai îmbietor, şutul perfect, imaginea cea mai grăitoare...

Bear Grylls e mic copil!

2011-12-14T13:35:00.001+02:00

Cu toţii îl ştiţi pe Bear al nostru. Când nu e în pauza filmărilor, ar mânca aproape orice. De la larve-gigant, la rahat de urs, la carne de cămilă moartă. Omul nu prea are nici o limită şi, trebuie să recunoaştem, mulţi îi ştim emisiunea de pe Discovery, în principiu, din cauza "poftei" sale nestăvilite şi nicidecum tehnicilor de supravieţuire în condiţii extreme.

Omul e atât de hardcore încât, cel puţin o dată, cu toţii ne-am gândit cu câtă uşurinţă ar câştiga cei 50.000 de dolari "serviţi" celor care participă la cunoscuta emisiune a lui Joe Rogan, "Fear Factor" (care, by the way, a reînceput). Însă după ce am văzut ce poate face următorul tip, nu mai sunt aşa sigur.

Ceea ce a început cu un pariu "nevinovat" între prieteni a continuat cu un adevărat succes viral, unde altundeva, dacă nu pe Youtube. Louis Cole a devenit faimos după ce l-a depăsit pe Bear. Britanicul cu dread-uri mănâncă aproape orice şi se filmează în HD. Mai mult, se bucură de extrem extrem de multe vizualizări, chiar dacă, multe dintre clipuri sunt de-a dreptul greţoase. Şi înainte de a vedea (dacă vă ţine stomacul) cam ce papă omul care deja se confruntă cu multe probleme din partea PETA, aruncăm o scurtă privire asupra meniului de până acum: 660 de viermi vii, 21 de lăcuste, 3 gândaci de Madagascar, un întreg bol de wassabi crud, un scorpion gigant, o tarantulă, o broască moartă în stare de putrefacţie şi lista poate continua. Şi va continua. Pentru că recent, Louis are şi o pagină specială pe facebook (Food for Louis), acolo unde, aţi ghicit, oameni din toate colţurile lumii îl "provoacă" la alte gustări delicioase.

Aşadar, dacă n-aţi mâncat nimic până la ora asta, vă invit să urmăriţi, clip-ul care mie mi se pare, de departe, cel mai greţos. Atât de greţos încât nu l-am putut urmări până la final. Şi nu glumesc! Cei cu stomac sensibil, rezumaţi-vă la a citi postarea şi atât.

Vrăjeală şi vrăjitorii

2011-12-13T21:08:00.000+02:00

Două subiecte mari şi late s-au tot dezbătut şi răzbătut astăzi pe micile ecrane, pe undele radio, ori pe site-urile patriei. Evadarea trigroaicei Mihaela, din Grădina Zoologică din Sibiu, încheiată, cum altfel în România, dacă nu tragic şi "săltarea" de către mascaţi a două din sutele de vrăjitoare ce populează această frumoasă ţară.

Dacă, din nefericire, despre tigroaica de la Sibiu nu mai putem vorbi decât la trecut, din cauza faptului că oamenii de acolo au găsit mai la îndemână să înlocuiască tranchilizantele cu gloanţe şi astfel felina de 200 şi ceva de kile nu s-a mai putut reuni cu prietenii săi pufoşi din Madagascar, nu ne rămâne decât să aruncăm o privire prin globul de cristal, asupra aşa-ziselor vrăjitoare Vanessa şi Melissa, care cică ar fi escrocat mai multe vedete de pe meleagurile noastre şi au fost astfel "ridicate" din modestele căsuţe.

Şi-i musai să ne oprim asupra mai multor aspecte. Primul. Cât ghinion să ai ca vrăjitoare să fi săltată tocmai într-o zi de marţi (trei ceasuri rele) 13? Al doilea. Cum a fost posibil ca, prea-cunoscutele pirande posesoare de cărţi de tarot să nu vadă în viitor venirea la poarta măreţelor palate, a mascaţilor (care de data asta, n-au mai încurcat adresa)? Al treilea. De ce nu şi-au folosit măturile sau farmacele din dotare (sau ăstea nu-s de ălea din filme?!) că să-i "hâşâiască" pe purtătorii de cagule? Al patrulea. Se presupune că mai multe pseudo-vedete de pe la noi au apelat în dese rânduri la serviciile acestora pentru a-şi rezolva problemele mai mult sau mai puţin personale, poliţia intrând în posesia unei liste pe care se regăsesc Inna, Oana Zăvoranu, Bănel, Sânziana Buruiană sau Amalia ex-Năstase. Acum, îs tare curios cum arată o astfel de listă scrisă de nişte ţigănci care au mai puţine clase decât noul tren Regio?! Şi cum figurează pe ea datoriile "vedetelor"?

"Dăci. Havem aşa fetilor. Prima pă listă e Hoana Zăvoranu. Nebuna aia de-a fost soaţa lu' Pepe hălă cu mult gel în cap. Avem de luat de la ea cam 450 de mii dă ieuro. Cam cât valorează hălea două apartamente ale ei, plus porşul hăla despre care i-am zîs că-i blăstămat şi pe care trebui să-l ducem la casat la fratele Harmando, păstă linie. Ie rezonabil pentru câte ne-a cerut: să-şi găsească marţafoiul, să rămână Pepe himpotent şi măsa să să ducă mai repede cătră cimitirul ăla ce-l păstoreşte. Mai departe ce-avem? E fratili nostru Bănel, căruia i-am cerut tarif mai mic, că doar îi de-al nostru, mâncav-aş gura. Câte 100 de mii de coco pentru ca să aive succes acolo la franţuzi, la hăia de la santetiene hăia sau cum le-o zice. Şi cică să punem vrajă şi pă minge aci la noi, ca să câştige Steaua campeonatul înaintea lu' ungurii de la cefere. Aşe mamă. Ce mai avem noi aici? I...n...n...a. Cine-i asta fă soră, fă?? Aaaa... e fătucă haia mică dă cântă pe dincolo pă la mexicani şi pă la spanioli şi pă la nemţuzii hăia. Tot 100 de mii de ieuro să iasă bine treaba cu discurile de platină. I-auzi fă Vanesoo, de platină, cum avem noi lănţicurile hălea de le-am luat acu' o săptămână. Şi pentru mai ce scrie aci fă? Pentru ca să nu se bucure de succes mai mare Halexandra Stan cu saxeofonu' hăla al iei. O fi cântând soro pă la nunţi în trupa lu' Bursuc a nost'?! Bun. Şi cine mai e pă listă fată? Sânzâiana Buruiană. 10 mii de euro. Pentru farmece la bărbaţi bogaţi în Bambuu. Şi păntru ca să ţînă ţâţele hălea două cât mai mult. Şi pentru ca nasu' lu Tonciu să rămână la fel de mare şi cârn, şi păntru ca ălă dă plastic a lu' Pestriţu să pice la hurmătoarea prezentare dă modă. Şi păntru cât mai multe hapariţii la Medelin Ionescu în emisiune şî la Cătălin Măruţă pe he-pi-li-că...auzi fă, nu crezi că are cam multe pentru aşa puţini bani? Ia mai taie, făi, dîn ele...Aşa şi cine mai ieste pă listă mă. Amalia Năstase. Simplu. 2000 de ieuro ca să nu-l mai ţină pă Ilie racheta mult....Şi mai ho fă Văneso, că-i prea mult dă scris pă ziua de azi. Lasă politicenii hăia grei pă mâine şi hai să dăm în cărţi să vedem ce face Vasluiu' în helveţia!"

Al cincilea (şi ultimul, pentru că mă lungesc şi, deci, plictisesc) Presupunând că toate lucurile ăstea ar fi adevărate, cât de tâmpit să fii să dai sute de mii de euro unor ţigănci, care chipurile te ajută, fie prin magie albă, fie prin cea neagră. Cât de redus mintal să fii să te gândeşti că rezolvarea problemelor tale poate veni de la nişte ţigănci analfabete? Cât de tembel să fii să apelezi la vrăjitorie, când ai SUTE de mii de euro în conturi? Până la urmă, nu banii rezolvă toate problemele? De ce ai alege ajutorul unor străine şi nu al prietenilor, rudelor, cunoştinţelor? E ca şi cum m-aş duce la un iluzionist chitit pe ideea că mă poate face să dispar din faţa tuturor problemelor cu care mă confrunt.

57.660

2011-12-09T15:53:00.001+02:00

Atâţi hunedoreni există acum pe facebook, aici incluzând, evident, şi firmele cu sediul în judeţul nostru. Reprezentăm exact 1,64 la sută din totalul utilizatorilor de facebook din România (vreo 4 milioane). Nu e chiar rău, dacă stăm să ne gândim că populaţia judeţului e de puţin peste 400.000. Cei mai mulţi vin chiar din Hunedoara, unde sunt cam 13.000 de utilizatori, urmează la mică distanţă Deva, 12.500 şi evident, Petroşani cu aproape 11.600 de useri. Nu-s de negligat nici cei din Haţeg, Călan, Simeria, Vulcan sau Lupeni, însă cel mai tare mi se pare că aproape 500 de utilizatori şi-au setat la localitatea de provenienţă comuna...Bucureşci (o fi la caterincă?!).

Brandul Sarmizegetusa stă cel mai bine la capitolul fani (peste 15.000), în vreme ce fotografii Laurenţiu Anton, Dan Farca şi Alex Conta n-o duc nici ei prea rău, pozele făcute de aceşti falnici hunedoreni aducând, în total, 10.000 de fani. Bine de ştiut că şi Arsenal Park-ul fraţilor Cristescu, de la Orăştie se regăseşte şi el în top (pe bună dreptate, e de-a dreptul splendid), dar şi Aqualand-ul de la poalele cetăţii, despre care sunt convins că o parte din cei din vestul ţării au şi auzit. Promovarea clubului pe facebook e unul din cele mai bune lucruri din câte există în zilele noastre astfel că în ierarhie se regăsesc mult prea multe astfel de locaţii. Demne de menţionat: Shizzle Club din Hunedoara (cam 5.000 de fani), NRG Club Orăştie (4.355 de fani), sau Club Shidi din Deva(cam 1.500). Şi cum putea să lipsească dintr-un top un alt "bun" sută la sută hunedorean. E vorba de Bianca Drăguşanu a cărui profil, pagină oficială are, of doamne, puţin peste 1.000 de fani şi fane. Păi cum să n-aibă dacă tot timpul stă pe.... buzele fiecăruia (doamne, vroaim să zic o prostie, dar să nu uităm că-i post).

"Grosul" de utilizatori vine de unde dacă nu din Bucureşti, unde-s aproape 1.200.000 persoane, firme şi alte cele înregistrate, podiumul fiind completat de Cluj-Napoca şi Timişoara care nu depăşesc împreună 350.000 de utilizatori. Pe aproape stau Braşov, Iaşi, Constanţa, Craiova, Galaţi şi Ploieşti a căror număr de "maniaci" variază de la 70.000 până la 110.000.

Şi dacă v-aţi întrebat vreodată, "bine mă, ia să văd eu care-i cel mai cunoscut român mă. Ia să văd ce brand românesc are parte de cei mai mulţi fani!", aflaţi că nu scăpaţi de Inna (4 milioane de fani!!), Akcent (cam 900.000), Edward Maya (aproape 600.000) şi Creative Monkeyz (cam 550.000). Topul giantic îl găsiţi aici. Un site asemănător trafic.ro, pe care veţi găsi fel şi fel de statistici, grafice, topuri şi alte cele. Like!

Vinerea-i pă sistem

2011-12-09T11:34:00.001+02:00

Am zis că îl lăsăm în pace pe Liviu Guţă şi mă ţin de cuvânt. Astăzi vă fac cunoscut un interpret de renume mondial. Numele lui e Robert. Şi cum toate celealte nume de scenă au fost luate, fie că vorbim de alimente (vezi salam), fie că vorbim de staruri de cinema (vezi de vito), el s-a hotărât să se lanseze cu un nume de-a dreptul...glaciar. Calotă. Da, Calotă. Calotă din ţigănie. Şi fiindcă a ajuns atât de cunoscut, alţi interpreţi ceva mai micuţi, dar, evident, cu suflet mare, l-au căutat să facă un ficiuring. Aşa a ieşit la lumină duetul Robert Calotă-Sârbu de la Vâlcea şi hit-ul "Nu pleca". Oricum nu plecam în mare viteză, pentru că vroiam să văd cum sună o astfel de "operă". Aşadar şi prin urmare:

Staţi pe-aproape. Săptămâna viitoare, urmează cea mai capodoperă şmecheră a celor doi băieţi.

O reclamă bună şi una proastă

2011-12-07T21:52:00.001+02:00

Îmi place să cred că românii sunt foarte inventivi, foarte creativi. Mai ales atunci când vine vorba de reclame. Sunt absolut sigur că fiecare dintre noi poate spune dintr-un foc, două-trei spoturi care ne-au rămas instant în minte, îndată ce le-am văzut. Din nefericire există şi o proporţie mare a reclamelor româneşti eşuate din orice punct de vedere. Nu e fair-play să repet giumbuşlucul de mai sus cu una-două proaste, din prima, pentru că la critică (ne)constructivă suntem fruntaşi de ani de zile. Daaaar, există una care mă râcâie de ceva timp. Face parte de fapt dintr-o serie de-a dreptul insuportabilă, însă îmi pare că e bomboana de pe colivă.

You need a modern Browser with Adobe Flash Player to view this.

Şi dacă am văzut şi sunt sigur că am căzut de acord că ăsta e un exemplu de "Doamne, Dumnezeule, aşa nu, te rog eu nu!!", să vedem şi una care se va bucura de un oareşce succes şi asta pentru că, simplu, e extrem de catchy. Mai catchy de atât nici că se poate în această perioadă. E de ajuns s-o vezi de două ori şi-o vei cânta, garantat, testat, toată ziua.

Asalt la limba română

2011-12-07T21:08:00.001+02:00

Multe sunt lucrurile de care trebuie să ţină cont un jurnalist. Verificarea informaţiei din cât mai multe surse posibile, documentarea temeinică înaintea abordării unui anumit subiect. Greşelile gramaticale, limbajul de lemn. Transmiterea mesajului într-un mod cât mai "curat" şi corect cititorului. Evitarea ambiguităţilor, "zaţului", exprimării greoaie. Şi lista poate continua.

Mintea trebuie să fie mereu în alertă, mereu în priză, să fie antrenată pentru orice. Şi asta pentru că, vrând ne-vrând, există o anumită perioadă în care lucrurile pe care le relatezi încep să se repete, într-un mod sau altul. Iar tu nu trebuie să faci altceva decât să "îmbraci" aceeaşi informaţie în haine noi, evitând, pe cât posibil, clişeele. Fără doar şi poate există o gamă largă de clişee la care jurnaliştii vor apela cu încredere de fiecare dată când rămân în pană de idei sau nu au inspiraţie suficientă. Numai aşa se întâmplă să întâlnim fel şi fel de expresii, care mai de care mai uzate, în domenii în care nu s-ar cădea să le folosim.

E de notorietate faptul că, cel puţin în jurnalismul sportiv, numărul clişeelor se apropie uşor-uşor de populaţia Chinei. "Mingea e rotundă". "Fotbalul se joacă pe goluri", "Cea mai bună apărare e atacul", "Şi-au dorit mai mult victoria" sunt doar câteva dintre sutele de clişee. Pe multe dintre acestea le veţi regăsi în cartea excelentului Radu Paraschivescu "Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare", pe care v-or recomand cu căldură. N-am să alcătuiesc nicidecum un top al celor mai folosite, asta pentru că, parţial, nici n-ar fi prea corect, având în vedere că, probabil, cel puţin o dată, m-am legat şi eu de ele. Cum nici la fel de corect nu e să mă agăţ de celelalte sute de clişee folosite de ceilalţi colegi din presă, dar cu toate astea nu pot să nu-mi spun of-ul.

Există o expresie care, de când, am păşit timid în presă, mă irită cu desăvârşire. Nu există jurnalist român să n-o fi folosit măcar o dată într-un reportaj, interviu, ştirică, feature, relatare. Nu există prezentator, moderator, MC ori DJ care să nu o fi citit măcar o dată de pe prompter ori de pe coala A4. E vorba de "a lua cu asalt". Adăugăm orice subiect şi iese o propoziţie, un titlu, un supra titlu, un intertitlu de ţi-e mai mare dragul. Fie că vorbim de economie, politică, social, sport. Şi dacă în cartea sa, Radu Paraschivescu, reuşeşte performanţa de a crea o întreagă declaraţie a unui sportiv, doar prin a folosi acel limbaj de lemn, acele clişee atât de uzate (sper să v-o redau într-o postare pentru că e mai mult decât savuroasă), eu am să vă dau, aleatoriu, cel puţin 10 situaţii în care cineva A LUAT CU ASALT ceva, în presa românească, doar în ultimele două zile:

"manifestanţii iranieni au luat cu asalt ambasada Marii Britanii"

"ecologiştii au luat cu asalt o centrală nucleară din Franţa"

"fanii Pariu cu Viaţa au luat cu asalt pagina de facebook a serialului"

"bucureştenii au luat cu asalt magazinele de IT vinerea trecută"

"cele mai frumoase pisici au luat cu asalt Romexpo"

"prostituatele românce au luat cu asalt Elveţia"

"adăpostul de câini, luat cu asalt de câinii vagabonzi"

"pasionaţii sporturilor de iarnă au luat cu asalt pârtiile din Harghita"

"comisarii OPC au luat cu asalt pieţele din Târgu Jiu"

"Cinci Mitsubishi ASX au luat cu asalt drumeagurile de prin Piatra Craiului"

"târgul de carte, luat cu asalt de sute de liceeni"

"vasluienii au luat cu asalt casele de bilete"

Vinerea-i pă sistem

2011-12-02T12:39:00.001+02:00

Continuăm periplul muzical pe tărâmul manelistic românesc şi astăzi cu altă piesă de circulaţie internaţională. O să ziceţi că am ceva cu Liviu Guţă, dar promit că, cel puţin pentru o perioadă, am să îl las în pace. Mergem pe aceeaşi idee. Dacă înţelegeţi refrenul shakesperian, aştept o traducere şi o adaptare în ţigăneşte, pardon româneşte. Nu o mai lungim şi îl ascultăm, din nou, pe unicul, irepetabilul, Liviu Guţă zis şi Mititelu (fără legătură cu cel mic şi chel din Bănie). Numai din bunăvoinţa şi cu sprijinul lui Fredy Tupeu.

Deadline-ul

2011-11-30T16:33:00.001+02:00

Am ajuns la concluzia că cei mai mulţi dintre noi funcţionăm mai bine când avem deadline-uri. Cel puţin în cazul meu, deadline-ul e cea mai bună motivaţie când trebuie să realizez unul sau mai multe lucruri. Bineînţeles, m-am familiarizat mai bine cu termenul încă din facultate, atunci când am aflat că rotiţele ce învârt morişca mare a presei merg la capacitate maximă când există un termen limită. Ai de predat articolul la ora 18.00, în caz contrar rişti să nu mai fie publicat, ba în unele cazuri mai poţi fi chiar şi sancţionat, în funcţie de importanţa subiectului.

Sigur, ne-am lovit de termene limită încă din şcoală, însă parcă atunci mai mergea dusul cu zăhărelul, scăldatul sau amânatul, căci situaţia nu era extrem de gravă. Parcă încă era o joacă. Lucrurile s-au schimbat ceva mai mult în studenţie, când au apărut presiunile din mai multe părţi. Părinţii pe de o parte, de a căror ajutor financiar nu prea poţi să-ţi baţi joc şi evident, profesorii, cărora nu le mai pasă dacă noul tău saint-bernard ţi-a mâncat proiectul sau dacă tovarăşul de cameră a vărsat bere peste planşele tale sau dacă laptop-ul te-a lăsat şi a avut nevoie de o formatare rapidă. Nu predai la timp "tema de casă", ne vedem în toamnă sau în vară, sau în săptămânile premergătoare lucrării de licenţă. A devenit apoi şi mai interesant la noul loc de muncă, după care ai alergat cu limba scoasă o grămadă de timp. Nu vrei să faci o impresie proastă în faţa noului tău şef, care te-a ales pe tine în detrimentul lui Ygrec Xulescu, doar pentru că eşti mai plăcut la prima vedere şi astfel n-ai decât o singură şansă: să faci totul la timp.

Tocmai de aceea cred că, în aproape tot ce faci, e bine să-ţi fixezi un termen limită. Unul realist evident. Unul care să nu se întindă pe o perioadă comparabilă cu iarna dincolo de Cercul Polar. Unul care să se oprească undeva în viitorul apropiat. Astăzi, la ora 19.43. Până vineri. Dincolo de weekend. Până în 15. La 1 ianuarie. Nu trebuie însă uitat că deadline-ul e ruda apropiată a ambiţiei şi frate de sânge cu motivaţia. Sigur, nu s-ar da la o parte şi la o cină romantică şi un film cu lenea, care, se ştie, e deja mare cucoană!

Vinerea-i pă sistem

2011-11-25T12:07:00.001+02:00

Aşa cum am promis în postarea trecută, gata cu amânările. De astăzi regăsiţi o rubrică nouă, care, sper, va da naştere la alta şi tot aşa. Cel puţin până când voi face mutarea pe care tot o planific de aproape un an. Şi care sper să se concretizeze chiar din prima zi a lui 2012. Măcar să ştiu că am făcut ceva notabil on-line, înainte de a ne da obştescul sfârşit prezis de mayaşi. Şi cum am putea începe weekendul în formă, dacă nu cu o manea pă turbo sistem. De acum înainte, cel puţin până la finele anului, fiecare zi de vineri va fi dedicată unei capodopere semnate de prietenii noştri ceva mai tuciurii. E de râs, nu-i de râs, măcar să trăiţi cu impresia că există persoane care chiar cântă şi mai prost decât voi şi o mai şi fac altundeva în afară de cabina de duş.

N-o mai întind şi îi dăm drumul. Azi începem cu ceva revoluţionar. Maneaua de club. Made in Romania, 2011. Un ficuring dă zile şi nopţi mari şi mici. Ă niu stail 2011 adus de Liviu Guţă şi Edy Talent. Cine înţelege ce spune Liviu Guţă 2, 3, 4 sau care o fi, pe engleză, în debutul piesei, primeşte o copie grautită a albumului The Mafia of the Manele Volume 3, disponibil şi pe iTunes.

Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. Lasă pe poimâine

2011-11-23T18:32:00.001+02:00

Ar trebui să îmi fac un tricou cu zicala asta pur românească. Pentru că deja sunt multe zilele în care am amânat să fac unele lucruri. Cel mai bun exemplu: postările pe blog. Până şi ideea asta am amânat-o zile în şir. Atâtea şi atâtea subiecte, atâtea şi atâtea opinii care s-au dus odată cu soarele la miezul lunii noiembrie. Lenea a devenit o cucoană care îmi zâmbeşte de undeva de deasupra, mai ceva ca regina Elisabeta a Marii Britanii. La fel s-a întâmplat şi cu şcoala de şoferi, până şi cu materialele publicate în ziar. Şi când e vorba de ziar, aici chiar nu e indicat să întârzii, să amâni o idee bună. Măcar de m-aş învăţa minte, însă parcă mă încăpăţânez mai ceva ca un tanc sovietic la intrarea în Berlin şi nu vreau să fac ce îmi şopteşte vocea aceea subţire din interior. Aşa că m-am gândit că dacă voi scrie asta pe blog, îmi voi aduce aminte permanent că am ceva de spus, că am ceva de făcut. Pentru că nu-i aşa, noi românii, slavă domnului, avem păreri legate de orice. De aceea, de acum înainte mi-am propus să scriu cel puţin o dată la două zile, pentru mine, pentru cei zece fani ai mei, pentru cei cinci cititori ai blogului. Ba mai mult, îi dau bice şi rubricii de vineri, pe care, da, aţi ghicit, am amânat-o de ceva vreme. Cred că dacă stau bine să mă gândesc, mai fixasem una pentru altă zi a săptămânii. Dar toate pe rând. Şi dacă o voi mai lălăi mult, poate careva dintre voi îmi veţi atrage atenţia. Poke me, dislike me, comment me, sms me, yell to me. Trezirea, hai, te lauzi că îţi place să scrii, că îţi place să fii informat şi să informezi la rândul tău. Treci la aparat şi lasă lenea pentru ăia care numără bani în Orientul Mijlociu. Pentru leneşii din America de Sud. La treabă!

Consumul de alcool în studenţie. Simptome, cauze şi soluţii

2011-11-14T21:14:00.001+02:00

1. Simptom: Picioare reci şi umede
    Cauză: Paharul tău e înclinatsub un unghi incorect.
    Soluţie: Întoarcepaharul; încearcă să faci astfel încât partea deschisă să fie îndreptată însus.

2. Simptom: Picioare umede şi calde
    Cauză: Ei asta e, te-ai pişat pe tine.
    Soluţie: Du-te şi te usucă la toaleta cea mai apropiată.

3. Simptom: Tejgheaua din email alb.
    Cauză: Ups, eroare. Aici nu poţi comanda nimic, încă n-ai ieşit din baie
    Soluţie: Uite-te în jur şi cere ajutor celor mai puţin "loviţi" decât tine.

4. Simptom: Berea pe care ai comandat-o (într-un final) acum juma' de oră, nu mai vine.
    Cauză: Ţi s-a dereglat din nou busola, stai cu spatele la barman.
    Soluţie: Întoarce-te uşor să nu ameţeşti, berea ta e cu siguranţă acolo.

5. Simptom: Wait, what the? Brusc descoperi că peretele din faţa ta este plin de lumini.
Cauză: Ridică-te, în mod cert, ai căzut pe spate.
    Soluţie: Poziţionează-ţi întotdeauna corpul la 90 de grade de sol. Grade, ălea de le tot pun băieţii ăia de după tejghea în băutură încă de la începutul serii.

6. Simptom: Totul se deplesează cu o viteză ameţitoare sub picioarele tale.
    Cauză: Iară ai înjurat ca la uşa cortului, iar ai încercat să pupi fata managerului, aşa că doi bodyguarzi te scot afară din local.
   Soluţie: Întreabă-i cel puţin unde te duc, roagă-i să nu dea la ficat şi la faţă.

7. Simptom: Reflexii multiple ale unei feţe cunoscute te privesc dintr-un lichid lucios.
    Cauză: Eşti la WC, încercând să vomiţi
    Soluţie: Arată-i degetul mijlociu omuleţului din cerul gurii.

8. Simptom: Ringul de dans se cam deplasează, te legeni în stânga şi în dreapta, toţi din jur sunt îmbrăcaţi în alb.
   Cauză: Nu eşti la White Sensation, eşti în ambulanţă, glucoza e prietena ta cea mai bună.
   Soluţie: Nu amesteca într-un singur recipient (stomac) whiskey, vodka, tequilla şi bere.

9. Simptom: Tatăl tău te priveşte cu un aer ciudat, iar fraţii tăi te urmăresc perplecşi.
    Cauză: Iară ai greşit camera de cămin. E 156, nu 159.
    Soluţie: Întreabă-i dacă eşti sau nu la etajul potrivit.

10. Simptom: Un reflector din club te orbeşte.
      Cauză: Eşti întins pe spate, pe banca din faţa căminului şi s-a făcut deja ziuă.
      Soluţie: Data viitoare, roagă-i pe vecinii de la 159 să nu mai profite de faptul că eşti niţel mai "obosit" şi să nu se mai răzbune pentru că ai dat cu picioarele în uşă la 4 jumate dimineaţa.

De ce Liverpool?

2011-11-08T20:24:00.001+02:00

Zilele trecute am văzut undeva pe un site, în treacăt, un soi de chestionar care urmărea să vadă de când, de ce, simpatizezi cu un anumit club de fotbal. Întâmplător era chiar vorba de Liverpool Football Club, gruparea pentru care aş da, practic, orice. E foarte greu să spui unde a fost prima scânteie atunci când vorbeşti de "a ţine" cu o anumită echipă, extrem de dificil să le expui celorlalţi ce te-a împins spre o iubire alb-albastră, roş-albastră sau alb-roşie. Şi chiar dacă v-aţi aştepta ca eu să închin o adevărată odă cormoranilor, având în vedere că e domeniul de care sunt cel mai apropiat, nu voi face acest lucru. Sau poate altădată. De ce? Pentru că am găsit un clip care răspunde la orice întrebare. Spune totul despre ceea ce înseamnă Liverpool, în puţin peste cinci minute. Aşa că dacă v-aţi întrebat vreodată de ce Liverpool şi nu Real, Barca, Manchester, Arsenal sau altele, iată răspunsul:

Muzica românească şi inspiraţia animalică

2011-11-03T12:32:00.002+02:00

Se ia una bucată divă expirată se pune pe scenă cu ţâţele pe-afar', se dă drumul la bumţi-bumţi. De preferat sound ceva mai fresh, cu ceva inserţii de taragot, saxofon, trompetă, acordeon că tot dă bine la public zilele astea.

Mai rămân de stabilit versurile. Nu e nevoie de ceva profund poetic. Se acceptă orice atâta timp cât completează goarnele de pe fundal. Acum să vedem: de cât de sexxy şi hot sunt, am tot cântat. De cât îmi place să mă frec în club pe melodii, am prestat. Nu mai funcţionează dulcegăriile ălea de le fredonam prin '90 aşa că trebuie să venim cu ceva nou. Spaniola nu mai prea prinde de când cu Fuego şi Pepe, ba nici chiar portugheza de la Narcotic Sound încoace. Rămânem la engleză că doară îi de bază şi chiar dacă n-avem accent pur american, îl fabricăm în studio cu softul din dotare. Bun, dar cu versurile ce facem, cum facem să fie bine? Aaaa gata ştiu. Hai s-o dăm pe animalice. Dacă tot au ieşit hienă, şopârlă şi vierme din schemă, hai să readucem în prim plan alte animăluţe dulci şi pufoase. De pildăăăă, iepuraşi coconaşi şi şi...aaa, da ursuloi panda, da, daaaaa şiiiii maimuţici de ălea mici cu ochii mari! De câini nu ne legăm că sare Asociaţia Lăbuş şi nu dă bine la imagine. Mâţâite suntem noi destul, deci pisicile ies din discuţie. La căluţi nu ne băgăm că au fost alţii mai rapizi şi-au băgat-o pe aia cu Ride the White Horse. Şerpii nu ne plac, eventual o anumită specie de pitoni, da' nu aprofundăm. Văcuţele le lăsăm cu Fulga şi la ăia de la Milka, iar curcile şi gâştele să meargă-n club cu Crudu şi năsoasa de Tonciu.

Şi uite aşa ne-am trezit peste noapte cu:

Andreea Bălan - Like a bunny

Shake it like a bunny, if you wanna party,
If you wanna party girl
Shake it like a bunny, if you wanna party,
If you wanna party girl

Anda Adam - Panda madam (ce joc de cuvinte fin)

Yeah it’s my birthday
So get up from your chair
And shake it like a panda bear
Like a panda bear x3
Shake it like a panda bear
Like a panda bear x3

Corina (insert here nume de familie) - Munky funky

Do you like it like it funky
i like it i like it
i like it munky funky
Funky Funky
Do you like it like it funky
i like it i like it
i like it munky funky
Can i get a waa can i get a wuu
Put you hands up i wanna funk you (x4)
Funky Funky
Do you like it like it funky
i like it i like it
i like it munky funky
Funky Funky
i like it munky funky
i like it munky funky
i like it munky funky
i like it munky funky
i like it munky funky

Blugi cu căchiţ

2011-11-01T23:31:00.005+02:00

I-aţi văzut de prea multe ori anu' ăsta. Atât la fete, cât şi la băieţi (ăia ceva mai gay de fel). La un moment dat, fetele insistau cu ei la maximum. Apoi s-au domolit, pe urmă au revenit din nou în forţă. E vorba de blugii bufanţi, sau cei cu tur lăsat (nu cur lăsat, da?). Pe scurt: blugi cu căchiţ. Nu ştiu care a fost prima femeie care a avut ideea strălucită de a crea nişte pantaloni care îţi dau impresia că te-ai scăpat de ceva timp în ei.

Ne-am consultant între noi şi ghiciţi ce fetelor?! Îi urâm cu desăvârşire. Sunt chiar mai penali decât UGG-urile. Da, chiar se poate mai penibil de atât. Singura impresie pe care mi-o dau e cea pe care o regăsiţi în titlu (o exprimare mult prea elegantă). Înţeleg că poate unul din scopurile lor e să ascundă fundurile ceva mai mari, ori celulita care apare de la prea multă shaworma şi prea puţină mişcare (sexul nu se pune), dar nimic nu e mai aiurea decât să vezi o fată ce dă impresia că ascunde un pempărs uriaş sub blugi. Cu atât mai mult cu cât multe dintre voi alegeţi să îi purtaţi cu pantofi cu toc, o combinaţie eşuată din start, ce dă impresia de bădănărie made in pantelimon.

Remember, scopul e să scoţi în evidenţă formele voluptoase, fundul bine lucrat, că doar aşa atragi privirile masculilor feroce care suntem (not). Niciodată, dar niciodată nu voi fi impresionat de o fată ce va alege să poarte asemenea piesă de vestimentaţie. Până la urmă, de unde ştim noi că nu ascundeţi cevaaaaa....altceva....mă înţelegeţi, în pantaloni?! Dacă tot alegi să fi mai băieţoasă, mai gangsta, atunci mergi până la capăt. Alege şi o bluză xxxl, un jersey de fotbal american, un hoody larg specific ghetoului şi nişte başcheţi coloraţi. Nu uita căciula tip Puya sau şapca întoarsă invers. Şi ochelarii de aviator. Şi uite aşa, şansele ca un băiat normal să te agaţe sunt la fel de mari ca cele ca 2Pac şi Michael Jackson să înregistreze împreună un featuring.

Piesele anului

2011-10-25T23:09:00.000+03:00

Sunt două la număr şi ambele vin de la acelaşi artist. Părere mea. Ştiu că mai avem destul timp până când ne vom grăbi să numărăm ultimele secunde ale lui 2011, dar deja s-au scurs destle luni îndeajuns încât să îţi faci o impresie despre ce melodie ţi-a gâdilat cel mai plăcut urechile. Iniţial am vrut să specific doar una, însă mi-a fost foarte greu având în vedere greutatea artistului despre care vorbim.

Aşadar şi prin urmare, piesele anului, în viziunea mea, sunt Someone like you şi Rolling in the deep - ambele semnate, aţi ghicit, de Adele. E greu să descrii cât de bune sunt melodiile englezoaicei născute în nordul Londrei, însă un lucru e cert. Au acaparat toate topurile posibilie, timp de atâtea şi atâtea luni. Fie că eşti un împătimit al trance-ului, fie că vibrezi pe drum and base, fie că te topeşti după baladele rock, ori după jazz-ul născut în New Orleans nu poţi să nu te opreşti asupra celor două melodii. Una mai frumoasă ca alta. Recunosc, prima dată când am auzit Someone like you live, la Brit Awards (58 de milioane de vizualizări) mi s-a pus un nod în gât, iar pielea mi s-a făcut, vorba Andrei, de găină. Chiar şi acum la luni bune de la prima audiţie încă dau volumul cât pot de sus când aud vocea splendidă a Adelei. Despre Rolling in the deep nu mai vorbesc. Mii de remixuri, mii de coveruri, fie că vorbim de cel a lui Linkin Park, fie că vorbim de cel al unui artist necunoscut, din zecile de mii, de pe youtube. Pur şi simplu, nu cred că cineva poate contesta supremaţia lui Adele Laurie Blue Adkins. 2011 este anul ei. Şi sunt convins că şi în anii ce vin vom fi bombardaţi de astfel de capodopere semnate de artista de 23 de ani care a uimit o lume întreagă. Sper să ne surprindă plăcut în continuare şi acum că e deja mare să ne încânte şi cu câteva duete planetare! Merită din plin!

Cifrele unui succes mondial: Albumul "21" s-a vândut în peste 218.000 de copii, în prima săptămână, de la lansarea în Marea Britanie. 10 discuri de platină în Statele Unite, pentru cele peste 3 milioane de copii vândute. Albumul s-a "cocoţat" pe prima poziţie, concomitent, în 17 ţări. Official Charts Company din UK a anunţat că Adele este primul artist de la Beatles încoace care a reuşit să aibă două single-uri în top 5 în acelaşi timp! 11 săptămâni consecutive a stat "21" pe prima poziţie în topurile din Marea Britanie. 12 săptămâni consecutive pe primul loc în Billboard Top 200, cea mai lungă perioadă din 2000 încoace. Cel mai downloadat album din istorie, în Marea Britanie. Peste 500 de milioane de vizualizări (în total) pe youtube.

Banu'-i ochiul dracului. Sau nu?

2011-10-19T19:14:00.001+03:00

Şi mai cer donaţii pentru catedrala "supremă" de la Bucureşti, doar-doar ne-om mântui cu toţii.

Omul invizibil

2011-10-19T00:16:00.000+03:00

L-aţi văzut, nu l-aţi văzut. L-am descoperit târziu o' ba, dar am râs sănătos vreo 15 minute într-una.

iGuţă, iValoare!

2011-10-17T23:45:00.001+03:00

Aflaţi, dacă nu ştiaţi, că manelele au pătruns şi pe iTunes Store. Mai mult decât atât, se bucură de un succes nebun, astfel că operele lui Guţă şi Salam sunt mai scumpe decât piese semnate de Lady Gaga sau Adele. Vorbim de artişti consacraţi ca Ştefan de la Bărbuleşti, Octavian Francezu sau Robert Salam a căror hituri pă sistem costă ceva mai bine de 1 euro bucata. Adică cam cât scoate Adi Minune în 20 de secunde la o nuntă plină de gherţoi cu ceafă lată.

Spre exemplu, albumul clasic, Best of Nicolae Guţă costă nu mai puţin de 11,99 de euro, în vreme ce, să zicem, cel mai recent album al lui Adele ajunge la maximum 6 euro. La fel de bine se vinde şi The Mafia of the Manele Volume 2, acolo unde găsim piese ca Fac afaceri (I make business) semnată de Dorel de la Popeşti şi Marius Sîna, ori Mare Boss (Big Boss) a lui Dan Salam într-un ficiuring dă zile mari cu unicul Nea Kalu. Ca pita caldă se cumpără şi Când o pun o pun cu sacu' a irepetabilului Guţă, dar şi hiturile de mare succes laiv număru' unu ale lui Florin Salam ca Nu te lăuda bogate (Don't speak highly about your fortune) sau Poate am dat o spargere (Maybe I organised an hold up).

Acestea fiind spuse, nu pot să nu mă gândesc la ziua în care Petrică Cercel în colaborare cu Romeo Fantastik, Florin Peşte, Şuşanu şi Play AJ vor lansa, în premieră, la Kanal D, piesa ce sparge toate topurile: ,,Dau tun după tun, chiar şi pe iTune!"

Mai multe despre poveste aici.

Guilty. Îmi place Horia Brenciu

2011-10-11T22:31:00.001+03:00

Nu, nu vă grăbiţi să săriţi cu glumele homofobe. Nici să aruncaţi cu roşii, ardei iuţi şi alte cele în mine. Îmi place entertainer-ul Horia Brenciu. Ok, îmi place artistul Horia Brenciu. Apreciez showman-ul Horia Brenciu. Cei care au petrecut mai mult de 59 de minute cu mine ştiu că nu îl simpatizam de la începuturi pe omul care ne-a adus în case Robingo. Ba chiar îl consideram la un moment dat, arogant, flegmatic, plin de el. Daaaaaar, părerile se mai schimbă în timp. Trebuie să recunosc că am ascultat, urmărit doar două concerte marca HB însă a fost suficient să mă întorc (pentru a câta oară?!) la 360 de grade. A mai contat şi "Vocea României", acolo unde peste 70 la sută dintre cei ce calcă pe pătrăţelele colorate ale studioului din Buftea ar vrea să facă echipă cu "Brenciulică", aşa cum îl alinta mama pe vremea când se maimuţărea pe la televizor. Semn că omul chiar este apreciat. Rămânând în aria muzicală, omul acesta are o vaaaaaaaaaaaaaaaastă cunoştinţă în domeniu, e practic, un adevărat jukebox uman. Şi nu mai vorbim de energia atât de molipsitoare pe care o împrăştie tuturor celor care au răbdarea să urmărească un recital de al său. Poate pentru unii se zbenguie prea mult pe scenă, poate vorbeşte prea mult, pentru mine însă este imaginea perfectă a showman-ului şi spun cu toată încrederea că nu e altul la ora asta în România ca el. Sau o fi? Proove me wrong...

FRF face accidental şi lucruri bune

2011-10-05T12:46:00.000+03:00

În eterna-i încercare de a reabilita imaginea şi aşa decolorată a naţionalei noastre, Federaţia păstorită de unicul, irepetabilul, irefutabiliul Mircea Sandu a hotărât să ofere bilete gratuit pensionarilor, copiilor şi femeilor, la jocul din weekend cu Belarus, doar-doar, Arena Naţională n-o arăta la fel de dezolant ca la meciul "campionilor" de la Oţelul cu Benfica. Sigur, măsura luată de mai marii Ferefeului nu poate acoperi în totalitate penibiliul situaţiei, însă, văzută cel puţin de la o distanţă apreciabilă, pare o idee bună, demnă de urmat şi în viitor.

Şi mă gândesc aici, în primul rând, la copiii care vor lua loc în tribunele tricolore ale arenei. Dacă tot nu mai regăesc un model demn de urmat în iarbă, indiscutabil nici unul în birouri, măcar să fie bucuroşi că vor vedea un stadion de talie europeană, pe care, cu siguranţă, mulţi dintre ei visează să şi joace. De aceeaşi bucurie vorbim şi în cazul pensionarilor, oamenii cu păr grizonat care au prins celebrele cuplaje, driblingurile în viteză ale lui Dobrin şi golurile de vis ale lui Dumitrache meritând din plin să vadă o arenă realmente superbă, lucru imposibil în mod normal, dacă e să aruncăm o privire asupra preţurilor pentru astfel de meciuri. Tichetele gratuite pentru sexul frumos sunt şi ele binevenite, pentru că în ultimii ani ţi-e cam frică să te duci la meci cu consoarta, care în afară de înjurături şi refulări ale unor indivizi cu IQ-ul cel puţin egal cu al lui Dodel n-au prea avut ce vedea. Măcar acum, îi pot urmări într-un cadru cât mai frumos pe alde Prinţ de Cluj, Mutu, Marica, Torje şi alţi "idoli la femei" din fotbalul mioritic.

Aştept cu nerăbdare momentul în care Naşu' va împărţi cu generozitate bilete gratuite la intrarea în arena Circului Globus, un decor mult mai potrivit pentru situaţia în care se află sportul rege la noi.

sursa foto: gsp.ro

O fotografie

2011-09-28T12:20:00.000+03:00

Multe sunt fotografiile care ne impresionează în lumea asta. Fotografia de jos este însă una din preferatele mele all time. Pentru cei mici, nenea din poză e nimeni altul decât Ayrton Senna, triplu campion mondial de Formula 1, la finele anilor '80 şi '90 şi probabil unul din cei mai mari sportivi din toate timpurile. Face parte dintr-o galerie selectă a celor veniţi de pe altă planetă să ne încânte pe noi, muritorii de rând. Încă sunt de părere că în spatele feţei sale s-a ascuns un mic extraterestru care controlează cu multă iscusinţă fiecare mişcare a super-robotolui. La fel ca şi în cazul lui Roger Federer, Usain Bolt, Carl Lewis, Cassius Clay, Michael Jordan, Diego Armando Maradona, Lionel Messi, Michael Phelps, a Anjei Andersen şi altor sportivi de legendă veniţi din galaxii îndepărtate.

Cum a funcţionat roboţelul brazilian din spatele volanului Hondei aflaţi pe îndelete din documentarul Senna. Beyond the speed of sound, unul din cele mai bune în materie.

Cum o fo` în capitală

2011-09-28T00:12:00.001+03:00

Drăguţ. Sau fain. Sigur, ar fi un pic cam rău din partea mea să descriu marea metropolă bucureşteană doar aşa de succint. Prima reîntâlnire cu capitala după muuulţi anişori a fost undeva pe la mijloc. Nici prea prea nici foarte foarte.N-a fost nici realmente mindblowing, dar nici atât de rău pe cât se tot vorbeşte că ar fi. N-are sens să-nşir acum ceea ce ştiţi deja despre Bucureşti. Aşa că nu voi fi kilometric şi mă voi rezuma la câteva aspecte care mi-au rămas în minte, pozitive şi negative.

mâna lui Ceauşescu "se simte" peste tot. Blocuri cenuşii, megalomania din jurul Casei Poporului, metroul, bulevardele largi, parcurile mari şi aerisite.
nebunie completă în trafic, o adevărată mişcare browniană. Am impresia că, cel puţin ca şi şofer, ai nevoie de vreo trei perechi de ochi. Ca pieton, cel puţin de şase.
ne aflăm într-adevăr în secolul vitezei. În Bucureşti lucrul ăsta se simte din plin. Nimeni nu stă locului, nimeni nu se gândeşte de două ori, acţionează instant.
tupeul este ridicat la rang de artă. Ştiam de această caracteristică tipic bucureştenească, însă nu băuniam că atinge astfel de cote. Sigur, vorbim atât de tupeu pozitiv cât şi, evident, de cel negativ.
deşi pare pe alocuri greu de crezut, se citeşte foarte mult. Sunt mulţi cei ce au în permanenţă o carte la purtător. În special în metrou, dar şi în parc, pe bancă. Din nefericire Cancan, Libertatea, Ring sau Click sunt şi ele în topul preferinţelor.
în câţiva ani, maidanezii i-ar putea întrece numeric chiar şi pe ţiganii atât de prezenţi în Bucureşti.
dacă metroul este o încântare, arătând chiar mai bine decât "în vecini", călătoria cu autobuzul sau tramvaiul (conservă pe roţi) e o adevărată piatră de încercare. Cu ocazia asta ţi se întăreşte ideea că românii chiar sunt certaţi cu săpunul.
centrul vechi, chiar şi aşa neterminat (nu e chiar atât de gravă treaba pe cum e expusă la televizor) este realmente superb. Străduţele de pe Lipscani au o atmosferă aparte, un parfum special.
centrul propriu-zis al capitalei merită într-adevăr vizitat. O grămadă de clădiri cu arhitectură aparte, locuri foarte faine.
muzeul Antipa este, momentan, punctul forte al Bucureştiului. Renovat într-un mare fel, nu trebuie să lipsească de pe itinerariul niciunui turist.
muzeul satului este şi el o surpriză plăcută. Străinii îşi pot face o impresie despre tradiţiile şi folclorul nostru într-un cadru decent la un preţ mai mult decât rezonabil.
parcul Herăstrău e grozav. Neaşteptat de curat, o oază de verdeaţă atât de necesară într-un oraş atât de poluat. Cişmigiul în schimb nu e cu nimic mai diferit decât orice alt parc românesc.
calea Dorobanţilor e într-adevăr plină de scheme şi figuri. Preţuri enorme, complet nejustificate.De evitat.
arena naţională, cel puţin de afară (n-am avut voie să arunc un ochi în interior), nu e foarte spectaculoasă. Un stadion cu o arhitectură normală, într-o zonă destul de urâtă. Cel puţin din privinţa asta Cluj Arena e peste.
odios de-a dreptul accentul şi exprimarea bucureştenilor. De nedescris. Nici într-o mie de ani nu m-aş putea obişnui cu el. Înjurăturile pe "limba" miticilor sună mai rău decât orice.

Un ţăran de Sulighete prin capitală

2011-09-21T12:27:00.001+03:00

Da doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, aventura ţăranului ardelean pe alte meleaguri decât cele hunedorene continuă. Sfârşitul ăsta de săptămână mă prinde în capitala frumoasei noastre ţări. Astfel, voi fi chiar în inima junglei urbane, de unde, cu siguranţă, voi reveni cu detalii mai mult sau mai puţin sălbatice. Avem pe itinerariu toate lucrurile pentru care oraşul ciobanului Bucur e recunoscut, plus unul-două mall-uri (că aşa e când mergi cu jumătatea la oraş ) şi trei-patru stadioane (musai Arena Agrară Naţională). Uraţi-mi noroc, vreme bună şi tone de răbdare, că sigur e nevoie (cu atât mai mult cu cât călătoria nu durează decât 8 ore şi jumătate).

Acestea fiind spuse, vă urez un week-end la fel de reuşit cum sper că va fi al meu şi vă las cu un banc ce se potriveşte cu situaţiunea în cauză:

După o ploaie torenţială, un ardelean stă pe un trotuar din Bucureşti, în aşteptarea unui autobuz. La un moment dat, o maşină trece în trombă printr-o baltă de la marginea trotuarului, stropindu-l din cap până-n picioare; în mod evident, fără a se opri... Fără a se enerva, ardeleanul comentează cu voce tare :
- No, aşa ceva la noi în Ardeal nu se poate întâmpla!
La care, unul de lângă el îl întreabă:
- Da ce, bă ardelene, la voi în Ardeal nu sunt bălţi?!?
- Ba sunt!... Da' dacă te stropeşte cu maşina, şoferul opreşte, se dă jos şi-şi cere iertare, te urcă în maşină te duce acasă la el, îţi dă un rând de haine uscate, te pune să faci un duş iîţ dă o masă pe cinste şi-un sfert de pălincă, te ţine să te culci acolo şi dimineaţa, la plecare, îţi dă şi o sută de euro.
- Ha, ha!... Te-ai tâmpit, omule, zău aşa! Ţi s-a întâmplat ţie una ca asta?!?
- Mie, nu!... Da' lu' nevastă-mea, da!

Flori, fete şi băieţi

2011-09-19T21:30:00.000+03:00

Ăsta era unul din jocurile "statice" cu care ne îndeletniceam când încă mai aveam cheia legată de gât. Îl preferam de fiecare dată când era prea cald şi nu ne venea să ne dăm duşi de la umbră, sau atunci când ne era mult prea lene să alergăm după minge în curtea şcolii, ori să ne ferim de aceeaşi sferă buclucaşă la "Raţele şi vânătorii". "Flori, fete şi băieţi" era pe placul fetelor pentru că era printre puţinele distracţii care le implica şi pe ele, când se hotărau să lase deoparte elasticul, îmbrăcatul păpuşilor sau creta fără de care nu putea începe şotronul. Ca să nu ne mai dăm după corcoduş, şi nouă băieţilor ne plăcea gândindu-ne că uite aşa ajungem şi noi să stăm câteva minute în apropierea fetei care ne dădea sentimentul acela ciudat, pe care, uneori, nici azi nu ni-l putem explica. Ne era mai mare dragul când eram puşi să alegem, dincolo de maşini, Jackie Chan (Cichi Cen), Bruce Lee sau Van Damme, numele fetelor cărora le-am da o pupă sau, mai târziu, un "mozol" ştiind, că, poate, "chestiunea" asta s-ar putea chiar materializa la "adevăr sau provocare".

"Flori, fete şi băieţi" e unul din puţinele jocuri care au supravieţuit dominaţiei instaurate de Counter Strike (Cantăr), FIFA, World of Warcraft, Hanna Montana, Puya sau Angry Birds, astfel că zilele trecute, aşteptând în faţa scării, n-am putut să nu trag cu urechea la varianta 2011 a sa, cu puţinele fete din cartier şi cei câţiva băieţi aciuiaţi prin jurul blocului, în rolurile principale. Din nefericire, nici acest simbol al copilăriei noastre n-a rămas nealterat de timpurile în care trăim: "Zi Alina, ce alegi? Bulgari sau Calvin Klein?", "... ăăă, Calvin Klein!", "Hai, eşti cu mine!". "Cosmineeee....întreeee....Facebook sau Twitter?", "Facebook clar!". "Alex. E aşa. Tonciu sau Crudu??", "Tonciu are nasu' prea mare. Cruduuuu claaaar".

Şi-am plecat cu speranţa că cei mici se vor da pe brazdă şi îi vor da de ales celui ce s-a aşezat pe scările reci ale blocului între guma Turbo sau Center Shock, între Pamela Anderson sau Claudia Schiffer, între Hagi şi Stoichkov, între Andreea şi Iuliana, între panseluţe şi păpădii, între dulceaţa de prune sau cea de caise...

Cum descrii o beţie cruntă

2011-09-12T22:41:00.002+03:00

Bărbaţii au plăcerea ciudată de a povesti cât/unde/cum/cu cine au băut noaptea trecută. Sau mai bine zis, a se lăuda cu treaba asta. Nu există pe faţa pământului un bărbat care să nu fi exagerat măcar o dată povestea celei mai recente beţii. "Frateeee să vezi ce mi-am dat aseară. După ce ai plecat tu (mereu se întâmplă după ce pleci tu). Bă coae, m-o luat un chef de băute de uai doamne. Şi dăi cu bere, dăi cu vin, ba am luat parcă şi vreun shot, două-trei (asta-i de efect) Am ajuns pe la vreo 11 beri şi o butelie de vin. Nici nu ştiu cum am ajuns acasă. Oricum, am combinat şi o tipă bună-n spumele mării (evident, se întâmplă tot în lipsa ta. Nu se întâmplă niciodată când eşti acolo)".

Niciodată, dar niciodată, cifrele, cantitatea, numărul gagicilor nu vor corespunde cu realitatea "din teren"...Dar poate cel mai fain lucru legat de fascinaţia noastră de a ne povesti aventura bahică e modul în care o descriem. Termenii pe care îi folosim când povestim nivelul de alcoolemie pe care l-am atins. Am să prezint în cele ce urmează, câteva dintre numeroasele sinonime pe care le-am folosit/auzit/preluat pentru a descrie o seară de acest gen. Credeţi-mă, nici unul din cuvintele din listă nu e inventat sau născocit pe moment.

Aşadar, avem (complet aleatoriu): mangă, rangă, rachetă, gură, cometă, planor, avion, tanc, lemn, trotil, trotinetă, targhetă, ţavă, orb, irecuperabil, comă, rupt-or boii, bimbo, topor, scândură, mut, ţapăn, şpirluit, tromf, superman, muci, bombă, letal, copt, mortal şi lista poate continua...

Închei cu vorba asta, care mi s-a părut foarte faină: "Nu eşti beat atâta timp cât poţi sta întins pe podea fără să te sprijini!"

Ora de istorie

2011-09-03T16:13:00.000+03:00

Citind un material despre mega-ultra-giga-hecta proful on-line, mi-am adus instant aminte de şcoala generală. Şi de materia care am învăţat-o cu cea mai mare plăcere. Se spune că majoritatea celor care au o anumită pasiune în viaţă au pornit de la o scânteie de prin şcoala generală.

Am avut mereu o afinitate pentru istorie. A început cu două volume primite cadou de la ai mei. Legendele Olimpului. Le-am citit pe nerăsuflate şi mi-am dorit tot timpul să aprofundez. Aici a venit scânteia. Ea s-a numit doamna profesoară Barna Mioara. De la ea am învăţat într-un mod cu totul special istoria. Chiar dacă era diriginta clasei noastre nu ne băga pe gât materia. Modul în care îşi prezenta lecţia te atrăgea instant. De altfel, istoria a fost singura materie la care am avut într-un semestru nouă note de zece. Erau atât de mulţi încât a trebuit să îi mute într-o rubrică de la un opţional de-al dânsei. Au urmat apoi olimpiade de istorie (am fost chiar extrem de aproape de o calificare la naţională, mă ştiţi nu sunt chiar cel mai deştept). Totul graţie doamnei diriginte.

Întâmplarea face, ca fix după citirea articolului cu pricina, întorcându-mă de la redacţie, să mă întâlnesc, după foarte mult timp cu Diriga. Am vorbit în mijlocul străzii cam 40 de minute despre absolut orice. Profesori care acum nu mai sunt, colegi, genii, istorie, viaţă, carieră. La anul, după 37 (!!!!!) de ani în învăţământ, Diriga va ieşi la pensie. În urma ei, rămân generaţii întregi de copii. Generaţii întregi de oameni care privesc istoria cu alţi ochi. Totul datorită modului extraordinar în care te făcea să te apropii de ani, perioade, ere, caste, dinastii şi războaie. Pentru faptul că mi-a insuflat şi învăţat atât de multe lucruri îi mulţumesc doamnei Barna. Poate ar fi trebuit s-o fac mai des. Şcoala e la doi paşi de mine. De aproape zece ani trec zilnic pe lângă ea, iar dăţile în care am intrat să salut profesorii care au pus o fundaţie pentru ceea ce suntem, le pot număra pe degetele de la o mână...

Prietenii şi muzica

2011-09-01T22:12:00.000+03:00

Extremde interesant cum creierul nostru ne joacă feste când ne e lumea mai dragă. Ammai vorbit de nevoiade lecitină şi în trecut, dar parcă pe zi ce trece uit tot mai multelucruri. Spre exemplu, acum două zile am avut nevoie de cam un sfert de oră săîmi aduc aminte împreună cu un prieten numele filmului lui Christopher Nolan cuDi Caprio în rol principal (Inception, evident)!

Înfine. Divagăm. Spuneam că e mai mult decât interesant cum nu suntem în stare sămemorăm un număr de telefon al pizzeriei din colţ, ori numărul străzii pe carelocuim, ori chiar numele bulevardului principal al oraşului, ori id-ul nouluicoleg de muncă, ori numele medicamentului de care are nevoie cineva dinfamilie. Unde mai pui că mai ai nevoie de un post-it mai tot timpul, începândde la lista de cumpărături şi ajungând la ordinea subiectelor pe care trebuie săle tratezi într-o oarecare zi. Unde vreau s-ajung cu toate astea?

Unuldin cele mai faine sentimente este acela când recunoşti o piesă, o melodie, unşlagăr, un hit demult uitat, după primele secunde de bumţi-bumţi, după primeleacorduri de chitară, după bass-ul profund şi asta fără să te forţezi prea mult.Şi mai frumos e când simpla audiţie a piesei cu pricina îţi aduce automat înfaţa ochilor locul în care ai ascultat-o prima dată, mirosul mâncării pe careai savurat-o în timp ce din difuzoare răsuna melodia cutare, oamenii cu careerai în acel moment, ba uneori chiar şi spusele tale şi a celor ce teacompaniau. Sunt mai mult ca sigur că acei deja arhi-cunoscuţi cercetătoribritanici ori americani au şi descoperit o legătură între beat-uri şi amintiri,însă prefer să nu apelez la atotputernicul gugăl. Mi se întâmplă foarte des săaud o melodie pe care să o atribui unui anumit moment din viaţă, fie el recent,fie el demult ascuns după perdeaua de amintiri şi consider că e una din celemai mişto chestii pe care le poate face creieraşul uman. E minunat să poţi săidentifici o melodie cu cel de lângă tine, cu cei ce sunt departe, cu cei cucare nu te-ai mai auzit de ceva vreme.

Iardacă ţi se întâmplă acest lucru nu ezita să o împărtăşeşti cu ei. Sună-i,pune-le melodia, bâzâie-i pe mess şi trimitele-o, ataşeaz-o cu încredere unuimail plin de emoticoane, împărtăşeşte-o cu ei. Închide ochii, lasă-te purtat desunet şi imaginează-ţi locul în care ai auzit-o pentru prima dată, locul carete leagă de portativ şi note, lasă aminitrile să vină la suprafaţă, vei vedea,te vei simţi brusc mai bine.

Românul, mereu nemulţumit

2011-08-30T12:29:00.007+03:00

Aşa cum aţi băgat de seamă, din toamna aceasta ne putem lăuda în lung şi în lat cu trei stadioane nou-nouţe, faine foc! Miticii s-au îmbulzit deja să vadă Naţional Arena, molcomii clujeni şi restul ardelenilor aşteaptă cu nerăbdare inaugurarea cu cântec (Scorpions şi Smokie) a noii arene a "şepcilor roşii" de la "U" Cluj, iar "lupii galbeni" visează deja la un duel internaţional pe atât de fainul stadion al Petrolului.

Evident, presa din capitală ne-a bombardat cu poze care mai de care mai şmechere cu cele trei noi "bijuterii", motiv numai bun de comentat pentru românii umblaţi la viaţa lor din stadion european în stadion european. Şi aşa am tot citit în ultima vreme fel de fel de păreri, culmea, în majoritatea lor negative. Citez din memorie câteva exemple:

Despre Naţional Arena. "Mmmda. Frumos stadion, da' parcă prea seamănă cu cel din Franfurkt, care bineînţeles a fost ridicat mai repede şi cu mai puţini bani, decât la noi. Am fost la ziua porţilor deschise şi am văzut câteva finisaje tipic româneşti".

Sau

"Chiar dacă în poze scaunuele arată mişto de tot, dacă le vezi pe viu zici că sunt cele din Ghencea. Plastic ieftin, incomod. Unde mai pui că-s prinse în doar două şuruburi, deci la alde Dinamo-Steaua o să plouă cu ele".

Sau

"Prea mult beton, prea mult praf. Sigur or să pună nişte preţuri la bilete de n-o să putem să-l vedem decât de afară!".

Despre Cluj Arena. "Io zic că-i mai fain Naţional Arena. Ce l-au făcut aşa cenuşiu nu ştiu? Plus că au luat modelul aşezării scaunelor de la arenele de la CM din Africa".

Sau

"La ce mama dracului i-au mai făcut şi pistă de atletism? În loc să-l facă mai aproape de gazon ca în Anglia, cu o capacitate mai mare, au făcut pista... Păi ori e stadion de fotbal ori nu mai e!"

Sau

"Aţi văzut ce culoare au ales pentru pistă? Nu e nici măcar roşie, nici albastră. E neagră şi din ce am văzut DIN POZE pare a fi dintr-un material destul de rigid. Şi în proiect parcă mai era o clădire legată de el. Păi trebuia să bage şi băieţii ceva bani în poşnare!".

Despre nou arenă a Petrolului. "Bă e frumos, da' nu prea. Adică dacă tot s-au pus să facă unul nou, de ce l-au făcut numa' de cinşpe mii de locuri? Sigur o să fie o aşa înghesuială la intrare..."

Sau

"Acelaşi model de aşezare a scaunelor ca la restul. Originalitate zero. Plus, uitaţi-vă şi voi, au lăsat locul ăla unde se încălzesc rezervele prea mic. Şi aţi văzut că sunt dale de beton? Păi cum fac sprinturi ăştia că au crampoane şi alunecă. Mai rău, dacă în timpul jocului, iese unul în decor şi dă cu capul? Cine e de vină? Arhitecţii lu' Peşte..."

Şi era cât pe ce

2011-08-25T12:52:00.009+03:00

Acelaşi decor cu care v-am familiarizat deja. Aceiaşi oameni (doar cu ceva ani şi kilograme în plus), acelaşi bitum încins de soarele gustarului, aceleaşi porţi (colorate în alb-vişiniu între timp), aceeiaşi masă de ping-pong din beton. Acelaşi meci de la ora şase, mult mai relaxat şi ceva mai lent.

Aceeaşi generală numărul doi (devenită între timp liceu de arte plastice), cu mult mai bătrână şi cu mult mai multe ferestre ştirbite de baloanele prea înalte care nu şi-au găsit de fel ţinta. Doar că de data aceasta, bătrâna instituţie pare ceva mai supărată ca de obicei. Sătulă de sutele de "proiectile" şi de miile de urlete şi-njuărturi auzite de-a lungul verii, clădirea în care am învăţat mai mult de jumătate din cei care păşim acum pe asfaltul decolorat de soarele arzător, parcă vrea să-şi ia tributul. Doar câţiva centrimetri şi puteam asista la o adevărată tragedie....

Cam la jumătate de oră de la start, "cei mici" atacă jumătatea "bătrânilor", în căutarea golului trei, când unul dintre ei se avântă şi expediază o ghiulea de undeva din marginea terenului. Balonul urcă însă năprasnic spre geamurile unei clase de la mijlocul etajului doi şi se loveşte puternic de grilajul ruginit de ploi şi şubrezit de numeroasele ratări ale băieţilor care, cândva, stăteau ca pe ace în băncile din spatele ferestrelor mari, în aşteptarea pauzelor. Numai norocul a făcut ca, în acel moment, băiatul înalt în tricou roş-albastru, străjer între buturi, să nu plece imediat în căutarea mingii ajunse între timp înapoi pe pământ şi asta pentru că grilajul de la doi s-a desprins şi a căzut, cu un zgomot asurzitor, la doar câteva palme de omul din poartă. Am zâmbit cu toţii în faţa norocului, dar ne-am dat seama că puteam asista la ceva cu totul neplăcut.

Doza de noroc ce a răsărit zilele trecute în curtea şcolii s-a dublat instant când am observat că, la nici doi metri de poartă, trei copii de-o şchioapă se întreceau la tenis de masă. Ce s-ar fi întâmplat dacă unul din ei ar fi alergat după sfera albă buclucaşă în exact acelaşi moment?? Cine ar fi fost scos ţap ispăşitor în această situaţie? Cel care a tras, şcoala, ghinionul????

Şoc! Aştept cu nerăbdare o emisiune de pe Kanal D

2011-08-23T10:53:00.004+03:00

Da dragi telespectatori, planeta se scufundă!! Şi asta pentru că pentru prima dată în istoria postului turcesc, Ludu aşteaptă cu nerăbdare începutul unei noi emisiuni! Nu, nu m-am ţăcănit să îi urez bine ai revenit lui Medelin Ionescu şi emisiunii sale "Direct la ţintă, în miezul problemei, mai tare decât acces direct şi Happy Hour la un loc"!! NU!

Pentru prima dată, după foarte mult timp, ştirile sportive de pe TVR 1 vor cădea în plan secund. Cel puţin o dată pe săptămână. Mai precis miercurea. Pentru că, aşa cum ştiţi sau nu ştiţi, începând de mâine, la Kanal D, revine băiatul cu păr grizonat. E gata să dea 1 milion de lei, celor care într-adevăr vor să devină milionari, răspunzând la întrebări de cultură generală. Nici nu ştiu cât timp a trecut de la prima ediţie difuzată pe Prima Tv, dar mâine "Vrei să fii milionar?" revine pe micile ecrane. E un pariu îndrăzneţ făcut de cei care conduc un post în care ţiganii, manelele, vrăjitoarele şi prostia sunt ridicate, uneori, la rang de artă şi chiar dacă vor creşte ca aluatul bunicii în ochii mei doar pentru asta, măcar pentru o zi, putem scoate capul din marea plină de crude, paparude, guriste şi bam(b)uiste!

Virgile, bine ai revenit!

Aduci tu mingea?

2011-08-14T12:39:00.006+03:00

Luduţăăăă!!! Luduţăăăăă!! Luduuuuuuuuu!! Vocea în transformare a lui Iţă răzbate în întreg cartierul. E aproape 10 jumate şi fraţii Alecu sunt punctuali ca de obicei. În timp ce unul dintre ei caută cu privirea perdeaua de la camera mea, celălat e undeva în colţul străzii, la interfonul lui Planetar. Scara lor e ceva mai şmecheră, şi-au pus interfon în urmă cu vreo săptămână şi de atunci Dani nu se mai oboseşte să-l strige pe băiatul blond de la trei.

Îmi fac apariţia la geamul mijlociu, îl salut cu un zâmbet mare pe Iţă şi aştept să văd care-i planul astăzi. "Hai jos, mai cheamă pe care mai ştii şi adu şi mingea aia de la Cola, că ne strângem imediat la un bambilici şi după mergem în curte să dăm un fotbal". Îi transmit că lobda s-a cam dezumflat de când stă pe balcon, printre ghivecele mamei. "Nu-i nimic, ia şi acul şi hai că o umflăm la centrală şi dacă nu, la nenea de la blocul trei, ăla cu garajul. Hai odat', n-ai plecat?" Şi Dani are sorţi de izbândă. Planetar a scos capul somnoros pe geamul de la balcon şi a încunviinţat că în cinci minute e jos. Cu toţii ştim însă că îi ia, cel puţin vreo cinşpe până se îmbracă...

Înşfac repede ultima felie de pâine cu dulceaţă, sorb în viteză şi ultima gură sănătoasă de cacao cu lapte, îmi strâng şireturile, arunc o ultimă privire la johnny bravo şi al lui păr impecabil înainte de a stinge televizorul din cameră şi o zbughesc iute spre scări, cu mingea-n braţe şi acul în buzunar. Aproape că uit să îmi iau cheia la gât, dar mama, grijulie cum e ea, mă atenţionează în pragul uşii. Azi e cald din nou. Nici nu-i de mirare, căci n-au trecut decât trei zile (o fi patru?), de când am dat gata tortul de ciocolată făcut numai şi numai pentru mine. E rost de-o bătaie cu apă, dar cred că ceva mai încolo. Acum trebui să găsim o cretă să trasăm liniile pentru bambilici...

Dani, Iţă şi Andreea (sora lor mai mică) sunt deja jos, la bară. "Hai, dă o pas' să vedem cum e....aaa... e dezumflată, da' nu-i nimic, mergem la centrală s-o umflăm", spune Dani, vesel, ca întotdeauna. Între timp, aflu că s-a schimbat planul. Ne strângem acum cu toţii în curte şi dăm un fotbal de zile mari, pentru ca după să facem şi o bătaie cu apă (ce mai funcţionează telepa... aia, cum i-o zice, mă gândesc eu instant). Cinşpe minute mai târziu apare şi Alex (Planetar), care chiar dacă are ochii umflaţi încă de somn ia mingea şi jonglează cu ea câteva minute bune. "Mai coboară şi Iuli şi ceva mai încolo şi Timi şi putem merge în curte", zice Andreea care îşi aşteaptă cu nerăbdare singurele ei colege de joacă. Noi cu fotbalu', voi cu elasticu', îmi spun în gând...

Alte zece minute mai târziu, o minge umflată "beton" şi câteva un-doi-uri în viteză şi suntem în curte la una din cele două porţi portocalii. La masa de ping-pong de beton au sosit deja şi Papi, Şori, Borcan, Câine şi Morar. "Mai vin şi Puiu, Mormânt, Verde şi poate Ghinduţă", face repede Şori calculul. Iţă e deja pe gardul înalt dinspre colţul terenului în căutarea merelor acre de la "IREU", în vreme ce Câine ne anunţă că astăzi e regal fotbalistic. "Când am ieşit din scară, m-am întâlnit cu Scomin. Mai mult ca sigur vine şi el, poate Iovan, Lupu, Cristi, Titi şi ăştia mai mari. Ne amestecăm şi îi dăm drumul!!" strigă, în stilu-i caracteristic, Câine. Numai ce-şi termină vorba şi de după colţ apare şi Big, urmat de alţi doi "colegi" de prin părculeţ. Alături, se pregătesc "ăi mari" să sară gardul. E sâmbătă şi Ilie Dobre şi-ar puta muta atenţia asupra legendarului teren de bitum de la Generală Doi, pentru că "festivalul" e aproape de start. Ne împărţim rapid în trei echipe a câte şase, iar "băţul cel mic joacă cu cel mare", două reprize a câte zece minute, ori la "două boabe diferenţă". Ceilalţi stau pe margine şi sunt responsabili cu "hidratarea". "Ultim stau în poartă", răcneşte Iţă din marginea terenului, dar frate-su îl temperează cu un şut în fund şi îi arată cele trei bare portocoalii adăpostite la umbra şcolii. "Ce bine, am scăpat, nu stau în poartă primul astăzi. Uite c-ajută să fii şi cel mai mic din teren câteodată", îmi repet în gând bucuros... "Derby-ul" poate începe!

Culmea narcisismului pe facebook

2011-08-07T22:43:00.003+03:00

De când ne-am înfipt cu toţii mai bine în mega reţeaua asta de socializare care ne ţine de urât zi şi noapte, am sesizat o grămadă de chestii care mai de care mai ciudate. Trecând peste faptul că odată ce românii au dat peste minunea lui Zuckerberg au şi reuşit să o transforme în hi5, dar şi pe lângă spam-urile, scam-urile din ce în ce mai penale, ajungem şi la o chestiune pe care o văd tot mai des.

Practic, vorbim de culmea narcisismului pe facebook: să îţi dai like la propria-ţi postare, propria-ţi poză, propriul video, link şi alte cele. Cred cu tărie că unii oameni ar putea să îşi dea like, chiar like-ului dat anterior. Pe mine mă cam depăşeşte treaba asta. Adică sunt de părere că trebuie să fii foarte mândru de ceea ce ai scris, găsit, pozat sau filmat. Dar extrem de mândru încât să mai dai o dată like, după ce în prealabil, din acelaşi motiv, l-ai postat ca toţi ceilalţi să îl vadă. Ai împroşcat peretele cu el pentru că îţi PLACE. În traducere liberă şi foarte exactă You like it! Deci, nu mai e nevoie să dublezi like-ul cu încă un like. Bun, am înţeles eşti foarte extaziat de ce ai găsit (deşi se poate că video-ul tău sau gluma ta să fi fost văzută, auzită de încă 400.000 de oameni) şi că vrei să îl împărtăşeşti cu lumea întreagă, pentru a le arăta tuturor ce gusturi rafinate ai la muzică, ce filme bune vizionezi sau ce site-uri cool navighezi în timpul în care nu stai pe facebook holbându-te la pozele colegei de pe palier ori din clasa alăturată.

Şi asta dincolo de faptul că, noi toţi căutăm atunci când ne pimpuim profilul să punem cea mai faină, cea mai belea de belea, cea mai poză mişto din câte este pă hard, ca nu cumva să apărem lumii întregi ca strâmbi ori imperfecţi. Dar aici e rost de altă postare (care acoperă şi aria de piţipoance şi cocalari).

Aşe de mândru mi-s de cum o zisăi aci de îmi vine să-mi dau like de două ori şi să mă ţuc tăt tăt tăt!

Shopping-ul, durerea mea

2011-08-03T22:26:00.004+03:00

Am luat-o ca pe o provocare. Fiecare individ vrea să-şi cunoască propriile limite. Am vrut să văd cam cât timp rezistă corpul bărbatului fără bere şi fotbal. Cam cât poate îndura un bărbat zecile probe şi răs-răs-răs răzgândiri ale partenerei.

Sunt slab. N-am rezistat mai mult de cinci ore. Totul a început cu un ochi care se zbătea şi a continuat cu o durere de cap ce se accentua odată cu numărul magazinelor de pe prima stradă. A urmat apoi o duerere puternică în călcâie şi o nevoie cruntă de a savura o bere rece. Chiar şi perspectiva unui meci dintre Damila Măciuca şi Ghecon Lăpuşata îmi surâdea oarecum. Orice să scap de zecile de maieuri colorate, sutele de zorzoane şi accesorii care mai de care mai sclipiricoase. Aş fi dat orice să stau departe de cohortele de fete pentru care timpul petrecut în cabina de schimb încercând una din trilioanele de rochiţe nu era niciodată îndeajuns. Iar când totul părea că se îndreaptă spre final, aflam că locul în care ne opintisem nu reprezenta decât un etaj din cele TREI rezervate damelor.

"Ce zici de asta, e drăguţă?", "Aş lua-o pe asta, dar nu ştiu dacă-mi vine bine culoarea. Ce părere ai, alb sau roz? Sau poate cu paiete. Sau poate nnnnegruu. Nu, nu. Negru are şi piţipoanca aia de la doi. Gata, ştiu. E gri. Mnuuu, de fapt stai, gri-ul nu-mi place aşa de mult, e vară şi transpiri uneori mai mult şi se vede prea uşor. Hai că totuşi le iau ăstea trei. Ţine pisicel tu geaca asta, ia şi telefonul şi agaţă şi ochelarii ăştia undeva că zău de-i mai suport. Hai, vino cu mine la cabină, să-mi spui dacă îmi vin bine..."

Ceva e putred în zona cabinelor de probă. Timpul trece infinit mai greu, iar singurul lucru la care te poţi gândi e cum s-o faci şi pe ea să urmărească o finală întreagă a campionatului mondial de snooker, comentată de Ovidiu Ioaniţoaia. Nici măcar vânzătoarele drăguţe ce te privesc cu compasiune nu ţi se mai par interesante. Disperat, arunci o privire în stradă şi zăreşti că peste drum te-aşteaptă o parfumerie şi oftezi adânc. Simţi c-ameţeşti şi ai vrea să iei un loc, însă, ghinion, perdeaua cabinei de schimb se mişcă brusc. "Gata bibiloiul meu. Uite, ţine-te de ăstea cinci rochiţe. Nu, stai. Dă-mi-le mie şi tu du-te adu o mărime mai mică la top-ul ăsta negru. Are decolteul prea adânc şi după aia ai să-mi spui că le arăt prea mult băieţilor din jur. Hai fuguţa, că uite cât e ceasul şi mai avem de văzut şi raionul cu chiloţei şi sutiene. Şi nu mi-am luat parfum şi nici nişte balerini de ăia de îţi plac tot ţie, ca să nu zici că nu îţi fac toate poftele... Mai cu talent că în ritmul ăsta mai trebuie să venim şi mâine...

P.S.: Acest mic fragment face parte dintr-o campanie menită să atragă atenţia proprietarilor de mall-uri sau magazine de firmă din toată lumea, asupra necesităţii construirii unor zone speciale (asemănătoare celor destinate copiilor) pentru bărbaţii care sunt nevoiţi să îşi urmeze, zi de zi, consoartele la shopping. Pentru detalii legate de modul în care ar trebui să arate un astfel de ţarc şi de ceea ce ar trebui să se regăsească în el nu ezitaţi să mă contactaţi.

Impresii (partea a II a)

2011-07-25T22:22:00.004+03:00

Continuăm şirul impresiilor cu Olanda. Atât cât am putut gusta din ea.

chiar dacă au fost şi sunt numite uneori Ţările de Jos, Olanda şi Belgia sunt din multe alte aspecte mai sus decât ne-am putea imagina vreodată. Am rămas uimit de cât de bine se trăieşte aici. În unele momente am avut impresia că o duc mai bine decât nemţii.
limba este extrem de complicată. Dacă în germană mai înţelegi câte una câte alta, în olandeză nu ai nici o şansă. Din fericire, engleza e a doua limbă. Fie că au 10 ori 70 de ani toţi o vorbesc destul de cursiv.
evident, nu sunt nicidecum atâtea lalele ori mori de vânt cum învăţasem când eram pişpirei. În schimb, portocaliul se repetă obsesiv pretutindeni. La fel ca în vecini şi batavii sunt extrem de patrioţi şi mândri de locurile în care locuiesc. E şi normal după câte cotropiri şi răs-cotropiri au suportat.
cam totul e niţel mai scump ca în Germania, dar şi nivelul de trai e mai ridicat. E o ţară mică, unul pentru toţi, toţi pentru unul.
nu mă aşteptam nici într-o mie de ani să fie atât de captivantă. De la istorie la nebuniile binecunoscute din Amsterdam, ţara asta are de toate.
nu e ţara drogurilor şi a sexului în adevăratul sens al cuvântului. Sigur, în Amsterdam îţi dai până te culeg de pe pavaj, dar în restul oraşelor lucrurile sunt liniştite de tot.
şi aici dacă n-ai bicicletă nu exişti. Cu toate acestea, ai nevoie de un soi de permis pentru a putea circula prin oraş asta şi pentru că mânuitorii de ghidoane au prioritate în faţa şoferilor.
regulile de circulaţie sunt diferite. Se ţine cont de prioritatea de dreapta mereu.
şi aici oamenii se distrează fantastic. am văzut femei la 60-65 de ani pe mese, la concertele din oraş. Se bea extrem de multă bere. O bere foarte tare şi foarte aromată. Deşi sunt în patria Heiniken şi Amstel nu se sfiiesc să laude berea vecinilor din sud.
chiar dacă drogurile şi prostituţia sunt legalizate, e interzis consumul de alcool pe stradă!
olanda chiar e, printre altele, patria trance-ului. Sute de dj de tot felul, trance în magazine, pe stradă, concerte cu nemiluita.
da, prostituatele chiar stau în vitrine pe Red Light District. Majoritatea arată ca starletele porno. O partidă de van der sex e cam scumpă totuşi pentru bugetul nostru.
şi aici cine e student are zeci de facilităţi. Spre exemplu, vara, poşta pune la dispoziţie o grămadă de posturi de poştaşi de sezon speciale pentru tinerii care vor să facă niscaiva euroi.
transportul în comun e destul de scump. Nu e indicat să te apropii de taxi-uri.
olandezii au şi ei ţiganii lor. Se numesc marocani.
după fotbal, olandezii iubesc mult înotul şi hocheiul.
şi aici s-au inventat maşinile fără claxoane.
n-are rost să mai vorbim de cât de mult se pricep la construcţia de poduri, diguri şi baraje. fantastic cât de evoluaţi sunt în această privinţă.

Impresii (partea I)

2011-07-24T23:16:00.005+03:00

Ce-am observat în cele două săptămâni petrecute printre nemţi şi olandezi. În ordine geografică:

Germania e una din ţările care mi s-ar potrivi cel mai bine. Lăsând la o parte limba (care nu e la fel de dificilă ca şi olandeza), cred că m-aş integra perfect. Nemţii sunt foarte economi, nu aruncă cu bani în stânga şi în dreapta. Dan Negru şi cu mine am fi de-a dreptul fericiţi pe meleagurile lui Merkel. Calici din toate ţările, go to Germany.
Curăţenia, punctualitatea şi seriozitatea nu sunt doar proverbiale. Cu mici (dar mici) scăpări cam totul este simetric şi la locul lui. Până şi iarba e mai verde.
Util - este cuvântul cheie în Germania. Toate lucrurile sunt făcute şi folosite cu cap pentru a aduce maximum de utilitate.
Se reciclează în draci. Plastic la plastic, hârtie şi cartoane la hârtii şi cartoane, resturi la resturi. Cu banii de pe garanţia sticlelor de plastic adunate indoor, rezolvi proviziile de lichide pentru următoarea săptămână.
Alimentele sunt incredibil de ieftine şi evident calitative. Tot ce ţine de papa e mai ieftin cu 2-3 şi chiar 4 (!!) lei decât în Românica. Nici la cosmetice ori lucruri ce ţin de igienă treaba nu e cu mult diferită.
Chiar dacă mâncărica e ieftină, e musai de spus că alimente mai gustoase ca la noi nu se prea găsesc în vest.
Legea compensaţiei funcţionează din plin. Mâncare ieftină, transport în public, chirie şi alte cheltuieli de-ale casei, destul de scumpe.
Cam toată lumea stă în chirie. Doar cei cu adevărat bogaţi îşi permit case şi maşini scumpe. Luxul se plăteşte cu vâââârf şi îndesat.
E fals să crezi că nemţii se pricep foarte tare la... maşini! Cât am hoinărit pe străzi am numărat maxim trei modele X6, X5, Q7, Q5, ZY342, M6, M5 şi alte tancuri. Al naibii dacă n-au inventat şi maşinile fără claxon...
Extrem de civilizaţi în trafic. Pietonii şi bicicliştii sunt de neatins. Ni s-a dat prioritate înainte de avea intenţia de a trece strada.
NU există praf!! Oricât de mare e oraşul n-am văzut, simţit, nici un pic de praf. O fi şi parcurile ălea kilometrice bune la ceva.
Să nu ne mai dăm mari sportivi. Nemţii fac mişcare oriunde, oricând. Fotbal, jogging, fotbal, jogging pretutindeni. Terenuri şi parcuri special amenajate la tot pasul.
Se citeşte foarte mult. Oamenii citesc pe bănci, în staţii, pe trepte, oriunde. De la cărţi, la ziare, la reviste.
Iphone-ul e la putere. Normal, la adolescenţi. Peste 80 la sută din cei care ne-au ieşit în cale aveau unul la purtător. Nu e chiar ieftin, nici măcar în Germania.
Se bea, aţi ghicit, multă bere! Dar MULTĂ bere! Puţine băuturi spirtoase. Consumul de alcool pe stradă nu e interzis. Rămân multe pahare de plastic în urmă, dar la doar câteva ore totul e ca nou.
Chiar dacă plătesc taxe destul de mari, studenţii au o grămadă de facilităţi. Transportul în comun e gratis, la fel ca şi cel cu trenul ori autobuzul. Oriunde în regiunea în care locuieşti.
Contrar prejudecăţilor, nemţii sunt foarte săritori şi binevoitori. Nicidecum reci. Orice popor e mai rece în comparaţie cu un latin.
Al dracului treabă, dacă la noi parcurile sunt pline de maidanezi la ei sunt pline de... iepuraşi. Muuuuuuuulţi iepuraşi.
Bicicleta e la putere. Am văzut parcări supraetajate pline ochi de ţoacle. Evident, pistele sunt kilometrice. Asfaltul folosit pentru ele ar ajunge pentru o porţiune bună de autostradă la noi.
Reducerile la haine sunt substanţiale. Adică SUBSTANŢIALE şi pe bune. O haină făinuţă o zi e 15 euro, următoarea 10 şi apoi, finalmente, 5 euro.
Germanii se îmbracă foarte bine. Nu o dă nimeni în extreme. Sigur, am văzut şi câteva piţipoance dar mi-a fost frică să mă apropii ca nu cumva să înceapă să vorbească în româneşte ori italiană. Sunt şi cocalari, dar aici ponderea e asigurată de turci şi arabi, care se îmbracă extrem de prost. Un mare plus pentru oamenii de peste 30-40 de ani, a căror vestimentaţie, este, mai în toate cazurile, impecabilă.
Nemţii sunt foarte patrioţi. Mândri de locul în care s-au născut. Steaguri şi fanioane la fiecare pas.
Sunt multe femei frumoase. Adică suntem în patria blondelor cu ochi albaştri. Cu toate acestea, în nici o ţară din lumea asta nu există femei mai frumoase ca în România.
Ştiu să se distreze de minune. Poate nu la fel de bine ca noi, dar chefurile sunt neckermann.
Inna, Alexandra Stan şi Elena Gheorghe domină topurile muzicale. Se ascultă multă muzică românească de genul Deepcentral, Deepside Deejays.

A must see

2011-07-21T17:44:00.004+03:00

Aşa cum spuneam şi în alte postări mai vechi, există momente când Deva se ridică lejer la înălţimea unor oraşe mari, cu pretenţii. Dacă nu la infrastrctură, la fotbal ori turişti cu nemiulita, măcar din punct de vedere cultural. Aşadar, după ce ne putem bucura din toamna anului trecut de un teatru superb şi după ce am gustat din plin din piesele alese cu mare atenţie de directorul locaşului de cultură, acum ne vom bucura de un eveniment unic. Alături de Timişoara şi Bucureşti, Deva se va număra pe harta oraşelor care vor putea urmări, în direct prin satelit, unul din cele mai frumoase concerte de pe planetă: André Rieu alături de magistrala sa orchestră - Live in Maastricht, Olanda.

Un astfel de eveniment e musai de trecut într-un bucket list. E o Mecca a iubitorilor de muzică pură, adevărată. Pentru cei încă nefamiliarizaţi cu notorietatea violonistului, dirijorului şi showman-ului André Rieu, să spunem că artistul olandez dă astfel de recitaluri pe întreg mapamondul, iar de regulă la concertele sale se strâng peste 15-20 de mii de oameni. Altfel spus, batavul este cel care, interpretând "Al doilea vals" a reuşit, acum doi ani, performanţa de-a ridica în picioare peste 55.000 de spectatori, pe Amsterdam Arena, în pauza meciului dintre Ajax si Olympique Marseille.

Omul poate sta liniştit ca simbol al Olandei alături de binecunoscutele lalele şi mori de vânt, ori lângă unicii saboţi de lemn. Sub bagheta sa au ieşit concerte care arată Aşa sau Aşa sau Aşa.
Anual, André Rieu şi The Johann Strauss Orchestra susţin o succesiune de spectacole la Maastricht. Seară de seară, aceste concerte reuşesc să aducă în piaţa centrală Vrijthof câte 9-10 mii de spectatori, care şi-au cumpărat biletele cu un an de zile în urmă, publicul provenind în bună parte din străinătate, sosit din varii colţuri ale lumii, special pentru a asista la acest eveniment muzical aparte, care îi conferă oraşului statutul de Mecca muzicală. Mai mult decât atât, invitat special anul acesta este nimeni altul decât Sir Anthony Hopkins.

Spectacolul are o durată de 2 ore 50 min. (incluzând o pauză de 20 min), şi va putea fi urmărit în High Definition în Timişoara (Biblioteca Universitară "Eugen Todoran") şi în Deva la Teatrul de Artă, iar biletele costă în jur de 40 de lei, o sumă prea mică pentru regalul oferit.

Un ţăran de Sulighete prin Europa

2011-07-07T22:39:00.003+03:00

A venit timpul şi pentru primul concediu oficial. Aşadar după un an pliiiiiin de sport şi jurnalism, plec mâine cu donşoara către Germania şi Olanda pentru următoarele două săptămâni. Timp suficient de acumulat sute de poveşti şi amintiri atât în minte cât şi pe cardurile de memorie ale aparatului de fotografiat. Sigur, o să vin şi cu impresii mai mult sau mai puţin "sălbatice" despre ceea ce vom vedea în centrul bătrânului continent. Pe listă avem Dortmund-ul, Koln-ul, Nijmegen, Amsterdam, Rotterdam şi probabil Bruxelles. În traducere liberă pentru suporterul din mine, câte un stadion pentru fiecare oraş. Musai! Şi apoi istorie şi oleacă de şopin' pentru donşoara. Aşa că după ce am bifat prima cronică într-un ziar, primul an ca redactor, urmează şi primul zbor dar şi primul contact cu vestul, de la legendarul week-end petrecut cu unul din colegii de cămin în anul doi de facultate. Aşa că, v-am ţucat pe portofel, să ne re-auzim cu bine!!

Un ţăran de Sulighete prin Europa este un program sponsorizat de casa Sav, cramele Recaş, Timişoreana şi WizzAir.

Nişte lecitină, vă rog frumos!

2011-06-22T20:49:00.007+03:00

De o prea bună bucată de vreme mi se întâmplă un fenomen ciudat. Nu îmi mai aduc aminte cu lejeritate anumite detalii ori chestiuţe interesante văzute, citite, auzite, descoperite cu ceva timp în urmă. Zău că am uneori impresia că n-o să trec bine de 50 de ani şi o să mă fac vecin cu neamţul ăla deloc simpatic Alzheimer, atât de tare mă sâcâie problema!

N-o să bat apa în piuă şi să spun că eram vreun pui de geniu înainte, care absorbea informaţiile ca un burete pufos de baie. Nici poveste, dar cu toate astea colegii şi prietenii îşi puteau da seama că reţineam foarte uşor lecţiile din generală ori liceu, iar acasă nu mai aveam nevoie să le repet. Într-atât de antrenată mi-era mintea încât îmi aduc aminte (funny nu?) că în liceu am scris un referat pentru un zece la religie după ce ascultasem predica preotului dintr-o duminică oarecare. Cu toatea astea, acum mi-aduc aminte foarte greu un titlu de carte buuuună citită în facultate, ori numele vreunui autor ce mi-a plăcut, actorul ori regizorul din filmul cu tare şi o grămadă de alte chestii de genul acesta. Şi mă enervează destul de tare şi asta pentru că îmi place să fiu cel ce ştie o sumedenie de termeni interesanţi, actori underground ori alte minunăţii de genu.

Curios e că prostiile şi aberaţiile, ori chestiile banale le reţin(em) cu o lejeritate ieşită din comun. De pildă, îmi e de ajuns să ascult 10 secunde dintr-o piesă de acum 20-25 de ani, ori dintr-un hit actual (chiar dacă toate seamănă între ele) pentru a recunoaşte autorii şi titlul. Mai mult, dacă mă trezeşti din somn la 4.43 dimineaţa şi mă pui să îţi povestesc despre campionatul mondial dn '70 ori despre parcursul lui Liverpool din anii 80 în cupele europene, e posibil să fie o diminaţă tare lungă.

Acum mă întreb. Are treaba asta vreo legătură cu faptul că odată adâncit într-o lume (cum e ceea a sportului) cu care mă confrunt în fiecare zi şi din care evadez rar, orizonturile să se fi strâmtorat într-atât încât să nu mai reţin aspecte ce n-au legătură cu domeniul meu de activitate? În alte cuvinte, să mă fi îndobitocit subit? Ţine asta şi de oamenii care te înconjoară? Spre exemplu în facultate, nu mă confruntam cu problema asta fiind mereu înconjurat de oameni isteţi, care aveau cunoştinţe din orice domeniu. S-a relaxat creieraşul meu odată cu automatismele pe care le fac la lucru?

După 365 de zile în presa scrisă

2011-06-21T00:31:00.003+03:00

Mai am o grămadă mare de lucruri de învăţat. Nu sunt nici de cum cel mai cel, dar nici chiar cel mai slab în ceea ce fac.
Există atâţia şi atâţia jurnalişti care ştiu cu ce se mănâncă jurnalismul adevărat. Pe de altă parte, ca în orice pădure, mai există şi uscături, oameni care deşi sunt în presă de o bună bucată de vreme scriu de-a dreptul mizerabil
Teoria învăţată în facultate îţi foloseşte la fel de mult ca măseaua de minte. Adică aproape deloc. Totuşi, au fost cazuri în care am mulţumit în gând pentru sfaturile primite de la profesorii care chiar aveau treabă cu jurnalismul.
Dacă n-ai tupeu, sau o oarecare agresivitate pozitivă, nu prea ai nici o şansă în mass-media. Tot ce scrii se poate întoarce împotriva ta, la fel de mult cum un material bun este lăudat aproape instant.
Frate, frate da' brânza-i pe bani. Cam aşa arată presa locală chiar şi într-un judeţ ca Hunedoara.
Nu lăsa pe mâine ce poţi băga azi. Ai un subiect tare, o idee genială, nu te lăsa pe o ureche, fă cumva şi pune-o în pagină că altfel rişti să ai surprize. Nu eşti chiar singurul care gândeşte în mass-media.
Citeşte, reciteşte şi reciteşte încă o dată. Incredibil câte greşeli se pot face dacă nu eşti suficient de atent!
Oboseala sau stresul dăunează grav calităţii materialului redactat. Focus, focus, focus! Un ceşcoi de cafă, energizante, ciocolată, drum n bass în căşti...orice să te menţii în priză.
Verifică atent sursele. Consultă-te cu colegii de la alte publicaţii în caz că nu eşti prea sigur de ceea ce ţi-ai notat. Nu te ia nimeni de prost dacă n-ai înţeles din prima. Pune întrebări cu nemiluita ca să fi sigur că ai tot ce îţi trebuie pentru un material bine documentat.
Copy-paste-ul e în floare. Fenomenal cât se poate fura de când toată lumea are site. În scurt timp, copiatul va deveni sport naţional în presă.
Poţi scrie şi în zgomot de picamăre, muzică, telefoane, fax-uri, colegi la ţigară, bârfe.
Dacă am un dead-line mă concentrez mult mai bine. Dacă o laşi moale, o lălăi, şi chiar dacă ai impresia că vei scrie mai bine nu e chiar aşa.
La nevoie poţi înregistra, nota şi face poze în acelaşi timp.
Ciuleşte urechile la ce zic 'ăi bătrâni, o să îţi folosească mai târziu.
Fă-ţi prieteni rapid între colegii de breaslă. Nici nu ştii când ai nevoie de ajutor sau când poţi să îi fi de folos celui de la "concurenţă".
Pune un strop de pasiune în ceea ce faci şi totul pare mai uşor şi mai plăcut.

În concluzie, după doar un anişor pot să declar liniştit că asta e meseria care mi se potriveşte ca o mănuşă. Poate după alţi 20 de ani şi alte câteva mii de materiale şi zeci de mii de rânduri o să devin mogul. Chiar mi-ar place să fac un ziar la care să lucreze doar cei pasionaţi şi cei cu adevăraţi talentaţi. Slavă domnului, ai de unde alege!

Mi-e dor de Steaua

2011-05-04T22:17:00.004+03:00

Asta stătea scris pe un banner afişat în timpul derbyului Steaua-Dinamo, de acum două săptămâni. Asta simt cu siguranţă acum mai mult ca niciodată, steliştii de pretutindeni. Şi nu, mi-e nu mi-e dor de Steaua ce câştiga Cupa Campionilor. N-am avut bucuria de a o vedea la joc (dincolo de meciurile trucate prea binecunoscute acum). Mi-e dor de Steaua lui Protasov, de cea a lui Zenga, de cea a lui Piţi şi de cea a lui Olăroiu. Mi-e dor de Steaua începutului anilor 2000, pentru că cea de acum se zbate în mediocritate.

Motivul îl ştiţi cu toţii, n-are rost să rumegăm asupra celui al cărui nume nu trebuie rostit. N-are rost să ne oprim nici asupra antrenorilor schimbaţi ca şoşetele de-a lungul ultimilor ani, au fost simpli pioni pe piesa de şah a distinsului europarlamentar. Aş vrea să mă opresc însă asupra celor ce calcă iarba din Ghencea în acest moment. Asupra celor pentru care culorile clubului nu mai înseamnă mai nimic. Actorii principali ai dreptunghiului verde. Jucătorii de fotbal. Nu fotbaliştii, căci pe aceia-i vedem la televizor în week-end şi la mijlocul săptămânii. Aşadar, o scurtă caracterizare a steliştilor de astăzi, din perspectiva suporterului care savurează şi astăzi acel hattrick a lui Jean Vlădoiu într-un derby de referinţă cu Dinamo:

1. Ciprian Tătăruşanu - umflat cu pompa după modelul brevetat unde altundeva, dacă nu în Ghencea. Momentele în care a gafat impardonabil au fost mai dese decât cele în care a salvat echipa.

2. Răzvan Stanca - mai mult decât mediocru. Singura realizare a sa a fost "amiciţia" de scurtă durată cu Bianca Drăguşanu.

3. George Galamaz - unul din numeroşii jucători pe care Dan Petrescu i-a exploatat la maximum. Consecinţele se văd acum.

4. Geraldo Alves - cel mai profesionist jucător care a îmbrăcat tricoul roş-albastru în ultimii cinci ani. Sper să fugă cât mai departe, cât încă mai poate.

5. Ifeany Emeghara - poate mulţumi divinităţii că încă mai mănâncă o pâine de la Steaua. Nu poţi ţine un jucător care a bifat maximum zece jocuri în trei ani la o echipă ce vrea titlul.

6. Valentin Iliev - bun în Bănie, total în plus la Steaua.

7. Florin Gardoş - cel mai bun tânăr din ograda Stelei. Laudele i s-au urcat la cap în ultima vreme, dar este unul din oamenii pe care se poate construi o nouă echipă.

8. Iasmin Latovlevici - poate singurul jucător venit de la Poli, care nu poate fi încadrat la categoria "ţepe de la conu' Iancu". Problemele de sănătate l-au scos complet din formă.

9. Pablo Brandan - slab la început şi-a reintrat uşor-uşor în formă. Departe totuşi de ceea ce arăta la Urziceni. Acelaşi sfat pentru el ca şi pentru Geraldo.

10. Novak Martinovic - inimos, dispus la efort, haotic în mare parte. Posibile carenţe de eternă rezervă.

11. Mihai Răduţ - desele schimbări de antrenor l-au bulversat de tot. Inconstant, ezitant mai mereu. Nu i-ar simţi nimeni lipsa.

12. Janos Szekely - cel mai slab jucător din lotul Stelei. Execuţii jenante, temperament de rahat. Iancu ar lua prima ţapă din partea roş-albaştrilor, dacă l-ar achiziţiona. Nu valorează nici cât un sac de cartofi noi.

13. Eric Bicfalvi - un bun închizător care poate creşte în valoare. Alături de Gardoş, poate fi un stâlp al unei eventuale generaţii noi.

14. Cristian Tănase - 2 goluri în doi ani. Asta spune totul. Mult mai bun în cluburile din Olteniţa. Nedemn de numărul pe care îl poartă. Umflat cu pompa până aproape de explozie.

15. Bănel Nicoliţă - expirat de aproape cinci ani. A uitat să joace fotbal.

16. Lucian Marinescu - muncitor, prea şters uneori, numele nu-l ajută în Ghencea. Va fi aruncat ca mulţi alţi jucători care au demonstrat ceva calităţi.

17. Nicolae Dică - sclipiri pe alocuri, din respect pentru meciurile făcute în perioadele mai sus menţionate n-am să spun nimic mai mult.

18. Cosmin Matei - răzgâiat cu aere de CR7. Anonim la fel ca Andrei Ionescu.

19. Marius Onofraş - cel mai tare din oraş, nu ştiu care oraş însă. Nici în o mie de ani n-avea ce căuta la Steaua.

20. Lucian Burdujan - bun la Vaslui şi Rapid. Nefolositor la Steaua. Mai are puţin şi îi expiră şi lui termenul de valabilitate.

21. Marius Bilaşco - şi din el a scos untul Dan Petrescu la Urziceni. Un vârf tocit, bun de Bistriţa, Pandurii ori Târgu Mureş.

22. Romică Surdu - al doilea cel mai slab jucător de la Steaua după Szekely. Caracterizarea lui Cornel Dinu de la finele meciului cu Dinamo e mult mai pertinentă.

23. Maicon de Oliveira - departe de stranierii care au trecut prin curtea Stelei. Ucraina i se potriveşte mai bine.

Să mai cântăm şi în româneşte

2011-04-21T12:40:00.005+03:00

Că industria muzicală românească este aşa cum este, ştim deja. Că ne confruntăm în fiecare zi cu o explozie de comercial, nu e o noutate. Avem parte de o grămadă de nulităţi ce îşi trec vocea prin sintetizator şi ne bombardează cu piese trase la indigo. Avem fel de fel: de la Connecteri, la Alecşi din Costa Rica, la Corine, Andrele expirate, Inne şi aşa mai departe. Ce au în comun toţi aceşti îndrăgiţi interpreţi de muzică uşoară? Pe lângă faptul că piesele lor sunt catchy şi ultra-comericale? Sunt cântate în engleză.

Nu ştiu de unde această percepţie că dacă vrei să faci un hit trebuie să fie în engleză. Sigur, multe dintre ele sună foarte bine, sunt prezente peste tot în topuri şi în cluburi. Doar că la un moment dat devine supărător să tot auzi atâtea englezisme la fiecare pas. Unde mai pui că jumătate din cei care le fredonează (da, fredonează, că doar nu cântă pe viu), nu prea stăpânesc prea bine limba engleză (vezi mediatizatul caz al Innei). Şi-atunci, nu rişti să te faci un pic de cocos?
Există o alternativă la toate acestea. Tot din aria trupelor de succes. Tot din aria trupelor cu un sound comercial. Tot din aria cântăreţilor a căror melodii îţi rămân în minte zi după zi după zi.

E vorba de Dj Project. Oamenii ăştia fac un lucru extraordinar. Fac muzică de club, de radio zu sau cum vreţi voi să îi spuneţi, care pe lângă faptul că sună infinit mai bine decât orice alt sound de pe piaţă (are un aer occidental, super profesionist), are versuri în Română. Limba aia uitată de cântecacii de mai sus şi nu numai. Aia în care regăseşti cuvinte ce nu pot fi traduse, ca de exemplu "dor". Aia străină multora din gloata ce populează scenele acum. Şi asta e un lucru de admirat. Cam de când au apărut ei pe piaţa muzicală n-au derapat cred că decât de vreo două ori spre engleză. În rest, hit după hit după hit în româneşte. Întâi cu Elena şi acum cu Giulia. Melodiile lor sună exclent şi nu simt nevoia să le "tragă" pe limba lui Shakespeare. Ultimul lor single (ha, tot pe engleză) este după părerea mea, la ani lumină de ceea ce se găseşte acum pe piaţă.

Bravo Dj Project ţineţi-o tot aşa în continuare!

Capsula timpului

2011-04-15T15:43:00.000+03:00

Anul de graţie 2011. Cu o săptămână şi un pic înainte de Paşte. Realitatea TV, OTV, Kanal D şi Taraf transmit în direct şi în exclusivitate imagini de la Izvorani, acolo unde, de mai bine de două ore, Monica Columbeanu (câştigătoarea primei ediţii a emisiunii Românii au Talent, pentru incredibila aptitudine de a cânta simultan la saxofon, clarinet, taragot şi ocarină) încearcă să îşi recupereze fiica din ghearele fostului său soţ, Irinel.

Postat în faţa porţii vilei în care până nu demult a locuit, longilinul fotomodel este însoţit de un executor judecătoresc, care are în mâna dreaptă documentele emise de instanţă şi în mâna stângă un flex împrumutat de la unul din vecinii de peste drum, cu care este gata-gata să taie porţile palatului. De asemenea, sunt aşteptate să apară din moment în moment, Ana Maria Prodan şi Oana Zăvoranu, care după experienţa acumulată în urma divorţului răsunător al „queridei” şi-au exprimat suportul pentru Monica. Există informaţii potrivit cărora Monica Tatoiu a revenit în ţară după vizita de lucru de la Fukushima, acolo unde alături de experţi în energie nucleară, a rezolvat problema scurgerilor radioactive şi că aceasta s-ar afla în drum spre Izvorani, pentru a încerca să îl convingă pe Irinel să îi încredinţeze fiica Monicăi. De altfel, din moment în moment este aşteptat şi Nati Meir, israelianul ce tocmai a ieşit din închisoare spunând imediat după eliberare că nu a mai putut rezista să stea deoparte de acest scandal monstru, exprimându-şi astfel simpatia pentru Monica, femeia care l-a ajutat atât de mult în campania electorală: „nu pot să concep ca un moş ca Irinel să aibă grijă de Irina!”, spunea Nati Meri la puţin timp după revenirea în libertate.

De partea cealaltă a baricadei, văzând agitaţia creată în faţa porţii vilei sale, Irinel Columbeanu se pare că l-ar fi contactat telefonic pe Corneliu Vadim Tudor, în speranţa în care „tribunul” va alunga, conform experienţei vaste în domeniu, executorul judecătoresc posesor de flex din faţa porţilor. În tot acest timp, micuţa Irina a fost dată în grija celor 15 bone pe care Irinel le-a angajat în ultima vreme, ultima dintre acestea semănând izbitor cu îndrăgita interpretă de muzică uşoară, Anna Lesko.

În tot acest timp, corespondentul PRO TV la Izvorani, Cătălin Măruţă era cât pe aci să se încaiere cu reporterul special al Kanal D, Mădălin Ionescu, aflat şi el în miezul problemei, pe motiv că cel din urmă ar fi intrat în cadru în momentul în care Cătălin prezenta situaţia de la Izvorani. Momentul n-a fost însă transmis în direct pe PRO TV, regizorul de emisie comutând cu mult tact înapoi în studio, acolo unde Pepe şi invitaţii săi, Oana şi Viorel Lis interpretau la unison noul hit al latino-loverului: „Mi-ai laut inima şi casa”.

Vom reveni, în scurt timp, cu noi informaţii de la Izvorani. Rămâneţi în continuare pe antena 1, urmează Cătălin Botezatu, Daniela Crudu şi Bianca Drăguşanu într-un preview al showului XXX Factor.

Fotbalul, acest sport deosebit de obositor

2011-04-13T11:38:00.003+03:00

Ritmul incredibil în care se succed etapele în liga noastră mioritică face ca tot mai mulţi antrenori să se plângă de faptul că jucătorii pe care îi pregătesc sunt tot mai obosiţi. Alde Dusan Uhrin Jr, Şumigol, Ando sau Pană încearcă să explice de ceva zile publicului iubitor că oboseala îşi pune amprenta asupra jucătorilor.

Tind să le dau dreptate. Când joci din trei în trei zile cu echipe ca Unirea Urziceni, Sportul Studenţesc sau Victoria Brăneşti, crampele, întinderile şi rupturile musculare pot ajunge la cote într-adevăr alarmante. Intensitatea unui meci de genul celui dintre Dinamo şi Unirea Urziceni te poate scoate definitiv din cărţi, pe tine, ca fotbalist profesionist, plătit să nu faci altceva decât să alergi după beşică toată ziua. Nu e de lepădat nici nivelul unei partide aprige între Sportul şi Poli Timişoara, două echipe atât de apropiate valoric, încât nu poţi să le mai deosebeşti decât după culoarea tricoului. Când mai adaugi şi un adevărat duel gigant între Pandurii Târgu Jiu şi Univeristatea Craiova, trebuie să pregăteşti deja cinci zile de repaus total, care să includă o relaxare la unul din centrele spa cu pretenţii din oraş.

Pus în faţa unor astfel de "războaie" jucătorul român de fotbal va fi călit pentru întâlnirile din mult râvnitele cupe europene. Patronii vor jubila ştiind că jocul din Ligă cu Chelsea nu le va pune nici un fel de probleme celor unsprezece cerberi români din teren. Bourceanu şi Sălăgean nu le vor da nici o şansă lui Torres şi Essien. Zăgrean sau Silviu Ilie vor trata cu indiferenţă întâlnirea cu nişte neica-nimeni ca Vidic, Pique ori Lucio, iar Sânmărtean sau Herea vor trece în viteză de jaloane precum De Jong, Meireles ori Toulalan.

În contextul actual, poate cel mai obositor lucru legat de fotbalul românesc, rămâne privitul în sine al fenomenului de pe margine, din tribună ori din faţa micului ecran. Nimic nu e mai solicitant pentru chibiţul român decât o partidă de genul celei de ieri, din Groapă. Nimic nu te stoarce mai mult de vlagă decât raidul cu accent maratonistic al europarlamentarului din Pipera, la televiziunile dâmboviţene avide după senzaţional. Ostenit, te afunzi tot mai adânc în fotoliu la auzul lamentărilor continue ale patronului din fruntea violeţilor din Timişoara, cu privire la bâlbele fluieraşilor, ori la ieşirile nocturne ale Prinţului de Cluj şi ale lui Dodel "genistul" aflat mai mereu în căutarea unei bombe sexy.
La final, istovit, cu o ultimă sforţare, nu poţi să nu te întrebi: Oare Bănel nu oboseşte niciodată?

Ţăran suprem

2011-03-28T22:18:00.004+03:00

Îi ştiţi. I-aţi văzut peste tot. De la club, la terasă, scara blocului, banca din parc. Sunt acele specimene care fac de ruşine restul indivizilor. Un astfel de ţăran obosit am văzut şi eu zilele trecute şi mi s-a făcut ruşine că sunt reprezentantul sexului tare. Nu l-am văzut ascuns la ultima terasă dintr-un bar obscur, în spatele Dilemei Vechi. Nu. Pe centru. Cam pe acolo pe unde trece toată lumea. Dacă mai eşti şi dintr-un sătuc de ăsta ca Deva, pe centru ai şansa să te întâlneşti din cinci în cinci metri cu cineva cunoscut. Dar divagăm.

Aşadar era pe centru. Părul gelat, stil Johnny Bravo sau Christian D (ăla de cântă ceva cu dansa bunicu'). Pantaloni gri mulaţi pe picioarele de fotbalist ratat. Vestă gri peste un tricou roz spre mov spre rogvaiv, că doar e primăvară, deci culori ţipătoare. Privire de madărfacăr nervos. Nu ţine cont că e ora la care oamenii ies de la muncă, ori că elevii unuia din cele mai populare licee ies de la ore. Vrea cu orice preţ să se dea în spectacol. Nu e teatral, chiar departe de asta. E agresiv. Are coaie şi vrea să le arate. Fixează o mogâldeaţă blondă din distanţă. Trage scurt aer în piept şi îşi spune: "acum ori niciodată bă!" Iese cu paşi grei de după maşina cumpărată de tata şi ia de după cap violent mogâldeaţa blondă. O strânge tare, iar fata nu icneşte nimic. "tuţi dumnezeii mătii de zdreanţă! Te-ai găsit să mă înşeli pe mine tuuu? Ce-ai crezut că nu văd pe telefon sau ce? Păi ce io-s papagalu' tău tu panaramo'? Aaaah că îmi vine să îţi rup capu' aici tu...". O trage tot mai tare de mâna dreapta şi pare că ar ridica palma către ea. Totuşi ar avea prea mulţi martori şi o lasă mai moale. Doar are coaie. Îi aruncă o privire din care mai lipsea doar o flegmă între ochi. Se umflă iar şi o trage după el către maşină. Cam atât am apucat să văd de peste drum. Îl ştiu pe viteaz (doar suntem într-un oraş mic). Vă spun de pe acum că are un iq cam cât al unui coiot care vrea să facă pişu la umbra unui cactus din deşert. Are bani şi se crede, ca mulţi alţii, stăpânul lumii. În esenţă nu e decât un ţăran suprem, fără pic de respect pentru cei din jur. N-ar sta cu săracii la masă, n-ar ieşi în oraş cu urâte. E o combinaţie nereuşită între fotbalist la el în curte, cocalar de club şi vagabond fără bicepşi.

Astfel de specimene fac de ruşine rasa masculilor. Să îţi înjuri prietena şi să fi în stare să îi aplici o corecţie în plin CENTRU mi se pare de-a dreptul grotesc. De altfel, n-are de ce să ne mire. Un astfel de comportament nu poate veni decât din partea unui individ ce trăieşte în grotă. Din partea unui lache care a terminat cu chiu cu vai liceul şi facultatea şi vegetează pe banii părinţilor. Şi se mai întreabă de ce îl înşela (dacă era aşa) prietena? Faceţi un bine, nouă ,tuturor şi intraţi înapoi în peşteră "zmeilor"...

Un leu pentru derbedeu

2011-03-25T18:46:00.003+02:00

În caz că nu vă apasă foamea în glandă aşa de tare v-aş ruga să facem un gest de omenie. În aceste perioade tulburi un om are nevoie de ajutorul vostru, iar tu, cel care decizi să dai din buzunarul tău propriu şi personal niscaiva mărunţiş te vei simţi mai bine. Fă o faptă bună în postul sărbătorilor pascale şi ajută acest om.
Câţiva oameni din presă au făcut deja acest lucru şi cred că ar fi bine să îi urmăm cu toţi. Dă un leu pentru un derbedeu! Dă un leu pentru Adrian Severin. Hai să-i dăm omului banii de care are nevoie ca să plece din Parlamentul European. Mai multe detalii AICI.

Banii colectaţi în contul fundaţiei DEPA din Deva, vor fi daţi sub formă de şpagă eurodeputatului derbedeului Adrian Severin, în data de 1 aprilie a.c., cu condiţia să demisioneze din Parlamentul European până la 31 martie 2011. În caz contrar suma strânsă va fi donată asociaţiei Children’s Aids Fundaţion din Crişcior jud. Hunedoara.
Faceţi o faptă bună!

C 19

2011-03-09T14:41:00.004+02:00

Am trecut acum ceva timp pe acolo. Terenul era acoperit integral de zăpadă. Gardul din spatele porţii din vecinătatea căminului e ciuruit. Printe găurile mari de deasupra transversalei se zăresc borcanele cu murături de pe pervaz. E încă rece, deci pentru o bună bucată de vreme, nimeni n-o să le mai ia la ţintă. Poarta e tot acolo, la fel de inegală ca până acum. Poate doar Pălti s-o cuprindă în totalitate. De partea cealaltă, acelaşi stâlp stingher şi bolovanul din dreapta-i. Nimeni nu s-a sinchisit să facă vreo modificare. De altfel, de doi ani de zile lucrurile stau la fel.

Lui Dorin nu-i pasă însă. E pregătit să înroşească pantalonii de trening şi pentru asta se încălzeşte uşor cu Nicu. Se cunosc de când erau mici. Au schimbat în timp iarba din faţa porţii, cu asfaltul liceului de la oraş şi cu suprafaţa asta de joc, asemeni unui imens burete cărămiziu, ce se întinde la umbra căminului din complex. La trei paşi de bolovanul ce ţine loc de stâlp al porţii, Zava jonglează cu mingea, apoi încearcă s-o treacă printre picioarele lui Verde. Azi nu e împăratul din poveste, ci doar fundaşul din faţa lui Dorin. Zâmbeşte la gândul că Zava va încerca şmecheria de-atâtea ori în timpul jocului. Pe margine, într-un tricou blanco al Realului, de pe vremea când Morientes şi Raul se întreceau în goluri decisive, Dani îşi leagă şireturile privind înspre aleea parcului din apropiere. Au trecut deja 15 minute de la ora stabilită şi Marinică nu dă nici un semn de grabă. Întârzie mai mereu şi zâmbeşte de fiecare dată când îl criticăm. La mijlocul terenului, Miţă schimbă o pasă în viteză cu un coleg din jumătatea cealaltă. Îl ştie de la un oarecare curs, dar nu-şi aduce aminte acum care exact. Ar începe fără Marinică, chiar dacă asta înseamnă s-alergăm ceva mai mult decât de obicei. Din faţa porţii, Nicu-l temeprează. "Ia uite-l mă, acol' la colţ. Marinicăăă, hai mă odată, iară întârzii!!". Sprinten ca de obicei, "pandurul" se dezechipează. Zâmbeşte, îi aruncă o glumă peste urmă lui Verde şi cere mingea "la o probă". Şi nu durează mult şi meciul poa' să înceapă. Un "babilon" multicolor în fiecare după-masă. În weekend, numărul celor din dreptunghiul cărămiziu creşte unori necontrolat, dar nimeni nu se supără că stă mai mult pe tuşă. Transpiri, dai două "boabe" şi stai pe teren până când becurile din parc încep să pâlpâie. Apoi, pe drum spre casă, analizezi de ce am pierdut în ultimul minut, de ce şutul n-a intrat, de ce n-ai ridicat privirea din pământ. Şi-apoi, pe seară, joci undeva în deplasare. Şi Marinică şi Dorin, ori Verde, Zava, Nicu şi Miţă trec la fotbalul cel mare, ce se vede pe sticlă, ori pe proiectorul din barul preferat. Şi-apoi halbele se duc la fel de repede ca pasele de la C-19. Glumele se scurg odată cu lichidul acidulat din halbă. Becurile luminează din ce în ce mai tare aleea parcului din spatele stâlpului stingher şi-a bolovanului din dreapta-i...

Inevitabil, de 8 martie

2011-03-08T11:57:00.003+02:00

S-a trezit dis de dimineaţă şi a făcut repede două sandwichuri. A coborât până la mini-marketul de jos şi-a mai cumpărat câteceva pentru geanta tatei. Le-a aranjat în ordine că să nu-l supere aşa tare când o să o ia pe umăr. Face asta de ceva timp, aşa că nu poţi să urmăreşti cu atenţie cât de repede îşi mişcă mâinile. Nu uită nici un detaliu, ba chiar are timp să mai aşeze la loc unele lucruri prin casă. Deschide larg geamurile să se asigure că aerul rece de dimineaţă inundă casa în fiecare colţişor. Ar ţine cred şi soarele ancorat mai mult pe cer, doar-doar ziua va fi mai veselă. Udă florile şi le vorbeşte cu mare drag, trage cu urechea la ce zic oamenii la radioul din camera cealaltă. Se asigură că avem şosetele puse pe pantofi înainte de plecare. Nu cere multe în schimb. Un mulţumesc şi un zâmbet înainte de plecare. O apreciere pentru orele petrecute în bucătărie punând ce are mai bun pe masă. O mică atenţie din când în când şi cam atât. Chiar dacă noi, masculii dinastiei Sav nu suntem drăgăstoşi prin definiţie, ne străduim ca de 8 Martie să miroase a flori proaspete în cameră, să mulţumim la timp pentru ce ni se oferă. Măcar de dimineaţă, când fotbalul ori maşinile nu ne perturbă liniştea. Măcar o zi pe an (în afara celei de naştere) să recunoaştem că fără femei ne descurcăm mai greu, sau unii chiar deloc. Că fără mama casa n-ar mai fi casă, iar masa n-ar mai fi masă. Am rămâne doar cu fotbalul, maşinile şi berea...
Mama sigur n-o să citească postul ăsta pentru că deşi ştie să facă toate lucrurile de pe lume, nu mânuieşte aşa de bine şoricelul. Dar poate, unii dintre voi o să citiţi şi o să-i zâmbiţi mai mult mamei astăzi.
La mulţi ani doamnelor şi domnişoarelor de pretutindeni! (inclusiv, vouă gayilor, care vă simţiţi femei pe dinăuntru:P)

O mare PROstie

2011-02-21T13:49:00.003+02:00

Cele două "mari" ziare de sport din România încep s-o dea de gard din ce în ce mai mult. Dacă de minunăţiile celor "care l-au făcut pe Deac titular la Schalke" nu ne mai mirăm, cei de la ProSport (ziar pe care îl apreciam) nu mai ştiu cum să facă să atragă mai mulţi cititori.

Au început campania stupidă cu marile blaturi din fotbalul românesc "de care nimeni nu ştie" (citisem de ele acum mult timp într-una din cărţile maestrului Chirilă), campanie în care vor cu tot dinadinsul să lovească în titlurile cucerite de Chinezul şi Ripensia, un lucru de-a dreptul josnic. Probabil faptul că Poli este mai aproape ca niciodată de primul titlu din istorie îi sperie pe gazetarii mitici, care vor fi nevoiţi să acopere subiectul în cât mai multe pagini, lăsând astfel în plan secund "granzii" de pe locurile 6-7. Astăzi au lansat primele benzi desenate din România cu personaje din fotbalul autohton. Nu ştiu ce minte luminată a debitat asemenea hidoşenie în redacţia ziarului, dar cred că este una din cele mai idioate idei din ultimii ani. Noţiunea de jurnalism s-a pierdut de mult, asta ştiam cu toţii, dar şi micile fărâme care rămăseseră printre măselele cititorilor s-au dus dracului cu această minunată idee. Unde mai pui că, inevitabil, prima apariţie desenată îl are în prim plan pe Mache. Cum care Mache? Negru ăla libidinos de pe banca Stelei, care scuipa arbitrii la jocul din Europa League cu Napoli. Ştiu, se vrea a fi ironic totul, că doar sunt benzi desenate. Dar totuşi? Şi sunt sigur că vom vedeam multe asemenea episoade în condiţiile în care avem alde Dodel, Mititelu, Mitică, ori Piţi şi toate ne vor lăsa "cu gura căscată".

Dar de ce să ocupăm spaţiul din ziar cu o campanie de promovare a sportului în şcoli? De ce să umplem rândurile cu performanţele obţinute de tinerii sportivi români în alte sporturi în afară de Fotbal? De ce să promovăm pe larg oameni care au făcut ceva pentru sportul românesc???

Bravo ProSport! Aţi reuşit!Sunteţi mai lamentabili chiar şi decât Gigi Şi Prietenii!

Vocea din Kanal

2011-02-16T19:54:00.003+02:00

E stabilit de mult deja că, postul turcesc, Kanal D, e unul din cele mai penale canale de televiziune de la noi. Dedicat totalmente gospodinelor, postul oamenilor ce îi idolatrizează pe Hagi încearcă să aducă un suflu nou televiziunii din România. Mai nou, ei încearcă să ne arate că şi ştirile se pot face altfel. Sub prezentarea lui Sabbagh sau Pătruleasa principalul jurnal al zilei e de-a dreptul lamentabil. Bombastic, exagerat, exact asemenea unui tabloid, jurnalul de la ora 19.00 combină ştirile serioase, cu cele mondene, tragediile cu prezentările de modă ale lui botezatu, într-un ghiveci cum rar ţi-e dat să vezi în zilele ăstea pe teve.

N-am să înţeleg niciodată de ce producătorii au ales să prezinte ştirile aşa. Absolut nefiresc, acele întreruperi cu litere de o şchioapă cu întrebări de genul "Există cu adevărat extratereştrii în Strehaia?", plus benzile idioate din josul şi dreapta ecranului, inspirate parcă din cancan sau libertatea. Însă nu asta mă deranjează pe mine cel mai tare. Ce mă zgârie pe cerebel e vocea aceea cretină. Nu ştiu cine o posedă. Nu ştiu cum s-o caut pe gugăl, cert îi că e una din cele mai enervante voci de la televizor. Sunt sută la sută sigur că am mai auzit şi pe la un alt post în trecut, nu poţi s-o uiţi. O urăsc cu desăvârşire!! Modul în care accentuează cuvintele, intonaţia folosită mă fac să mă gândesc cum i-ar sta televizorului cu un bibelou de-al mamei înfipt în dreptul capului lui Sabbagh. Ştiu, veţi spune că na te-ai găsit fix tu amu' să te iei de vocea bietului om. Eu sunt gata să pariez că omul chiar aşa vrea să prezinte ştirea, aşa i se spune, să fie dramatic, grav, bombastic, senzaţional, fenomenal, incendiar, în direct şi în exclusivitate. Unde mai pui că dacă auzi această voce în fiecare seară (mama urmăreşte programele Kanal D de dimineaţa de la Noră pentru Mă-ta şi nu ştiu ce altă emisiune prezentată de Niculina Stoican şi până seara la impresionantele telenovele turceşti) înnebuneşti de-a dreptul. Şi asta e doar o fărâmă din ce căcat imens înseamnă acest kanal d. De vreţi să vă delectaţi cu vocea de aur aveţi mostre, întâmplătoare, aici, aici şi aici. (credeţi-mă am încercat să caut o ştire serioasă, dar numai astfel de grozăvii mi-au ieşit în cale)

Despre Valentin, Valerică ăsta...

2011-02-12T13:54:00.002+02:00

Cei care mă cunosc ştiu că sunt un tip care nu prea suportă dulcegăriile. Sigur, nu sunt chiar din granit să nu mi se ridice şi mie antenele la unele lucruri cute, dar în esenţă ce depăşeşte ideea de drăgăleşenie de asta specifică sfântului valentin mi-e indiferentă. Şi cum se apropie "sărbătoarea asta pur românească", nu puteam să nu zic şi eu una alta despre cum văd eu toată tărăşenia asta roz.

Unu la mână, îmi vine să vărs când văd kitsch-urile ăstea roz, roşii şi pufoase ce se vând în perioada asta. Nu văd de ce ar trebui să îmi exprim eu iubirea eternă cumpărând perne roşii gigantice în formă de inimă sau muţunache de ăia de cântă fel de fel de tâmpenii. Care îi şpirla? Cu ce înlocuiesc chestiile ăstea un "te iubesc" spus exact când celălat nu se aşteaptă?

Apoi mai e cretineala aia cu căsătoria de probă. Un răhăţel decorat cu steluţe. O să vedem la ştirile de la ora 19.00 cum sute de perechi s-au căsătorit de proba chiar în ziua de sf. valentin. Pentru ce cocos? Care îi şmenu şi aici? Câştig nu ştiu ce premiu special şi primesc o diplomă asemeni unui certificat de căsătorie, pe care, atunci când o să ne certăm monstruos o s-o rup în mii de bucăţele?? De pildă, la noi în Deva, cei care aleg să se căsătorească de probă, o pot face la Aqualand, unde vor primi "o oră de miere" (care are 180 de minute) de bălăceală şi relaxare de asta gen Spa. Patetic...

Mai e şi treaba cu valentine's day în cluburi. Asta mai lipsea în club. Decoraţii cu inimoare din polistiren, lumânări pe masă şi decoruri roşu, alb, bordo, ori mai ştiu eu ce. What's the catch? Se distrează lumea mai tare că e ziua îndrăgostiţilor? Eu, unul, nu merg în club să îmi demonstrez afecţiunea faţă de prietena mea, în văzul tuturor cocalarilor şi piţipoancelor ce speră că măcar în seara asta specială or prinde şi ei ceva acţiune. Dacă tot aleg să sărbătoresc această zi am s-o fac într-un mediu mai intim, unde să mă bucur de compania jumătăţii mele pe deplin.

Şi da, mai sunt oamenii de genul "cum, da' ce ai tu cu valentine's day? Înseamnă că nu iubeşti cu adevărat, dacă nu te bucuri de ziua asta!" Hai serios? Marş la coteţ. De ce am nevoie de ziua asta ca să îmi aducă aminte să fiu, chipurile, mai bun şi mai drăgăstos cu perechea mea? Nu pot să fiu drăguţ cu gagicuţa mea în toate celelalte zile? De ce, pe 14 februarie, şi de ce nu pe 31 mai de pildă? Poate atunci am s-o surpind într-un mod cu totul şi cu totul plăcut.

Ştiu, o parte din voi o să spuneţi, da' mă frate, dar na trebuie sărbătorită şi ziua îndrăgostiţilor din toate colţurile lumii, aşa cum sărbătorim mamele, femeile şi mai ştiu eu ce în alte zile. Parţial adevărat, dar prefer să fac din fiecare zi o zi a sfântului valentin, aşa cum, pentru mine, revelionul e în fiecare seară când am prietenii alături şi mă simt de minune. Aşa cum ziua mamei e la fiecare mulţumesc al ei, pentru că am spălat vasele am făcut curăţenie sau m-am ocupat de alte lucruri, doar pentru ca ea să mai ia o pauză binemeritată din când în când.

Unde mai pui că noi românii avem o astfel de zi a îndrăgostiţilor ce se sărbătoreşte de veacuri pe 24 februarie, aşa că nu am nevoie de încă un americănism care să îmi spună ce să fac şi cum să fac că să fiu mai bun...

Moartea se îmbracă de la Nike

2011-02-09T12:31:00.006+02:00

Ţara asta devine din ce în ce mai tristă. Am citit dimineaţa asta pe site-ul Adevărul, că un anume copilandru care s-a sinucis acu ceva zile într-un sat de pe lângă Tulcea a specificat în biletul de adio că ar vrea să fie înmormântat "în haine negre de la Nike".

Ar fi aproape comic, dacă nu ar fi aşa de trist. Povestea este una tipic românească. Băiatul de 16 ani din Neatârnarea, Tulcea s-ar fi spânzurat (simţiţi ironia sorţii?) pentru că nu mai suporta sărăcia lucie în care trăia. Mama sa era plecată dincolo la muncă, iar băiatul locuia cu mătuşa, sora şi verişorul său aproape la limita existenţei. Cunoscuţii spun că tânărul s-ar fi săturat de sărăcia în care îşi ducea traiul, iar faptul că nu mai avea bani să plătească internatul liceului din Tulcea la care mergea, i-ar fi pus capac. Acum, poveşti de ăstea am tot auzit şi e cam greu să ţii pasul cu toţi cei care aleg să se sinucidă din cauza greutăţilor (un lucru pe care eu nu îl înţeleg nicicum, dar despre asta într-un alt post), dar dorinţa de a fi îmbrăcat în haine de la Nike nu poate să nu te pună pe gânduri. Cum să nu se simtă prost băiatul când la şcoală majoritatea liceenilor din ziua de astăzi au iphone-uri, parfumuri paco rabanne, bmw-uri primite cadouri de la părinţi şi haine de la zara?? Apoi, unde mai pui că încă mai există în societatea noastră oameni care îşi bat joc continuu de cei care nu au la fel de mulţi bani ca ei, considerându-i nedemni de a sta în preajma lor, chiar dacă vorbim de Dobrogea, o zonă în care sărăcia atinge cote alarmante.

Cazul prezentat de cei de la adeverul nu face decât să scoată şi mai mult în evidenţă căcatul în care se afundă tot mai mult ţara asta. Acum ştim că, în România, diavolul să îmbracă de la Prada şi moartea se îmbracă de la Nike!

Fă-le Aqualand la ţărani

2011-01-28T16:22:00.002+02:00

După cum aţi putut citi acu ceva vreme pe aici, Deva se mândreşte cu un complex acvatic foarte şmecher pentru zona noastră. E, s-au remediat treptat şi problemele de la început, şi acum totul merge strună. Atât de bine încât, acum două sâmbete s-au bălăcit mai bine de 1.500 de oameni, doar într-o singură zi. Am întâlnit sibieni, albanezi, cărăşeni, chiar şi vreo două mâini de chinezi cu afaceri pe aci prin judeţ bucurându-se de noul complex. Numai că printre aceşti oameni se mai strecoară şi unii care coboară ceva mai rar de pe deal, din grotele despre care vorbeam şi în postul anterior.

Ce vreau să spun mai exact? Când se deschide câte o chestie de asta nouă, cu tehnologie ceva mai complexă şi cu niscaiva reguli de civilizaţie cu iz european, te aştepţi ca oamenii mai în vârstă să aibă ceva probleme de adaptare, având în vedere că, mulţi au rămas în urmă, fie că ne place să recunoaştem sau nu, însă e menirea noastră să îi apropiem atât cât putem de noile rigori, de noile evoluţii ale civilizaţiei. Însă nu de ei am să vorbesc, ci despre generaţia asta nouă. Care, chipurile, ar trebui să fie la curent cu toate "trendurile" actuale.

La intrarea în complex, vizavi de vestiare şi de cabinele de schimb, există o serie de duşuri, ca în occident, pe care este indicat, civilizat chiar, să le foloseşti înainte de a intra în apă. Aşa din respect pentru ceilalţi şi pentru ceea ce găseşti dincolo de uşi. Bun, o bună parte din oameni ştiu acest lucru şi folosesc duşurile înainte de a intra în bazine. O parte nu se sinchiseşte sau mai are încă de învăţat că ăsta e lucrul civilizat pe care trebuie să îl faci (e şi specificat la intrarea în complex, pe uşile vestiarelor ş.a.m.d). Şi ce credeţi că au înţeles românaşii noştri dragi? Iaca o frântură din minunăţiile la care am fost (ghinion, din nou, martor):

Râs isteric, puternic. Urlete ce par a fi de uimire. Indignare şi închinări făcute în viteză. Ceva înjurături alese aruncate peste umăr. Râsetele isterice continuă. O doamnă cu un ecuson pe care scrie "şef de tură" zbiară consternată în timp ce are grijă ca fetiţele din zonă să intre pe cealaltă uşă. Câteva fătuci de liceu îşi pun mâna la gură şi zâmbesc ştrengăreşte dându-şi ochii peste cap. O doamnă cu permanent bombăne ceva de nesimţire şi măgărie, în vreme ce un bărbat cu ceva mai mult păr pe piept decât de obicei face un gest a lehamite.
Uşa de la duşuri se deschide şi lasă să se întrăvadă "un clar de lună". Apoi altul, şi încă unul ceva mai palid. Bucile epilate a trei cocalari străluceau la lumina spoturilor de pe tavan, în timp ce "posesorii" lor rânjeau tâmpeşte aplecându-se pe rând după sticla de gel de duş....

Despre Malaci

2011-01-27T11:30:00.002+02:00

Malacii pot fi observaţi peste tot în zilele noastre. Ies extrem de des din grotele în care trăiesc şi se acomodează repede la jungla urbană. Îi poţi zări foarte uşor, din cauza trăsăturilor comune pe care le au. De regulă, sunt corpolenţi (doi pe doi, uneori trei pe doi, sau patru ori patru), au în posesie fie o burtă bine definită de tricourile negre strâmte (cu însemne dorel and gigel, versace ori armani), fie o ceafă de trei-patru straturi, scoasă în evidenţă de capul ras de şmecher. De cele mai multe ori, în ciuda cefei bine "lucrate", capul este cu mult mai mic decât corpul "întreţinut" la sală cu naposim ori creatină, astfel că în mod evident nu poate "găzdui" decât un creier de dimensiunile unui glob de Crăciun. Pe scurt, IQ-ul acestor veritabile specimene umane nu poate întrece cu mult dimensiunile "bărbăţiei" rămase la stadiul pubertăţii din cauza "suplimentelor" mai sus amintite.
Malacii pot fi văzuţi în grup discutând despre ultima marcă de Be-am-ve, despre ultimul recital laiv al lui Salam la o nuntă şukară de prin Oltenia, sau despre bunăciunea care face fitness la sala dîn centru, care ar merge o tură, cel mult două, că după aceea ţi se urcă-n cap şi nu se mai coboară. Au un mers distinct, cu paşi apăsaţi, piept sau burtă la înaintare, în care mâinile sunt ţinute la o distanţă apreciabilă de restul trunchiului, ca şi cum sub braţ, ar avea mereu două capete de "roacări de ăia împuţiţi", proaspăt caftiţi pentru gusturile lor vestimentare şi muzicale.

Cu astfel de specimene m-am intersectat zilele acestea prin jungla de la poalele cetăţii. Într-una din dimineţile răcoroase de săptămâna trecută am fost martorul unui eveniment care a avut în prim plan întâlnirea dintre un malac şi un domn respectabil în plină stradă. Malacul cu pricina conducea (culmea) o maşină mică, asemeni unui matiz, când la o trecere de pietoni era să dea peste două doamne surprinse pe trecerea de pietoni când verdele se preschimba în roşu. Aflat în apropiere un domn gesticulează vehement, arătându-i şoferului că era extrem de aproape de a le lovi. Iritat, şoferul nostru, trage brusc de volan, în plină intersecţie şi urcă pe scuarul rezervat pietonilor care aşteaptă la semafor şi coboară într-o grabă.

Malacul, căci despre el e vorba ia postura despre care vă vorbeam adineauri şi sare la gâtul domnului care le-a luat apărarea celor două femei. Citez: "No hai mă târtane, bombăne acuma dacă ai coaie. Zi-mi în faţă ce ai de zis dacă te crezi mare şmecher. Ce tot gesticulezi atâta, care-i problema ta. No, gata acu' că mă vezi în faţă nu te mai ţine mă ţărane (zise malacul văzând că omul nu scoate nici un cuvânt). Hai s-o dăm parte-n parte mă dacă ai cleanţa tare (în tot acest timp, nimeni din jur nu intervine şi asistă la spectacolul gratuit). Bă de papagali de ăştia ca tine îs sătul bă (spune malacul, aplecându-se uşor spre interlocutorul său rămas mut). Numa gura-i de voi ăştia muritorii de rând!" Văzând că n-are parte de reacţie, malacul dă să se retragă spre maşina "parcată" la doar câţiva metri în urmă. Îndeajuns cât să audă concluzia interlocutorului mut: "Auzi mă de oameni de ăştia ca tine îs plini boscheţii..."

Dizgraţios

2011-01-14T15:03:00.003+02:00

Cred că unul din lucrurile care mă dezgustă cel mai mult e să văd o fată/femeie fumând pe stradă. Mi se pare de-a dreptul dizgraţios. Adică, de ani şi ani de zile suport fumul altora (85 la sută din cei pe care îi cunosc fumează) fără să mă mai deranjeze atât de tare, dar imaginea unei femei care fumează în timp ce merge pe stradă mi se pare greţoasă. Zilele trecute în timp ce mă duceam cu mare avânt patriotic spre locul de muncă, am stat nu la unul, ci la două semafoare în spatele unor femei care trăgeau cu patimă din ţigară. Evident, aşa cum li se întâmplă nefumătorilor, fumul a venit înspre mine, astfel încât pentru cele 2 minute în care am stat la stop m-am înmiresmat cu kent, pall mall sau ce mama dracului o fi dihănit. Cum ar spune americanii, ăsta e definetly a major turn off!

Pisi dragă ştiu că îţi puşcă plămânii dacă nu bagi în tine oleacă de fum, dar aşteaptă până ajungi dracu' într-un spaţiu închis unde poţi fuma până te îngălbeneşti. Nu îţi mai aprinde ţigara pe drum, nu mai trage cu sete din ea pe stradă, pentru că pentru unii oameni (şi cred că numărul lor e apreciabil) acest lucru e de-a dreptul penal. În ochii mei, oricât de cochetă, elegantă, cool, trendy-frendy ai vrea tu să pari, nu eşti decât o birjăriţă infectă, o stripăriţă libidinoasă, o "damă" în căutare de peşti şi clienţi!! Asta îmi spune fiecare nor de fum al ţigării tale fumate în grabă pe stradă.

Pui de cinefil

2011-01-11T12:53:00.004+02:00

"Cum, n-ai văzut filmul?? Bă...ţi-ai ratat viaţa!" De câte ori n-aţi auzit sau folosit fraza asta?

Eu cel puţin sunt şi de o parte şi de alta a baricadei. Am auzit sintagma asta de ţşpe mii de ori, dar am şi folosit-o căcălău, aşe ca să mă dau oţâr' pătrat, că am văzut pelicula şi tu nu. Apoi, tre' să recunosc că în câteva situaţii, ca să nu mă fac de coco (gândire de om nebun) că n-am văzut nu ştiu ce capodoperă cinematografică, ziceam celui care mă întreba că am văzut filmul, deşi poate că nu văzusem nici trailer-ul ci doar auzisem de marele său succes.

Şi stam aşe şi mă gândeam într-o seară ce tâmpenie e şi asta. Să nu recunoşti că n-ai văzut filmul, ca nu cumva hălalalt să îţi spună că eşti ca ceapa în grâu, că ai trăit degeaba, că te dai cinefil, dar singurele filme bune pe care le-ai văzut or fost ălea de la vechiul aparat Nikon. Pe bune amu! Păi am numa' 22 de ani acum, la câţi ani ar fi trebuit să văd Naşul, la 11 ani, când singura mea grijă era cum să mă ascund mai repede ca să nu mă scuipe Iţă la Ascunsea? La 14 ani, când încă îmi mai testam imaginaţia cu lego în sufragerie, trăgând cu un ochi la ţâţişoarele unei bambole din Playboy? Prin liceu când eram prea ocupaţi cu toţii să fim populari, doară doară om combina şi noi pe cineva la vreun chef? E normal să vreau să văd filmele ăstea tari ale istoriei cinematografice acum, când pot înţelege mai bine cât de tare e Marlon Brandon ca Don Corleone, ce vrea să zică Kubrick în Full Metal Jacket, ce înseamnă La Dolce Vita pentru cinematografie sau de ce Meryl Streep e mai mereu nominalizată la Oscar.

Tocmai de aceea dragii moşului, îmi închei acum serile cu câte un film bun, încercând să recuperez, ce vezi doamne, am pierdut când îmi dădea puful sub nas. Tocmai de aceea, citesc, urmăresc şi analizez ceva mai atent cam cum stă treaba prin cinematografia actuală, urmărind oameni care ştiu despre ce vorbesc.
Musai să spun că orizonturile-s mult mai largi acum, graţie celor trei ani de facultate în care am întâlnit nişte oameni care ştiu ce înseamnă un film cu adevărat bun şi care ştiu să ţi-l recomande când camera de cămin pare din ce în ce mai plicticoasă.
Dar uite şi aşa, parcă timpu' nu-i de ajuns să nu aud cumva: "ce, bă nici p-ăsta nu l-ai văzut??!"

Bălăceală de 1 ianuarie

2011-01-01T23:00:00.004+02:00

De abia mi s-a uscat părul. Şorturile-s pe calorifer, împreună cu prosopul albastru. Am început anul într-un mod cu totul şi cu totul inedit. Am fost la Aqualand my brothers. Da, Deva a devenit, brusc, pentru mine, şi sper că şi pentru mulţi alţi concetăţeni, mai interesantă. Am fost la mult-lăudatul, mega-mediatizatul şi ultra-aşteptaul Aqualand.

De la mine pentru domnu' Mircică, primarele nostru, pe persoană fizică, nota 10! 10 cu felicitări primea dacă mergeau şi toate lucrurile din complex. Dar nu suntem cârcotaşi (nici nu îi de bun augur se pare, că uite poţi face buba mare la cap) şi ne mulţumim cu această minunăţie. Pentru că pentru mine, e de-a dreptul o minunăţie. Să faci baie într-o apă de 30 de grade, când dincolo de geamurile mari de termopan, termometru nu "bate" mai mult de 10 grade, este ceva dat dracului! M-am bălăcit ca 'piii în apa caldă şi m-am bucurat la maximum de orele petrecute în complex. Am stat în jacuzzi, am făcut ture în bazinul cu valuri (valuri care încă nu merg, numa nenea unguru' meşter ştie să le dea drumul), m-am bălăcit până şi în bazinul de copii, m-am dat pe topoganul ce te îmbărligă şi te răs-îmbărligă, am transpirat în sauna cu aromaterapie, meloterapie şi alte cele şi m-am sufocat în cea finlandeză (cunoscătorii ştiu de ce). Am gustat din toate câte puţin şi tre' să spun că au o "aromă" deosebită. Aproape că nu îmi vine să cred că în România, în special într-un orăşel mic aşa ca al meu, se pot face astfel de lucruri. Sunt încântat până peste cap şi n-am să mai zic că e loc de mai bine. Nemulţumitului i se ia darul. Poate preţul de intrare (20 de ron pentru 3 ore sau 40 de ron pentru o întreagă zi) poate părea uşor cam "piperat", dar odată îmbăiat şi relaxat uiţi de toate astea.

Aşa că am început anul cum se poate mai bine. Îmbăiat, parfumat şi relaxat. Eu şi alte sute de deveni bucuroşi de noul "cadou". La cât mai multe lucruri faine domnilor edili. (Tot în acest an se demarează şi proiectul pentru un bazin olimpic de talie europeană la doi paşi de Aqualand:D). Am fost sceptic şi n-am pus botu' la discursul lu' Mircică, acesta spunând la inaugurare că investiţia făcută în aceşti ani, este cea mai importanţă din ultimii 100 aici, la poalele cetăţii. Acum, după ce am văzut cu ochii mei ce s-a făcut, tind să îi dau dreptate. Din 2011, la Deva, miroase uşor a Europa.
Pentru cei care vreţi să vă "spălaţi ochii" cu ceea ce e prin complex, poze şi informaţii complete aici.
Veniţi de vă bălăciţi!

New Year Resolutions

2010-12-30T13:29:00.002+02:00

Şi iacă mai îs numa câteva ore şi se duce şi 2010. Un an tare fain şi tare bun pentru mine. De altfel, când cei de lângă tine sunt sănătoşi, făloşi şi frumoşi totul e excelent. Pot spune cu siguranţă că anul ăsta ce se grăbeşte să predea ştafeta lui 2011 a fost unul de pomină. N-aş vrea să exagerez, dar cred că e cel mai bun an de când am apărut eu pe lumea asta, într-o după-amiază ploioasă de iulie. Infinit mai bun decât 2009, an în care am pierdut prea mulţi oameni grozavi...

N-are rost să vă plictisesc (pe voi cei 5 cititori ai acestui blog) cu ce am făcut eu de anu' ăsta o ieşit aşe de fain. În fond, totul a mers strună. Am pus capăt celor trei ani de facultate, în care am învăţat atâtea şi în care am dat peste nişte colegi care mi-s tare dragi. Am intrat şi la master, ca să termin odată cu toată şcolăria asta. Jurnalism sportiv. Nu e chiar ca la carte, da' nu mă pot plânge. Măcar nu-l plătesc. Apoi am păşit timid în presa scrisă. Cea locală. E frumos, dar mai am muuuuuuuulte de învăţat, multe de pus la punct. Uşor-uşor însă se deschid unele uşi şi asta cred că e bine. Timp este, nu disperăm încă. În rest... am zburat cu balonul, am vizitat în sfârşit o capitală europeană de mare ţinută, m-am bucurat de părinţi, de prietenă şi de prieteni. M-am obişnuit repede cu gândul că prietenii mei sunt în alte oraşe, iar eu am rămas aici, paznic la porţile cetăţii. M-am obişnuit cu tata, care s-a obişnuit cu pensia, dar şi cu desele navete la ţară la bunica. Cu mama, care s-a obişnuit cu desele navete ale tatei, cu faptul că al ei bărbat duce acum gunoiul, face piaţa, ascultă în neştire radio şi citeşte presa cap-coadă în fiecare zi. Cu al ei copil care nu mai pierde timpul aiurea şi care mai dă (din când în când) bani în casă...

Ce vreau de la 2011, dacă tot e vorba de rezoluţii tipic americane? Să treacă încet să avem timp să ne bucurăm de ceea ce e în jurul nostru. Să facem din orice lucru mărunt o sărbătoare. Să fim mai atenţi cu cei din jur, că nu ştii când o să te trezeşti singur şi buimac. Să văd încă o capitală europeană (fie ea şi Bucureşti), să mă plimb pe străzile răcoroase ale Sibiului şi ale Braşovului, să redescopăr Clujul. Să încerc să iau carnetul. Să nu mai uit zilele de naştere ale celor ce contează pentru mine. Să schimb template-ul blogului (dacă nu mă încumet cumva să cumpăr un domeniu). Să văd trilioane de filme bune. Să ciulesc urechile mai bine la sfaturile celor mai vechi în branşă. Să rămân into the wild.
Sunt sigur că voi găsi 2011 motive, pentru a face din anul ce bate la poartă, unul la fel de bun ca cel ce tocmai se termină. Trebuie profitat, dacă tot vine 2012, nu?!:P

Pârtieeee. Sau nu.

2010-12-28T11:49:00.003+02:00

Imediat ce s-a pus stratul ăsta sănătos de zăpadă peste urbe, am încălţat ghetele, mi-am pus mănuşile şi căciuloiu şi am ieşit afară la o gură zdravănă de aer rece. Aşa prin ninsoare. După atâtea sărmăluţe, cante de vin şi păhărele de ţuică, platouri imense cu prăjituri, râuri de sucuri, boluri cu salată beouf şi pită albă de cuptor, era şi cazul să fac o plimbare prin "natură".

Şi-am ajuns inevitabil şi pe strada pe care, când eram tânăr ficioooooooor, mă dădeam cu sania de zor. Eu, şi restul copciilor din Deva. Măi, şi pe strada cu pricina, pitulată bine la poalele cetăţii, sticlăăă frate. Zăpadă uşor bătătorită, o pojghiţă fină de gheaţă. Străduţa strălucea mai ceva ca trambulina de la Garmisch. Şi-am luat-o uşor la pas, că sanie nu mai am de prin liceu (damn!!) să văd cum mai şade treaba. Am dat ocol gardului în care ne propteam când aveam prea mare viteză şi am urcat îmbujorat. Nu mare mi-a fost mirarea să văd că pârtia noastră din copilărie era populată de fix PATRU, PATRU, copii! Fără să pun la socoteală părinţii care împingeau din spate săniuţele piticilor. Păi când eram eu aşe mai copiluţ, patru stăteam în faţă să conducem "trenuleţul" de 20, uneori chiar 30 de sănii. Şi cu greu ne făceam loc prin zecile de copii care nu se încumetau să se "înhame" la Acceleratul din Progresu'. Păi cum să fie patru copii pe pârtie acum? Păi numa' patru eram pe scară la prima strigare în vacanţa de iarnă. Iar până la pârtie mai strângeam încă cel puţin 10-15 camarazi.

E trist să vezi că pruncii de acum nu se mai bucură de iarnă aşa cum o făceam noi. Să vezi patru copilaşi într-un loc în care nu mai departe de 10 ani mişanu săniuţele de ziua până seara, spune multe despre modul în care generaţia asta nouă se bucură de diferite lucruri. Unde mai pui că şi cei patru copilaşi erau "secondaţi" de părinţi care vegeheau ca nu cumva să se întâmple ceva cu odrasla lor. Păi eu plecam de acasă, îmi luam mănuşile de pe calorifer (mama le punea ca să-mi ţină de cald), îmi beam pe fugă cana mare de cacao cu lapte, luam săniuţa în spinare şi până seara nu mai călcam pe acas'. Zăpada şi bătăile cu bulgări ţineau de foame, iar coborâşurile în mare viteză, derapajele controlate şi căderile inevitabile ţineau de sete. Ţin minte cum băteam pe la porţi pentru o sticlă cu apă, când ne săturam deja de păpat zăpadă şi când turnam seara la plecare, din aceeaşi sticlă, apă la mijlocul pârtiei, pentru ca până dimineaţă să îngheţe, doară-doară om lua viteză şi mai mare a doua zi. Sau cum orice şofer ce încerca să "cucerească" pârtia devenea, brusc, inamicul numărul unu al găştii. Ori cum săreau scântei cănd tălpile săniilor "agăţau" gurile de canal ce ieşeau la suprafaţă ca petele de ulei în cursele de Nascar. Ori când blugii lui Mircea se făceau "beton armat" de la zecile de ture în care cârmuia cu dibăcie şarpele multicolor pe pârtie-n jos... Cred că de-ar şti mama în câte locuri am dat cu curu' de gheaţă sau de câte ori treceam razant printe copaci pe "pârtia morţii" cum îi spuneam noi, cărării ce ducea spre Viile Noi, prin spatele cetăţii, m-ar altoi bine bine.

Şi uite aşa, copii de astăzi nu ştiu ce înseamnă, ceaiul cald de acas' după o zi frumoasă pe pârtie, nu ştiu ce înseamnă ciorapii de lână aşezaţi între elemenţii calorfierului din baie, pentru ca a doua zi să ţină din nou de cald în ghetuţele primite cadou de la Moşu', nu ştiu ce înseamnă bujorii roşii reflectaţi în ochii bunicului ce unge tălpile săniuţei cu slănină...

Sport. Sex. Reclame

2010-12-21T11:12:00.002+02:00

Ori fi ele citite, da-s pline de prostii. Despre saiturile celor două "mari" ziare de sport de la noi vorbesc. Prosport.ro (ProSteaua.ro) şi Gsp.ro (Gigi şi prietenii, pentru cunoscători). Ştiu că-s undeva în topul celor mai citite, vizionate, cum vreţi voi, saituri din Ţară. Drept dovadă şi eu dau refresh cam la juma' de oră ca să aflu ce mai îi nou în sport (mă rog, fotbal mai mult decât sport). Amu nu vreau, şi nici nu mă pricep să vorebesc despre modul în care arată, care îi mai practic, care îi mai http sau mai www sau mai nu ştiu cum din cele două. Nu vorbesc nici despre conţinut (am vorbit destul la şcoli despre asta) şi nici n-aş mai avea spaţiu şi voi răbdare să cetiţi aşe ceva pă blogu' aista. Vreau să mă refer, strict, la primele două lucruri care mă enervează când intru pe site-urile ăstea.

Prosport

Recunosc că am aşa o afinitate pentru ziar, aşa că şi pe site e normal să intru ceva mai des (de fapt şi acum e deschis un tab în browser), dar asta nu mă împiedică să îi dau vreo două sudalme. Are o hibă mare. Face comerţ cu sex. Ştiu, pentru unii sexul e un sport veritabil, uneori extrem, uneori plictisitor, dar de aici până a-l promova la fiecare scroll al mouse-ului mai este mult. Nu este locşor, între articole, ştiri şi poveşti să nu vezi vreun sfat de pe "faimosul" sexgen. "Află cum să îi faci sex oral prietenului mai bine". "Stai capră în 10 poziţii diferite. Click pentru galerie foto". Apoi mai îs legăturile la saituri de ălea imbecile de tot, unde, lăbarii pot vedea ceva mai mult decât poze. "Video. Trei studente petrec de minune în club". "Află căror vedete le place să îşi arate fundul". "Top 25 de poze cu Adelina Pestriţu (cine plm îi asta?)". Azi, de pildă, pe la mijlocul saitului stă scris mare: "Ioana Popescu i-a făcut sex oral lui Mutu în nouă poziţii diferite" (cum puşca lată a lu' Ilea faci un mumu în 9!!! poziţii diferite??), iar lângă: "Cât de repede trebuie stimulat clitorisul" (cât de repede poţi, până nu fuge bănuiesc). Bineîneţeles nu o să fiu absurd şi o să spun că o trimitere către un sait ca cel al dilemei vechi de exemplu ar fi mai benefic, că na, cu toţii ştim ce fel de oameni citesc saiturile de sport, dar totuşi puţină decenţă nu strică. N-aş vrea ca pruncul meu să mă întrebe într-o zi când are loc Campionatul Mondial de Sex Imaginar sau cum poate juca Mutu la două, trei, chiar patru porţi într-o noapte de Champions League.

Gazeta Sporturilor

La gîsîpî ne lovim de o altă problemă. Reclame. Frate, la gîsîpî şi tanti florica de la şapte îşi poate pune un banner cu roşiile ei de grădină bio, că nu se supără nimeni. Idee e să mai găsească şi loc. Pentru că pe saitul "gazetarilor" reclamele îs în unele zile mai numeroase decât articolele bune. Nici nu deschizi bine site-ul că deja te-au şi bombardat vreo 3-4 reclame din prima. Dacă ai ghinionul să mai ai şi un calculator cam încet (aşa cum am eu la lucru) mai bine dai o fugă pân' la chioşc şi ei varianta tipărită, că e mult mai rapid. Cred că pot număra cel puţin18 etape de blesteme, pomelnice şi alte cele la adresa lor. Mi-au mâncat dimineţile şi amiezile reclamele lor la calculatoare, digi sport, dolce sport, concursuri vodafone, cosmote, orange şi alte cele. Ştiu, saiturile trăiesc prin reclamă. N-ai reclamă, n-ai bani. Şi cum GSP cică îi cel mai vizitat sait din România s-or înghesuit tăte firmele să îşi promoveze imaginea. Şi cum lu' nea Felix nu îi ajung niciodată bani, hop banner cu CRBL şi copcilu' lui, hop un laptop zburător de la Altex, hop ofertă la Opel în prag de criză. Aşa că dragi gspişti lăsaţi-o mai lejer cu reclamele că şi aşa aveţi bani gârlă din vânzarea DVD-urilor de colecţie cu ziarul şi puneţi mâna de faceţi un sait mai frumos, în care să văd din prima faţa Campioanelor Europene, fără să mai dau un click-două în prealabil ca să ascund reclama la noul Volkswagen care nu mi-l permit.

Creşte văzând cu ochii

2010-12-19T23:15:00.003+02:00

Bun, orăşelul nostru mic în care de regulă nu se întâmpla nimic, a prins viaţă. Ultimele două săptămâni au adus atât de multe devenilor încât nici nu îmi aduc aminte să fi fost vreodată atâta agitaţie şi voie bună. Şi asta pe criză oameni buni! Pentru unii or fi lucruri mărunte da' pentru noi ăştia de sub cetate lucrurile ăstea îs tare faine şi ne mândrim cu ele, că doară de aia suntem ardeleni!

Pe repede înainte, anu' ăsta aşa crizat a adus un Târg de Crăciun mai bogat şi mai fain ca niciodată. Primarele nostru a hotărât ca hăi mici şi părinţii lor să se bucure de iarnă exact la poalele cetăţii într-un platou care servea ca parcare pentru oamenii care urcau cu telecabina spre cetate şi a ieşit un târg tare mişto fără prea mult kitsch, scăldat în abundenţă în vin fiert şi turtă dulce, unde devenii au putut degusta până şi din doi tauri mari proţăpiţi (şi deşi era "doar" 7 lei suta de grame, mă jur că astăzi după trei zile de târg nu mai erau nici oasele la standul cu pricina). Colindele răsunau fain frumos din grumazu' marilor artişti chemaţi să ne încânte, în timp ce hăi mici se dădeau voioşi cu patinele, în unul din cele mai mari patinoare din judeţ, cam singurul acoperit de prin zonă. Şi ca... cadourile administraţiei locale pentru locuitorii urbei să fie şi mai faine, Consiliul Judeţean a redeschis Teatrul de Artă din Deva (fost Teatru de Estradă, şi ăla cam singurul de prin zonă). După mai bine de 20 de ani de renovări (DA, 20!!) devenilor le-a fost redată instituţia de cultură. Investiţiile de vreo 2 bulioane de euro au scos la suprafaţă un loc de la care mulţi locuitori ai oraşului îşi luaseră gândul. Teatrul, rebotezat acum, ca Teatru de Artă arată într-un mod extraordinar şi drept să fiu nu mă gândeam că astfel de lucruri se pot întâmpla sub cetate. Festivitatea de inaugurare (la care am participat pă moca, că deh ăsta-i privilegiul presarilor) a fost una de-a dreptul grandioasă. Parada clovnilor, fanfara Peneş Curcanul, trubaduri, saltimbanci, aruncători de flăcări, statui vii....un spectacol total. Unde mai pui că în foaierul teatrului a expus însuşi marele Ştefan Popa Popas, care între două vorbe a mai şi schiţat câte un portret-două celor dornici. Au urmat apoi primele piese de teatru. Două la număr, o veritabilă reprezentaţie a Teatrului Notarra care a primit ropote de aplauze din partea deveanului reîntâlnit cu cultura. Am aflat apoi că toate invitaţiile pentru week-end se epuizaseră şi m-am convins la cea de-a treia piesă de teatru la care am fost, unde cu greu ai mai găsit un loc în sala-i minunată.

De un astfel de week-end aveam nevoie, noi, cei de sub cetate. De astfel de lucruri are nevoie orăşelul nostru. De o deschidere spre cultură. De un teatru de renume. De ceva... puţin mai altfel. Şi... surprizele nu se opresc aci. În două zile se dă drumul şi Aqualand-ului (complex de bazine asemeni celui de Braşov), deja şi văd coada de la inaugurare. Umblă vorba prin târg că va veni şi rândul unui bazin olimpic de talie europeană fix la baza cetăţii, şi bag de seamă că primarul are ceva planuri şi cu cinematograful din centru. Centru care va fi şi el complet reabilitat începând din primăvară. Nu ştiu vouă, dar mie mi se pare că oraşul creşte văzând cu ochii. Mă bucur că mi-s martor şi eu la schimbare. Mi-s mândru de urbea mea!

Când hormonii îţi joacă feste

2010-12-07T21:53:00.006+02:00

Mă, există momente când hormonii joacă rău de tot. Mă şi n-ai ce face. N-ai cu cine, n-ai unde şi mai rău (pentru unii) n-ai nici cu ce. E, dar nu e vremea să disperăm pentru că s-a găsit o metodă foarte eficientă de a ţine sub control hoardele neastâmpărate de hormonei. Cum? Prin muzică! Da, m-aţi auzit bine, prin muzică! Acu' ştiţi şi voi cât îi de populată industria asta cu bambine de ăstea din plastic de behăie, gem şi se freacă de alte cele pe la televizor, în special pe plaiurile noastre. Da' io nu pe ălea vreau să le bag în seamă (găsesc ei papagali, pardon, sponsori, pardon, ţuţurei şi iubiţei). Eu mă refer la Rihanna.

Nu încape îndoiala că fata îi bună de tot. Toată lumea ştie. Fie că îi brunetă, roz, şaten ori roşu aprins în cap, nu contează. Tânăra de 21 de ani, originară din Insulele Barbados a spart toate topurile încă de la debut şi a urmat apoi gradual evoluţia oricărei dive made in USA. De la fetiţă dulce, inocentă la o fată sexxy, dirty, provocatoare (urmăriţi traiectoria Christinei Aguilera şi a lui Britney). Acu' apetisanta artistă a ajuns la apogeu. Videoclipuri de ălea grele, ipostaze hot, melodii aşe mai porno, ce mai... tot tacâmul. Măi frate şi rupe topurile ba cu Eminem, ba singură, ba cu Justin, ba cu nu ştiu care (simt că vine un duet cu Bieber!). Numa' că o ajuns şi ea la vârsta aia în care hormonii joacă rău de tot. Şi na, nu zic, se mai barbardeşte şi ea pe la petrecerile ălea mega-tari (gen P. Diddy), dar cert îi că şi muzica ei îi influenţată de... dorinţele ei mai arzătoare. Luaţi numa' versurile pieselor de pe ultimele albume şi puteţi remarca hora hormoneilor din Barbados. Păi iac-aşa, vine Rihanna cu Rudeboy. Lăsând la o parte imaginea ei de tipă hardcore din videoclip, ajungem la versurili piesei cu pricina (traducere aproximativă din engleză, luate pe sărite):

"În seara asta ţi-o dau tare
În seara asta iţi schimb corpul,
Relaxează-te,lasă-mă să fac ce ştiu
Dacă o ai am nevoie de ea
Şi-o s-o termin gen"
...........................................
Îmi place felul în care mă atingi acolo
Îmi place felul în care mă tragi de par
Baby luptă, nu simt
Nu falsez,nu nu"

Rihanna mamiiiii, păi unde era Chris când ai băgat versurile ăstea fată?? Deci simţiţi deja hormoneii dănţuind?? No, staţi aşe că mai avem. Să luăm altă melodie, ceva mai nouă (sound bun de altfel): What's my name? (feat Drake). Vedeţi deja din titlu, noi ăştia mai pofticioşi ne gândim la chestii necurate de prin dormitor. Da hai să nu judecăm cartea după coperţi. Iacă mostră versuri (din nou traducere aproximativă, selectivă):

"Hey băiete chiar vreau să văd
Dacă poţi să cobori acolo jos, cu o fată ca mine (în beci adică)
........................................................
caut un băiat care să preia conducerea
caut un băiat care să o pună la muncă" (aici sunt Rihanna!!!)

Bun. Rihanna nu se opreşte aci, nu uitaţi hormonii încă mai joacă. O altă piesă de pe ultimul album LOUD (curios name nu?), care încă n-a fost lansată. Se numeşte Skin (al dracu' coincidenţe). Ia şi de aci o mică mostră:

"fără preludiu, ai aşteptat prea mult (ooo da)
go deep (chiar nu vreau să traduc)
o să o arunc pe tine (perna)
nu o o so poţi prinde
nu te retrage
ştii că îmi place dur
ştii că te simt, uuh
ştiu că îţi place, uuh
.......................................
mai am puţin (din suc?)
aşa că babe, nu te opri din ce faci (dar ce fac rău?)
băiete ştiu că vrei să mă atingi"

Asta pe lângă instrumentalul piesei care sincer nu te îndeamnă la nimic altceva decât la împins vagoanie cum zicea Maestrul Piersic. Şi credeţi-mă exemple mai sunt destule, doar că v-aş plictisi cu ele (dacă n-am făcut-o până acum). Rihanna ori n-are parte, ori cred că e cam nesătulă aşa de fel. Amu' să nu mi-o luaţi în nume de rău, chiar îmi plac unele piese ale fetei, drept dovadă că am şi albumul piratat de pe net. Şi n-au cum să nu îţi placă piese ca cea cu Eminem sau, baladele ei din trecut. (Vă recomand una şi de pe albumul nou, ca să nu ziceţi că îs băiat rău: California King Bed, very nice).
Şi na să nu ziceţi că mi-am găsit şi eu de cine să mă iau, taman de Rihanna, dau pe final un exemplu, atât de la îndemână din muzica noastră. Alexandra Stan - Mr. Saxobeat. Luaţi de aci o analiză frumoasă pe text a melodiei! (via Matei Sorescu) Enjoy!

Libertatea de a spune orice

2010-12-07T10:53:00.003+02:00

Că tabloidele din România nu au şi nu au avut niciodată limită ştim deja. Că dejecţiile emise de cei care lucrează acolo (n-am să le spun ziarişti pentru că ar fi o insultă la adresa celor care chiar încearcă să facă presă în ţara asta de doi bani) sunt lipsite de orice urmă de bun simţ ştiam de foarte mult timp, dar să târăşti prin căcatul care domneşte în redacţia acestor ziare numele celui mai de seamă ambasador al ţării peste hotare, e prea de tot! Cel puţin pentru mine, dacă nu şi pentru restul locuitorilor acestor mirifice plaiuri de legendă. Vorbesc despre mizeria care a apărut în Libertatea zilele ăstea. Să nu înţelegeţi că citesc asemenea monstruozităţi, dar am dat întâmplător peste materialul cu pricina, spicuind de prin comentariile aberante de pe site-urile de sport. Căcănarii de la Liberatatea obişnuiesc să lase câte un comment la diferite articole în care îndeamnă oamenii să citească aberaţiile, putrefacţiile şi idioţeniile din fiţuicile lor de 1 leu. Iată ce spunea una din trimiterile care m-a făcut să mă gândesc ce bine ar fi dacă Bin laden ar hotărî brusc să ţîpe o bombă pe clădirea unde mişună aceşti limbrici ai presei: "Aici făceau amor Nadia şi Nicu Ceauşescu!!", cu referire la una din vilele fiului dictator de pe la Sălişte, Sibiu, vilă care recent a fost reabilitată pentru turiştii care poposesc prin acea zonă frumoasă a Transilvaniei.

Acum una e să faci mişto de Bianca Drăguşanu sau mai ştiu eu care ştoarfă care a luat la rând băile tuturor cluburilor din capitală în căutare de solo-uri prelungite la microfon şi una e să arunci cu căcat înspre NADIA. Da, NADIA. Prima gimnastă de 10. Cel mai mare bun al României. Femeia care bate de una singură Dracula, Transilvania, Hagi, Ilie Năstase, Steaua 86, Ceauşescu şi Revoluţia. Icoana sportului românesc. Cum îşi permit mâncătorii de căcat de la libertatea să scrie un asemenea articol? Cum pot să aşeze cu litere de o şchioapă numele NADIEI lângă ţâţele de plastic ale fetei de la pagina 5? Cât de departe s-a ajuns cu tabloidele ăstea pline de gunoi?? Chiar nu mai pot fi opriţi aceşti sclavi ai mondenului? Am vrut să apelez la ceva sfinţi din calendarul ortodx pentru a-l gratula pe autorul acestui magnific articol, dar mi-am dat seama că un om atât de mic nu merită băgat în seamă.
Ce doare şi mai mult e că românii încă mănâncă căcatul emis de tabloide de parcă ar fi marţipan unguresc. Devorează tot, filă cu filă, ţâţă cu ţâţă, bucă cu bucă, inepţie cu inepţie. Cum, n-am dreptate? Ia daţi o geană pe trafic. ro să vedeţi care-s cele mai accesate site-uri din ţară la ora actuală! Asta, şi imaginea pensionarului care cumpăra într-o dimineaţă în faţa mea, nu unul, nu două, ci TREI tabloide mă face să mă gândesc serios la a deveni un asasin plătit. Nu de vedete de carton, ci de lichele ce populează redacţiile hârtiilor igienice colorate din capitală.

N-am să îmi şterg contul

2010-12-05T15:45:00.003+02:00

M-am uitat şi eu ca tot omul modern, la The social network. N-aveam cum să ratez filmul ăsta, asta pentru că de ceva timp sunt sclavul facebook-ului (şi slavă domnului nu sunt singur) şi pentru că muream de curios să văd cu a fost ecranizată povestea de succes (?) a inventatorului reţelei de socializare de către David Fincher, nenea ăla care ne-a dat minţile peste cap cu Se7en, Alien 3, Fight Club, sau mai nou cu The Curios Case of Benjamin Button. A şi mai era un amănunt. Auzisem prin târg că odată ce ai vizionat filmul cu pricina, îţi ştergi contul de feisbuc instant. Aşa că m-am tolănit sub plapumă, cu ciocolată amăruie şi fanta madness lângă căpşor şi i-am dat play peliculei ciordite cu nesimiţire de pe torrente (n-am mai avut bani şi răbdare pentru vizionat în cinema).

În general filmul e ok. Şi nu găsesc alte cuvinte mai potrivite pentru a-l descrie. Bine, hai ca să fie ceva mai lung despart în silabe...o-kay, o- ka-pa:P Mă aşteptam la ceva mai mult de la Fincher, însă atunci când faci un film al cărui protagonsit nu a prea fost de acord în principal nici cu cartea după care s-a ecranizat, bănuiesc că nu-ţi prea iese tocmai cum vrei tu. Cu toate astea, îi dau un plus lui Finch' pentru alegerea lui Jesse Eisenberg în rolul celui mai "crud" miliardar de pe glob. I like the dude şi mi s-a părut că s-a integrat bine în rolul lui Mark cel în şlapi di gumă cum ar zîce mama. În rest, filmul nu e chiar o realizare cinematografică de elită (ani lumină faţă de capodoperele amintite mai sus), da' e bun dacă vrei să îţi faci o impresie despre cum se ridică, din nimic, un imperiu de peste 20 de miliarde de dolari. După film, rămâi cu ideea că Zuckerberg a fost un căcănar care a furat şi îmbunătăţit o idee a unor viitori canotori olimpici studenţi la Harvard, care a dat ţepe în stânga şi în dreapta şi s-a lăsat influenţat de un alt şmecheraş al lumii virtuale Sean Parker (Justin Timberlake, câhhh) inventatorul Napster pentru a ajunge acolo unde e astăzi, chiar dacă pe drum l-a pierdut, alături de demnitate şi pe prietenul său cel mai bun. Da' până la urmă la asta se rezumă totul că doară "nu îţi faci 500 de milioane de prieteni, fără a-ţi face şi câţiva duşmani", cum zice unul din afişele filmului.
E şi vă întrebaţi dacă am să îmi şterg şi io profilul de pe facebook după ce vizionai cele aproape două ore de "poveste". Ei bine nici nu mă gândesc. Ce dacă facebook-ul e rodul unui om cam naşparliu, dar al dracu' de inteligent? Ce dacă ideea e ciordită? Ce dacă acum tânărul Mark se lăfăie în bani, în timp ce noi ne benoclăm la unul şi la altul pe profil? Nu văd nici un motiv de a nu mai rămâne fidel reţelei de socializare. Sigur, există şansa de a-mi şterge profilul, însă doar atunci când voi constata (şi nu mai e mult până atunci, sunt convins!) că feisbucul româniesc va deveni un haifaiv plin de piţipoance cocoţate pe teracotă şi cocalari ce îşi umflă muşchii de pe capota bmw-ului reeşapat adus cu 900 de coco din bulgaria. Până atunci însă, îi mulţămesc geniului Zuckerberg pentru faptul că a inventat o chestie care să ţină plictiseala departe atunci când eşti în pat, la birou, în parc sau mai ştiu eu pe unde şi continui să visez că, cine ştie, într-o zi oi inventa (fura) şi eu ceva care să mă ducă pe culmile bogăţiei...

De ce urăsc luna noiembrie

2010-11-29T11:10:00.002+02:00

Aproape toţi care mă ştiu o ţâră mai bine ştiu că nu mă dau în vânt după toamnă. Urăsc faptul că tot ce o fost verde de-a lungul verii se uscă şi cade pe jos, urăsc zilele ploioase şi vântul rece. Am însă o adversitate pentru luna noiembrie. E luna ce face trecerea de la toamnă la iarnă. Nu ştii când e soare sau când plouă zile-n şir sau când vine o ninsoare ce "ia pe nepregătite" autorităţile în fiecare an. Cu toate acestea motivul pentru care urăsc cu desăvârşire această lună a anului e unul ceva mai personal.

Timp de peste 15 ani, aproape fiecare sâmbătă din viaţa mea era dedicată exclusiv plecării la ţară. Fie că era caniculă, fie că era ger sau ploaie mocănească, cei trei Sav mergeau la bunica în vârful dealului. Să nu înţelegeţi că nu îmi făcea plăcere, ba din contră dacă aţi mai citit blogul aţi observat că uneori mi-e dor de zilele acelea, dar ultimii ani plăcerea mersului la ţară s-a cam dus. Asta pentru că bunica a îmbătrânit vizibil şi cu toţii ştim ce înseamnă asta. De ea are grijă tata, acum pensionar cititor de ziare rând cu rând, pagină cu pagină. Practic, în ultimii ani, patru zile din şapte tata şi le petrece în casa în care a crescut. Are grijă, ca mama lui să n-aibă nici o grijă (de asta e un model demn de urmat, dar asta într-un alt post). Vara ştiţi cu toţii cât de fain poate fi la sat. Însă toamna şi iarna nu sunt chiar aşa de dulci. Noaptea vine mai repede, timpul trece încet când nu prea ai vecini în zonă (toţi au murit de bătrâneţe), iar când mai duci şi grija unei mame de 86 de ani lucrurile nu mai sunt chiar aşa de drăguţe. Şi aici ajungem la luna noiembrie. Plouă două-treimi din ea (uneori mai şi ninge), cărarea spre casă e din ce în ce mai nămoloasă, iar pentru un bătrân care de abia merge toate astea sunt doar o povară în plus. Astfel că, pentru tata luna asta şi iarna în sine se dovedesc a fi cu fiecare an, din ce în ce mai lungi şi istovitoare. Cu ghetele în picioare de pe la jumătatea lunii, cu blugii ridicaţi în sus ca să nu se murdărească, cu plasele în mână şi vântul în faţă, cu gândul la ce va găsi dincolo de poartă, tatăl meu petrece aproape jumătate din lună la ţară. Aşa că poate înţelegeţi de ce eu nu mă dau în vânt după luna noiembrie. E începutul unei perioade din an care trece extrem de greu pentru stâlpul familiei şi implicit pentru ceilalţi din jur.

Revelion în noiembrie

2010-11-24T13:26:00.002+02:00

Urăsc perioada asta a anului. În mare parte pentru că ştiu că se apropie iarna, vremea pute urât de tot şi gândul că vara vine numa' peste hăhăăăă nu mă încălzeşte cu nimic. Mai urăsc perioada asta a anului pentru că mă lovesc, mai mereu, de aceeaşi întrebare. "Auzi bă, tu ce faci de revel?"

Sincer, cred că, cu excepţia a câtorva finaluri de an în care ştiam dinainte ce aveam să fac, în majoritatea cazurilor n-am avut nici cea mai vagă idee cu ce urmează să fac în "noaptea dintre ani". Nici anul ăsta nu îi o excepţie de la regulă. N-am nici cea mai mititică idee despre ce voi face atunci când vom trece cu toţii în 2011. Şi sincer, pe alocuri, nici că-mi pasă. Chiar dacă mi-s salariat de juma' de an bun deja, bani să mă duc undeva pe la munte vreo trei-patru zile (că doar atât ţine revelionul la români) n-am nici bătut. (paranteză) Interesant e că de când muncesc am parcă mai multe împrumuturi decât înainte:)) şi la fel de interesant e că, majoritatea prietenilor mei (ne-salariaţi) au hotărât să meargă undeva în fundul munţilor timp de vreo trei zile. (am închis paranteza). Mai îi şi o altă chestie. N-am nici chef. Şi în mare ştiu de la ce mi se trage şi cred că, generalizând un pic (ca să nu mă simt singur, nu de alta) se potriveşte tuturor. Suntem saturaţi, supra-saturaţi de chefuri, chermeze, chirvaiţuri şi alte cele. Deja nimic nu mai e special, aşa cum ar trebui să fie, fiindcă suntem prea îmbuibaţi. Fiecare vikend în club, pub, cafenea, cramă. Over and over again. Şi mai e o chestie. Eu nu prea dau doi bani pe ideea de revelion. Wow, trecem anu'... IUHUUUU, petrecere până dimineaţaaa....ieeeei. Nu. Ştiu că poate părea ca o replică desprinsă din filme, plină de cinism şi clişeică pe alocuri darrrr, pentru mine Revelionul poate fi orice întrunire plină de umor şi entuziasm cu prietenii şi persoanele dragi. Uite de pildă cum sunt serile studenţeşti. Ce poate fi mai fain ca o seară studenţească, nu? Bagi la bere în tine, dansezi, glumeşti, bârfeşti, flitrezi cu unii. Iaca, tot tacâmul. N-am nevoie de seara de 31 spre 1 să îmi aducă aminte că lângă mine se află oamenii la care ţin cel mai mult. N-am nevoie de paharul de şampanie şi artificiile de pe cer să îmi aducă aminte că fiecare zi cu cei dragi în jur e un adevărat dar.

Şi mai e şi ideea care se potrive' atât de bine cu neamu' nost neaoş românesc. Tot anul fac foame, dar de Crăciun şi Revel mânc, beau cât încape, merg la munte să moară vecinii de pe scară de ciudă că în criză am bani să petrec "puntea dintre ani" (mama tuturor clişeelor din preajma revelionului) în nu ştiu care staţiune şmecheră. Nu. Cred că îmi voi petrece revelionul la un clubuleţ de prin oraş înconjurat de aştia mai sărmani care rămân pe acasă. În fond, e doar o noapte care trece cât ai clipi!

Prima sesiune. Primul examen

2010-11-22T21:04:00.002+02:00

Brrr... e cam rece aici da' măcar îi linişte. Ia să văd... uşa se închide, excelent. Numa' să nu vină vreunu' să stingă becu' că până mă ridic de aici pierd ideea. Oai ui îi lux. Pot să iau şi o gură de aer dacă mi se întortochează ideile. No bun. No aşe. Câte foile lu' fras am tras la xerox?? Cre'că îi okey, doar am luat de la Bia. Dă-le în puii mei că le mânc până deseară pe toate. Şi aşa n-am nimic mai bun de făcut. Mai bag şi mai încolo după un fifa sau un serial văd eu.... ei da mă tre' să iau şi ultimu' episod din OTH. Iară de pe DC, iară alţi viruşi... puii mei măcar am la ce mă uita şi dacă îi să clacheze agregatu' tăt găsesc eu un CD cu windows în căminu' ăsta. Dacă am găsit tirbuşon acu' două seri găsesc eu şi o ţidulă cu a lu' gates bogăţie. În fine. Deci ne concentrăm, da?
... Ferdinand de Saussure, profesor de lingvistică considerat alături de Pierce ca fondator al semioticii (şi, în plus un propovăduitor al structuralismului), defineşte semnul doar prin două entităţi: semnificantul (îngroşat cu marker verde) şi semnificatul (iarăşi îngroşat cu marker verde).... mă ce rahat pe băţ îi ăsta mă? Asta ne-o fi zis roboţelul la curs? O fi. Data viitoare să mai dau şi eu o geană la ce zice profu' să ştiu că nu bat câmpii... în fine. Uai de măsa, da' cum să ţîn eu minte de ăstea mă? La ce mama lu' ştefan îmi ajută semiotica... cu-lo-ri-lor... de abia se înţelege puii mei. Aia de la xerox tot pe grabă trage foile bag picioarele. Tre' să văd în complex la garaje că poate o fi mai binie. Aşe deci...

Uşa de la intrare scârţăie uşor... "auzi pisiiiii, da' sigur sigur ţi-o plăcut??... hai mă nu mă minţi, că na şti cum e...orgoliu' masculin. Da? Offf pisiii ce dor mi de tine. De abia apuc să vin acasă să fim amândoi să facem sexuleţ ca în poveşti iarăşi (miros de ţigară de la sârbi) Da măi, nu te ruşina amu' că suntem la telefon. Auzi, apropo tre' să încercăm odată şi aşa prin telefon mamiii...da serios, mor de curios. Să te aud aşa cum faci tu mai bine...da pisi...oricum ţi-am zis că mi-e dor de bucuţele tale ălea mici?? (se deschide larg geamul) mmmm...şi să facem noi prostioare pe unde apucăm.... ştiu că ai zis că ţi-ar place pe la spate aşa uşureel. Şi să mă joc aşa cu ţiţile tale ălea mumoase..ufff... da' tu chiar nu poţi să vi la TeMe nici cum?? Adică, las' că şi aşa îi şi olteanu' în cameră şi n-avem loc. (şlapii lipăie pe gresie) Nu-l mai trimit pisicuţo la plimbare că deja mă simt eu naşpaaaa....uai da şi ultima dată aşa pe covor la mine, că îmi venea să te pap tătă-tătă... aaa şi că mi-am amintit...data viitoare ia-mă mai uşor că ăsta micu' nu duce aşa mult... mamă că te-aş lua acuma pe sus sălbatic aşa ca-n filme... îţi place ţuţuraş aşa-i??...

Şi atunci am deschis uşa larg şi mi-am jurat că nu mai învăţ niciodată în duşul de la etajul cinci, oricât de linişte ar fi...

Nu lingi acolo unde ai scuipat

2010-11-08T23:51:00.003+02:00

Există o serie de principii după care mă ghidez şi care până acum n-au părut deloc deplasate în puţinele experienţe de viaţă de care am avut parte. Evident, multe dintre ele se leagă de ceea ce trebuie să faci atunci când eşti într-o relaţie şi cum să faci ca relaţia în cauză să reziste cu brio. La fel de evident, atunci când văd oameni care încalcă aceste principii îmi sare muştaru' de la bunica. De ceva timp încoace am tot dat peste un comportament care mă face să mă gândesc că acea persoană este, la modul general, de-a dreptul cretină, sau nu are nici un respect de sine.

Am auzit chestia asta de sute de ori. Doi se bagă la o combinaţie pentru cartelă, unu' din ei pune botu' rău de tot şi când îi e lumea mai dragă îi lăsat cu ochii în soare de către cel care se presupune că ţine la el ca la mercedesu' din garaj. După scurt timp, individu' care nu a pus botu' aşa serios şi atât de tare decide că îi mai bine ca fiecare să îşi vadă de drum. Celălalt se taie un pic ca maioneza de la salata orientală de paşte, dar după ceva timp, câteva consolări nocturne şi vreo două grase de cotnari îşi revine bine mersi. Trece un timp semnificativ, după care, individul care a pus capăt relaţiei subit, se răzgândeşte şi îşi dă seama că nu mai găseşte, cel puţin momentan, unul la fel de bun ca cel de care tocmai se debarasase. Şi încearcă la început timid, apoi grosolan să dea semne cum că te-ar vrea înapoi. Mai un mesaj târziu în noapte: "mi-e dor de mângâierile tale şi de buzele tale moi ca după coccolino!", mai o vrăjeală pe la precenii comuni: "şi ce mai face xulescu... da? serios n-are pe nimeni?" şi apoi iar mesaje din ce în ce mai multe şi mai agasante. Astfel de oameni pentru mine nu valorează nimic. Sunteţi exact ca şerveţelele umede. Mă şterg cu ele şi apoi le arunc la coş. Cum să mai ai tupeu să vi să o dai la întors ca la buzău când tot tu ai zis pa! de prima dată?? Adică, tu chiar te aştepţi ca cel pe care l-ai lăsat aşa din senin să sară din nou la gâtul tău?? Cât de jos poţi să te cobori? După ce l-ai dat la o parte fără pic de bun simţ, acu e iarăşi bun pentru tine? Marş la loc în cuşcă. Veci pururi nu aş putea să accept înapoi o persoană care s-a debarasat de mine cu atâta uşurinţă. Cum de altfel nici în o mie de ani n-aş putea fi de partea celelaltei baricade. Slavă domnului planeta e plină de oameni care cred că m-ar putea suporta îndeajuns cât să ajungă apoi să ţină la mine, fără să mă reîntorc la cel la care am dat cu şpiţul. Nu mai ling acolo unde am flegmat, aia e clar. Şi nu mă luaţi cu vrăjeli de ălea cum că dacă te-a iubit prima dată cred că te-ar vrea înapoi. Căcat cu perje. Cum să vreau să vi înapoi când tu m-ai lăsat cu ochii în neon?? Astfel de persoane nu merită pic de respect, cel puţin din privinţa asta!

Când tehnologia te depăşeşte

2010-11-03T11:55:00.004+02:00

-No, hai zi...
-0769....
-Stai, stai că mi se blocă. Diez luung, aşe, no zi iară.
-No păi până scrii tu, îmi dispăru mie de pe ecran. Stai să caut iară. Ne-li-ca. Gata. No scrie acu' mai iute că poate iară dispare...0769...456...323
-...456, 32...trei. no gata! Vezi dăi să sune!
-Păi îţi apăru Nelica acolo? Aşa iute? Sigur mai ai minute de ălea naţionale că ea nu-i în orange?!
-Da măi, ce să apară pe ecran Nelica, n-are cum că nu o am în memorie, tre' să îi dau la junioru' să o bage. Da mă hai că sună...iute...am destule minute...
-Sună, sună... ce să îi fac dacă nu răspunde? Cât las să sune? Până intră căsuţă aia sau cum îi zîce? Nu se aude nimic... alo? aaalo?
-Păi lasă mă să sune mai mult acolo. Cum ce faci dacă intră căsuţa? Baţi la uşă! Închizi când auzi că vorbeşte femeia aia... că îţi ia din minute...
-Nu răspunde mă! O fi plecată sau n-aude telefonul. Da' auzi dacă n-are semnal telefonul sună sau?
-Nu sună femeie, dacă n-are semnal nu are....
-Ioi, îmi dădu ocupat. Vorbeşte cu altcineva? De ce nu îmi dădu din prima? Aaa sau îmi respinsă poate mă sună ea că are vreo 1000 de minute parcă. Nu ştiu ce abonament are de are atâtea minute. Îii pe oringi sau?
-Io i-am zis la ăsta micu' să vorbească cu ăia de oringi să ne dea mai multe minute, ce faci cu 1000? Na, o închis?
-Nu ştiu. Adică, cred că da. Poate mă sună ea. Stai să îl pun la încărcat că, io! mai am numa două linii.
-Pune-l că iară vorbiţi ore în şir. Şi dacă sună mei în bucătărie să aud şi eu sportu'!
-No, dă-l încolo de sport! Tre' să îl bagi în memorie şi tu pe a lu' Nelica... Să îţi arate copcilu' că tu habar n-ai!!
-Las' că ştii tu! "Butonu' ăsta albastru sau care mă mamă?"

O frântură dintr-o duminică în familie. Atunci când tehnologia evoluează prea mult pentru ai noştri. But still, it' fun:D

Începutul

2010-10-28T13:50:00.002+03:00

Săptămâna trecută am intrat şi eu rândul oamenilor care se pot lăuda că au văzut Inception. Am avut răbdare până când am avut posibilitatea să îl văd la Mall, pentru că, mi-am zis eu, un film de genul ăsta trebuie văzut în condiţii excelente. Eee şi mi-a plăcut la nebunie filmul, dar nu stau să fac aci o recenzie pentru că şi aşa cred că ar fi extrem de complicat să fac una pertinentă, având în vedere cât e de complex filmul.

Eu vroiam să zîc de alt Început. Cel al civilizaţiei. Că şi aşa, ăştia puţini care cetesc aci aberaţiile-mi au spus într-un timp să mai bag şi ceva de bine nu numa răutăţi şi critici. Ei, iaca a sosit şi timpul. Pentru toate iegzistă un început, nu? Vroaim să spun că omenii fac paşi mărunţi către civilizaţie. Şi aici mă refer strict la ceea ce înseamnă vizionarea unui film la cinematograf. Sunt sigur că sunt săli unde mai scapă câte-un mârlan doi, care să spargă seminţe şi să glăsuiască la greu, însă, până acum de fiecare dată când am luat loc în confortabilele scaune ale multiplexului n-am dat de astfel de specimene. Acum, la alde Inception, oamenii din jur au dat dovadă că mai există bun simţ şi pe plaiurile mioritice. Nu tu un pâs, nu tu melodie enervantă de la Nokia, nu tu vociferări sau râsete isterice. Nu tu, fraierircă de ăla de ştie filmul pentru că l-a mai văzut şi îi dă coate celui de lângă: "ui ce tare îi faza asta. Fii antenă!". Nu. Linişte şi pace (Bine, tind să cred că oamenii au stat aşa liniştiţi şi din cauza filmului, a cărei desfăşurăre nu te prea lasă să clipeşti des). Oricum ar fi, am rămas plăcut impresionat. Cu atât mai mult cu cât, la final, cei prezenţi şi-au luat gunoaiele singuri şi le-au depozitat la coş! Parcă aşa mai merge. Pentru puţin timp, mirosul de nachos şi popcorn cu unt s-a împletit cu cel al civilizaţiei emanate de aerul cald din Vest.
Ăsta e de fapt, Începutul!

La ce oră începe şcoala?

2010-10-26T12:25:00.002+03:00

De ceva timp mă roade chestia asta. O fi trecut timpul aşa de repede peste mine, încăt să nu mai ştiu la ce oră începe şcoala? Am un început de Alzheimer şi nu ştiu?? De ce spun asta? Păi e simplu. În fiecare dimineaţă în drum spre redacţie nu pot să nu observ faptul că o grămadă de elevi îşi pierd timpul prin oraş deşi la acea oră ar trebui să îşi tocească funduleţul ăla gingaş în băncile din clasă.

Ca să fixăm spaţiul temporal, asta tot din manualele ălea aiurea de la liceu, trebuie să ştiţi că eu ajung la serviciu în intervalul 9.45-10.15 (da, ştiu sunt un norocs:P) şi străbat la pas o bună bucată din orăşelul de la poalele cetăţii. Nu există însă dimineaţă în care să nu mă intersectez cu copcii de liceu ori generală care, bănui eu, merg la şcoală la ora aia. Amu, când eram eu tânăr ficior, eu meream la şcoală de la opt dimineaţă, nicidecum la 10! Aţi putea zice, da mă, dar o fi pauza mare mă că aia îi intervalul ăla orar. Dar eu vă spun că ăştia micii nu-s în pauză. Adică nu ieşi în pauză în plin centrul Devei cu ghiozdanul în spate (de frică să nu-ţi fure playerul, că de caiete şi altecele nu poate fi vorba). Plus că toţi îs pe jumate zombie la ora aia, ceea ce mă duce cu gândul că o mare parte din ei s-au trezit de abia cu 10 minute înainte de a ieşi în stradă. Deci să înţeleg că s-a modificat orarul după cel european şi începem şcoala pe la 10 sau n-avem chef să ne trezim aşa de dimi, ca restul papagalilor din anii trecuţi?

Şi asta e o problemă pe care o întâlnesc tot mai des. Frate, nu le mai place tinerilor să se trezească de dimineaţă. Să dormim până nu ne mai suportă patul, dă-o în măsa de oră de geogra', la ce tre' să ştiu eu că Berna e capitala Elveţiei? Evident, veţi spune că m-am trezit eu pensionarul de serviciu să fac morală, eu care mă duc la muncă în intervalul mai sus aminit. Nu e aşa, dar am constat că dacă am nevoie de ajutor, ia foc casa, vin cămătarii peste mine, între orele 08.00 şi 11.00, n-am la cine să apelez pentru că toată lumea Doarme!! Recunosc că în facultate n-am prea frecventat cursurile de la ora 08.00, dar acolo e cu totul altceva (prietenii ştiu de ce!) şi până la urmă, vorbim de o chestie facultativă, nu de ÎNVĂŢĂMÂNT OBLIGATORIU! Nu vreau să mă dau elev model dar sincer nu cred că, în liceu, am ratat mai mult de 20 de ore dis-de dimineaţă. Plus că, drumul de juma de oră până la şcoală era o reală plăcere. Vorbeam cu Bălă şi cu Efty de ne săreau capacele despre câte-n lună şi în stele.

Ca să închei că mă lungesc, nu înţeleg de unde atâta lene în curul noii generaţii? Ce să mai zică tata, care, săracul, s-a trezit 37 de ani la rând, în fiecare zi, la ora 06.00 pentru a pune pe masă ce-i mai bun pentru Claudel? Ce să mai zică acei elevi de la ţară care se trezesc cu noaptea-n cap ca să ajungă la şcoală, poate or scăpa şi ei de muncile de-acasă...

Recoltă de criză

2010-10-22T18:47:00.008+03:00

Dacă tot suntem în sălbăticie, iacă ce creşte în grădina fermei Sav (Sat Sulighete, comuna Şoiuş) :)). Dacă ar fi fost toate legumele aşa ieşeam din criză:)). Mă întreb dacă după pozele ăstea schimbăm expresia "cu morcovu' în fund"?!

Cocalaro italiano... vero

2010-10-18T12:33:00.003+03:00

Acum o seară am văzut un film tare fain. Videocracy se numeşte şi l-am urmărit la îndemnul solemn al lui Iuli, care spunea că a rămas profund impresionat de ceea ce a surprins Erik Grandini. Bineînţeles, ca cinfefil vi-l recomand şi eu la rându-mi pentru că e savuros. Şi nu e nevoie să îţi pui prea mult la muncă neuronii ca să înţelegi că, la o scară mai mică, România e aproape de Italia lui Berlusconi.

În fine, n-am de gând să fac o altfel de recenzie a filmului (pentru asta există blogul doamnei profesoare Adina, un adevărat cunoscător al finei pelicule). Nu asta e tema postului. Ideea de bază e că după vizionarea deliciosului film am tras concluzia că gândurile mele privind naţia asta de macaronari sunt în concordanţă cu realitatea, deşi... n-am apucat să văd "cizma" pe viu. E timp şi pentru asta. Ce zic eu aci? Simplu! Părerea mea, proprie şi personală:P e că italienii nu sunt altceva decât nişte români niţel mai avansaţi. Atât. Adică un pic mai mult gel în păr şi ceva mai mult make-up pentru signiorinas. De altfel, cred că termenul de cocalar a fost adus din Italia. Nu există bărbaţi mai libidinoşi decât italienii. Aici n-aveţi cum să nu fiţi de acord cu mine, dacă aţi văzut astfel de mascalzone pe străzile din Timişoara.

Italienii sunt un neam cu un coeficient de inteligenţă redus, puţin mai avuţi ca românii, însă la fel de puturoşi, indolenţi şi vulgari. Nu degeaba ţiganii s-au integrat cel mai bine în Italia. Nu degeaba românii merg la muncă acolo. Nu degeaba fotbalul (golănesc) e popular în Italia. Ca să nu credeţi că mi-s frustrat că italienii o au mai mare ca noi, vă sfătuiesc să aruncaţi o privire (fie şi pe google earth), în partea de sud a Italiei. Să îmi spuneţi mie dacă nu cumva viaţa din sud nu seamănă cu traiul nostru din România. Ar fi multe argumente care să susţină ideea că italienii ca popor sunt doar puţin diferiţi de români, dar cred că filmul lui Grandini va veni să sprijine ceea ce am spus eu aici.

Şi da, call it frustration, call it racism... eu urăsc macaronarii, broscarii, ţiganii italieni! Nu se trage de la Mailat, nu se trage de la Pippo Inzaghi. Nu se trage de la Mafie. Se trage de la faptul că italienii se cred atât de tari, când ei de fapt nu sunt decât nişte nefericiţi avantajaţi de poziţia geografică!

România Bute!!

2010-10-13T17:53:00.002+03:00

Iată încă o mostră că românii nu ştiu să îşi aprecieze valorile. În noapte de vineri spre sâmbătă, Lucian Bute îşi va apăra titlul de CAMPION MONDIAL IBF la categoria supermijlocie în faţa americanului Jesse Brinkley. Aşa cum ne-am obişnuit deja, meciul va avea loc la Montreal, acolo unde campionul nostru va boxa în faţa a peste 15.000 de oameni, într-o gală în care se vor mai lupta şi Jojo Dan şi Alexandru Deaconu.

Gala din Centre Bell va fi tansmisă în direct de ESPN (!) astfel că worldwide, meciul lui Bute va putea fi urmărit în peste 15 ţări, de pe cinci continente, însă... aşa cum era de aşteptat, printre acestea NU se află şi România!!! Acest lucru denotă o crasă lipsă de respect din partea televiziunilor de la noi, care nu s-au înghesuit să transmită marele meci al românului nostru. Evident, dacă ne gândim că nu pot scoate bani din reclame la fel ca la fotbal, pentru că, dacă Bute al nostru îi dă somnic pufos americanului în, să zicem, primele trei runde, cum sper de altfel să se şi întâmple, televiziunile rămân cu calupurile de publicitate dintre reprize nedifuzate şi astfel bani ioc. Ruşinos şi jenant de-a dreptul. Bine că văd bine mersi Victoria Brăneşti cu cocârjaţii din vale. Bine că văd meciul păcii dintre ultimele clasate în Italia şi Spania, bine că îl văd pe Tamaş cum înoată în meciurile celor de la WBA. Bine că văd femei goale pe sport.ro la ore târzii. Bine că îl văd pe marele, imensul, unicul bişniţar numărul unu' dân Rromânia, Giovani Becali cum se screme să dea şi el două vorbe şi ălea pline de prostie pe GÎSÎPÎ. Bine că îl văd pe Mironică cum face o caterincă leşinată despre N'doye şi ai săi 10 căţei pufoşi... În condiţiile ăstea, am să caut pe net un stream live şi am să urmăresc lupta lui Lucian, unul din cei mai mari sportivi din România ultimilor ani!

Despre câinii comunitari II

2010-10-12T21:23:00.002+03:00

Am rămas dator cu părerea mea vizavi de câinii vagabonzi. E una cât se poate de simplă. Eu iubesc câinii şi mi-aş lua unul în momentul ăsta dacă aş avea unde să îl ţin, fără să îmi bat joc de el sau de mine. Dar, cu privire la câinii aştia comunitari ce mişună pe la noi prin oraş nu sunt de acord.

Eram pro ideii de a-i strânge pe toţi şi a-i duce la un adăpost, însă cum din postul anterior am stabilit că nu se prea poate am rămas chitit pe o variantă. Câinii bătrâni, bolnavi, uscaţi- prinşi şi eutanasiaţi că şi aşa se chinuie pe stradă. Cei micuţi, cuddly, fluffy, sănătoşi tun să fie daţi spre adopţie. Însă, aici apare problema care pe mine mă irită la maximum. Nimeni n-ar sări să adopte unu-doi, dar, în schimb toţi bat din gură. "Cum să îi omorâm, n-aveţi milă? Domnule sunt fiinţe ca şi noi!!" Oamenii ăştia pro-câini de pe stradă n-ar lua unul în ţinere nici picuraţi cu ceară. De lătrat însă îs buni până la Dumnezo şi înapoi. N-am în cap decât babele ăstea care n-au ce face şi le dau de mâncare pe la colţuri, sau le aruncă de la geam una-alta. Numai aşa am eu în jurul blocului o haită, care când se apucă seara să latre la lună trezeşte tot cartierul. Nu şi pe baba ce le dă de papa. Ea doarme liniştită că i-a hrănit şi ei au dat din coadă recunoscători. Dacă îi să o iau şi să o întreb de ce nu ia unu' acasă, cred că n-ar dura mult şi mi-ar spune că-s impertinent şi obraznic şi derbedeu şi vagabond şi că pe vremea ei....

În fine, dacă tot nu le convine să îi ia acasă, aci, sau la ţară să nu mai dea din gură într-una şi să lase primăria să îi ia pe toţi şi să îi termine sau să îi întreţină în adăposturi (atunci când ai unul:P) Dacă sar de cur în sus, atunci să poftească să vază frumoasele exponate de pe strada Horea, Bl.88. Hrănite, sănătoase cu hrana lucioasă. Mulţumită babelor inimoase!!

Despre câinii comunitari

2010-10-09T14:41:00.004+03:00

Ştiu, povestea e lungă. Avem milioane de câini pe străzi, nimeni nu ia atitudine, bla şi bla şi bla. O să mă refer strict la orăşelul nost mic şi drag, Deva. Problema e că de doi-trei ani încoace, străzile oraşului sunt pline de patrupede fără adăpost. Au mai fost, ici-colo câteva cazuri de atac, însă nu foarte serioase. Cu toate acestea, într-un oraş ce se vrea european, câinii nu trebuie să mişune la fiecare colţ.

Eeee, şi cum câinii sunt la fiecare pas, administraţia locală s-a bătut cu bordura în piept, cum că în scurt timp totul se va remedia. Pe scurt, vom avea un adăpost pentru câinii vagabonzi, undeva în afara oraşului şi iacă aşa toată lumea va fi fericită. Şi rând pe rând, primarul, viceprimarul, city-managerul(!), al doilea viceprimar s-au întrecut care mai de care în promisiuni cum că, în cel mai scurt timp posibil, câinii nu vor mai umbla cu colaci în coadă la Deva. Fireşte, ca orice cetăţean ce a primit găleţi, umbrele, agende, pixuri şi brichete la alegeri, am mai pus botu' (dacă tot e vorba de căţeluşi) încă o dată. Ba chiar mi-am şi imaginat cum coboară băieţii de la serviciul de ecarisaj, ca în desene, şi prind căţeii cu pricina cu diferite ustensile de ălea funny. Mi-am zis, frăţică să vezi amu' că nu se mai aude nici un lătrat, nu mai calc în răhăţei, nu mai stau cu morcovelu' în fund când trec pe lângă vreo haită, nu mai văd urmă de câine în sensuri giratorii, pe trotuare, în parc şi aşa mai departe. (Trebuie menţionat că I'm not a dog hater, din contră!). Aşa... şi pe când visam eu cu ochii deschişi la a dog free town, realitatea mă loveşte în faţă.

La începutul lunii viitoare (care trebuia să fie sfârşitul lunii trecute) se deschide mult-lăudatul adăpost!!! Uraaaa...no more ham-ham on the streets! O să pot să cânt şi eu fericit, "Bau uau ipi io ipi iei, where my dogz at??
Îmi zic, ludu tată, iacă mă politicenii ăştia se mai şi ţin de cuvânt câteodată. Cu întârziere, dar ce mai contează! Mâţele n-or să mai stea cocoţate pe garduri, babelor nu le va mai fi teamă cu covrigu' în mână!!

Dogshit! Adăpostul ce se va deschide la Sântuhalm (aci la doi paşi de Deva) are doar... 50 de locuri!! Cum 50 de locuri?? Păi şi unde intră câinii?? 50 de patrupede îs numa' de la mine din cartier şi până la piaţă! Vreo 15 îs numa în giratoriile de prin centru! O să facă o selecţie, sub sloganul numa' 50 îs norocase?? Sau cum îşi imaginează ei că o să scape oraşul de câini. Oare câinii o să ajungă acolo prin rotaţie?? Câte trei zile solitary confidement for you ma' dogg... De ce mai fac adăpostul, dacă el va găzdui numai 50 de câini?? Încă o ţeapă, alţi bani investiţi degeaba. Toate acestea în timp ce eu trebuie să stau calm când trec printre burcuşii de la bloc!

Cât despre părerea mea despre ce trebuie făcut cu căţeii de pe străzi, în postul următor.

Au revenit broscuţele!!

2010-10-08T18:10:00.005+03:00

Nu, nu vorbim de micuţele maşini de la Wolkswagen. Nici de vreo invazie apocaliptică de broscuţe. Vrobim de unul din cele mai cunoscute simboluri ale Devei. Da, ştiu nu are nici o legătură reală cu oraşul de sub cetate, dar revenirea lor e importantă. Ce tot îndrug aici? Păi iaca, au revenit în faţa Prefecturii!! Cel mai popular loc de întâlnire din Deva are de câteva zile o nouă înfăţişare. Fântâna arteziană din faţa Prefecturii a fost complet reabilitată şi arată mai bine ca niciodată. Broscuţele au primit un luciu nou şi au acum parcă mai mult suflu ca niciodată. Mă bucur CĂ COnisilierii Judeţeni au luat în calcul modul în care arăta fântâna cu pricina şi în decurs de doar câteva luni au adus-o din nou la viaţă! Aşa că de amu pot să îmi dau din nou întâlnire cu oamenii la broscuţe şi nu în faţa prefecturii sau la intrarea în parc!!

Relaţii virtuale

2010-10-06T23:30:00.002+03:00

Trăim într-o lume dominată de internet. Nu ai net, nu exişti. De la pişpirelul din faţa blocului, la mătuşa din micuţul oraş minier, toţi au internet. Twitter, facebook, hi5 şi inevitabil messenger. Companiile multinaţionale se plâng tot mai mult de faptul că angajaţii lor pierd prea mult timp citind presa online, vizualizând profiluri de piţipoance şi cocalari sau râzând la compilaţiile cu căzături ale beţivilor pe youtube. Internetul şi tehnologia din ce în ce mai avansată influenţează, vrem nu vrem şi relaţiile noastre cu ceilalţi. Cu prietenii cei mai buni, cu colegii de serviciu sau cu jumătatea. Spuneţi-mi că nu v-aţi disperat niciodată când aţi văzut că prietenul/prietena nu ţi-a răspuns la sms în două secunde şi trei mişcări. Sau că aţi văzut că vorbeşte parcă prea mult cu unul şi altul pe mess, iar pe voi nu vă bagă în seamă. Sau că admiră îndelung poza piţipoancei de peste drum de pe hi5 sau feisbuc.

Părinţii noştri aveau dreptate. "Mă copcile, pe vremea noastră ne vedeam la baluri, jocuri, discotecă şi rar la plimbări în parc sau la film. Amu, parcă nu puteţi respira dacă nu tastaţi fie pe mobil, fie pe lectoc câteceva cu restu'. Ce ăla tuităr, haifaiv sau feisbuc. Când ni se făcea şi nouă o poză-două eram în culmea fericirii. Acu' la tot pasu' vezi mândre cocoţate pe mobilă, sau lângă teracotă cu carpetă pe perete, doară-doară o ieşi o poză bună de pus pe niet". Am stat şi am cugetat de curând cu un precin şi să ştiţi, deşi există riscul să credeţi că sunt de modă veche, că părinţii noştri nu sunt departe de adevăr.

Hai zi, că nu te-o mâncat în curuleţ să te uiţi în mesajele ei/lui să vezi dacă nu cumva îi vreun gajic/gajică cu care să vorbească cine ştie ce. Parcă şi văd tonele de astfel de mesaje. "Auzi pisi, eu una m-am săturat să văd că stai pe mess şi nu mă bagi în seamă. Ştiu că cu altele vorbeşti şi că de mine te-ai plictisit. N-ai răspuns la buzz şi ştiu că eşti la calc. M-am supi să ştii!"....sau... "auzi mă, dar tu chiar crezi că eu îs asa de proastă să cred că nu te uiţi la picioarele lu' ştorfelina aia pe feisbuc? Hai mă leşi că toţi din gaşcă salivaţi după ea. Eu dacă îmi pun o poză în care îs mai aranjată oţâră repede zici că îs piţipoancă..." sau... "ţi-am dat sms de juma' de oră şi tu nimic. Chiar să vorbesc de unul singur aici şi tu să te prefaci că nu exist. Am văzut că ai postat repede pe twitter nu ştiu ce mesaj, da mie n-ai putut să îmi răspunzi la un amărât de semese. Ejti najpa!". Şi exemplele pot continua la infinit.

Ideea e că ne complacem în aceste lucruri fără să facem nimic pentru a schimba cât de cât situaţia. Suntem dependenţi de sms, post şi poze pe net. We like checkin' up on people. A lot! Parcă prea mult totuşi! Şi acu deşi există vorba aia cu care ne minţim cu toţii.,"mă, aşa îmi vine să mă duc undeva unde n-am semnal. Aşa îmi vine să îmi opresc telefonul să nu mai sune, să nu mai caut pe nimeni şi să nu mai fiu căutat. Jur că de mâine nu mai intru pe mess sau pe facebook!", serios acum, vorba lui Costel, "cât căcat pot să mănânci?... ia încercaţi să faceţi un mic experiment. Mergeţi la ţară fără telefon sau laptop. Vedeţi cât rezistaţi.... Un prieten de-al meu spunea odată că ar încerca să meargă la o mănăstire unde să nu aibă parte de nici un fel de tehnologie, aşa, vreo două săptămâni... Fac un post cinste pe facebook şi un anunţ pe twitter... hai şi un mass pe messenger cu cel care face lucru ăsta!!:P

Lene, lene şi iar lene

2010-10-01T17:14:00.005+03:00

Că bine zice un precin. Mă, ai blog, măcar scrie şi tu oţără mai mult! Chiar aşe lene să îţi fie, de nici să tastezi nu îţi mai arde? Şi dreptate are. N-am mai scris nimic de hăhăăăă. Şi nu că n-aş mai fi făcut nimic interesant sau aşa, doar că, într-adevăr mi-e o lene de mă doare. Mai ales după o zi de lucru. Nu sap şanţuri, nu înalţ ziduri, nu mă sui pe acoperişuri. Dar, totuşi parcă atunci când mă întorc în camera mea friguroasă nu prea mai am chef de scris. Paradox interesant. Jurnalist (aspirant) să n-aibă chef să scrie. În fine. Doar ştiţi că n-am toate ţiglele pe casă.

De făcut n-am făcut chiar lucruri ieşite din comun, m-am bucurat de ultimele zile cu prietenii, care în scurt timp iau calea Timişoarei, văzut-am câte un film bunicel şi am mâncat, ca de obicei, fotbal pe pită. Peste câteva zile o să ating 5 luni ca jurnalist în devenire!!:D. Am doborât şi un mic record. Am adunat 1 an şi o lună de când n-am mai pus piciorul într-un club. You know, dance, commercial, piţipoance, redbull cu jack şi alte cele. Am mai reuşit şi performanţa de a nu mai asculta o manea cap-coadă de vreo trei luni şi ceva (nu că aş fi practicat sportul ăsta), dar e ceva trăind într-o lume din ce în ce mai manelizată. Sigur, frustrări am adunat cu carul, dar cum spuneam mi-a fost prea lene să le expun aci, dar promit că ii dau drumul. Frankly, mi-am cam dedicat timpul liber prietenilor pentru că ştiam că pleacă şi m-am cam lăsat pe mine puţin deoparte. Însă, pentru asta sunt serile răcoroase de toamnă, nu ? Mi-e cam greu să mă obişnuiesc cu gândul că după trei ani rămân acasă toamna şi nu plec la TM. Sigur, am să merg cât pot de des pe Bega, dar sincer, deja îmi e dor de meciurile Elbei, de Dan Păltinişanu, de Unirii sau de întâlnirile cu colegii la Kikilescu. Evident şi viaţa de cămin îmi lipseşte. Doar e vremea zacuscăi, nu?...mi-e dor de Happy şi de plimbările din primele zile de prin complex. Mi-e dor deja de Mitzu, Trauş, Olteanu, Negrei şi restul nebunilor. Mi-e dor chiar şi de "sicuţa" de la poartă. Mi-e dor de fotbalu' de la nouăşpe...dar hai să nu mă mai plâng atâta că doar tot o să fiu bănăţan de două ori pe lună!:D Cu toate astea, orăşelul nost' micuţ tot mai are câteceva de dat. Un karaoke, o seară de bârfe şi o plimbare pe centru. Poate mai descopăr şi câte o carte bună şi un documentar pe seamă. Lista cu filme e deja începută, serialele aşteaptă şi ele. Sănătos să fiu. Revenind la frustări, frământări, critică şi alte cele, vin şi ălea, că doar tărtăcuţa asta n-a intrat chiar de tot în repaus...so, voi ăia 10 ce îmi citiţi blogul, be afraid... be very afraid... că dau drumul la aberaţii!

Cum se lucrează în România

2010-08-30T20:43:00.003+03:00

În poza alăturată avem un exemplu clar despre modul în care se lucrează în România. Deşi pare munca unui muncitor de la Drupo mai mult beat decât treaz nu este aşa. În cazul de faţă s-a lucrat după crezul, dacă din prima nu reuşeşti (if at first you don't succeed), încearcă a doua oară, sau mă rog...a treia oară! Bineînţeles că povestea e deja clişeică. Vin băieţii, toarnă un covor nou de asfalt (după vreo 10-15 ani). Trotuar adecvat. Mamele nu mai zdruncină copii din căruţ, femeile nu îşi mai rup gleznele pe tocuri, copcii pot băga viteză cu rolele... cartier fericit!! Capacele de la canal se astupă. Dă-le dracu', la ce nevoie de ele? Şi aşa dacă vine puhoiu nu ne mai scapă nimeni. Dacă îi să se blocheze vreo ţeavă cu rahat nu îi bai, că nu răzbate mirosu' de sub asfalt. Ei, minunea ţine cam două luni. Vin hăilalţi băieţi care, trebuie să găsească canalele că, doamne feri dacă vine puhoiu, ce facem? Dacă se-nfundă ţevile cu rahat? Inundăm cartieru'. Şi cum primii indivizi n-au sinchisit să lase vreun semn cum că aci, în locul aista, şade capacu de canal (de beton, ca să nu-l fure jmecherii), băieţii din tura a doua au fost nevoiţi să dea la ghici. Şi iacă aşa, ditamai găuroaiele în asfalt, găuroaie care de o săptămână stau neplombate în faţa, culmea, unui magazin ortopedic! Iaca aşa se lucrează la noi la români! Suntem proşti de dăm în gropi!

De pe Maxi Taxi adunate

2010-08-28T17:44:00.003+03:00

Vinerea asta am avut ocazia, după foarte foarte mult timp, să "călătoresc" cu maxitaxi. De prin liceu n-am mai mers cu mijlocul ăsta de transport, când coboram de pe "deal" spre casă. Dacă în liceu făceam maximum 10 minute cu maxiu, acum m-am deplasat până la Simeria, pentru startul ligii a treia. Din lispă de şofer la redacţie, am luat maxiu, până în micul orăşel de lângă Deva şi am făcut în jur de 25 30 de minute.

Încă mă uimeşte dexteritatea de care dau dovadă majoritatea şoferilor de pe maxi. Nici dak aş fi Sheeva (ştiţi voi, tanti aia cu patru mâini din Mortal Kombat) n-aş putea face faţă solicitării. Oamenii schimbă bani, dau bilet, se uită în oglindă, schimbă viteza, accelerează, frânează, se încadrează, merg prudent ca să nu "îmburde" oamenii de pe culoar. Pe cuvânt că am o stimă aparte pentru ei. Bine, lăsând la o parte casetele cu salam şi guţă, miile de cruci din plastic lipite pe parbriz şi faptul că încă mai îndeasă în dubiţele ăstea oamenii ca într-un imens borcan de castraveţi, tipii se descurcă de minune. Eu, personal cred că le-aş da oamenilor rest schimbătorul de viteze, aş schimba pe la 6000 de ture, şi aş semnaliza în loc de a butona pe casa de marcat. Asta dacă n-aş intra în prima maşină din faţă sau în primul plop plantat pe marginea drumului.

Trecând peste aptitudinile fantastice ale şoferilor, nu pot să înţeleg de ce unii români pur şi simplu refuză să se spele. Secolul 21, săpun la fiecare colţ de stradă, şampoane de la clever, tip, aro, care nu depăşesc 2 lei... şi totuşi, oamenii put!! Pe lângă faptul că maxiul era înţesat, oamenii stând şi pe culoar, câţiva dintre ei n-au sinchisit să se săpunească înainte de a ieşi din casă.
Spun asta pentru că lângă mine s-au înghesuit un tip şi o tipă (!) care miroseau îngrozitor. N-a durat mult şi mi-a picat părul din nara stângă, pentru ca pe măsură ce înaintam să îl pierd pe tot. E groaznic să nu te speli cu atât mai mult cu cât afară erau peste 32 de grade. Şi dacă vroiaţi să îmi spuneţi că poate veneau de la muncă (maxiurile fiind pline de navetişti), n-aveţi dreptate. Cei doi se urcaseră exact din staţia de lângă hypermarketul Real, cu plăşile pline de cumpărături. Aşa că.... aveau un miros într-adevăr fără egal! Deşi încerc să fiu ironic, chestia e destul de împuţită, pentru că totuşi trăim într-o perioadă în care igiena contează mult. Chiar şi la sat, oamenii se spală după o zi de muncă în lighean, cu săpun de casă să fie proaspeţi înaintea mesei. Nu vreau să spun că suntem un neam de nespălaţi dar nici departe nu suntem. People, just be CLEVER and WASH and GO!! E atât de simplu!

Summer trip

2010-08-19T00:28:00.003+03:00

Weekend-ul ăsta experimentez sălbăticia în Ungaria. Voi vizita Budapesta timp de trei zile şi sper să vin înapoi cu o grămadă de chestii interesante despre maghiari şi cultura lor. Bonus, marele meci de pe Dan Păltinişanu, POLI-Manchester City (cea mai mare echipă pe care o voi vedea pe viu), după naţionala României:))...aşa că, ne auzim luni. Până atunci... servustok!!

Trance top 5 of the week 3

2010-08-12T23:58:00.002+03:00

1. Stine Grove and ReOrder – Biscay Bay (Ferry Tayle Neverending Story Remix)
2. Sequentia – Don’t surrender (Arty Remix)
3. Claudia Cazacu – Translucent (Original Mix)
4. Armin van Buuren feat Ana Criado - Down To Love (Original Mix)
5. Arty - Twilight Tonight (Arty Remode)

BONUS: Gareth Emery Feat. Lucy Saunders - Sanctuary (Club Mix)

Eterna şi fascinanta Românie. Partea a 4 a

2010-08-07T11:52:00.004+03:00

M-am tot gândit ce să scriu ca şi posibil comentariu, lead, atac, intro, cum vreţi voi, pentru acest material video. N-am găsit nimic potrivit. Poate doar atât: Doamne, fereşte-ne să n-ajungem acolo!! P.S. Naratorul filmului este managerul Spitalului Judeţean, Silviu Didilescu, care a încercat să atragă atenţia asupra situaţiei instituţiei.

Trance top 5 of the week

2010-08-06T17:18:00.002+03:00

BONUS: Kylie Minogue - All The Lovers ( Michael Woods Remix )

Explore the Carpathian Garden

2010-08-03T19:44:00.002+03:00

Ia uite ce găsim noi aici în grădina Carpaţilor. Codrul-frate cu românul! Fiecare sticluţă ce pluteşte-n voie pe Mureş conţine un mesaj special. Com vizit Rumeinia, end icsplorî dă carpathian gardăn, where ză plastic iz fantastic. Ui ar nat romales, ui ar praud Rumeiniens, from ă civilizeişion far far ăuei! Ui hev tauzănds ov kilometers ov haiueiz end faiv star hotelz. Vizit Rumeinia ză lend uer dracula iz ez popiulăr ez nadia comâneci, ilie nastaze and I LOV IU hagi!! Rumeinia ză garden of Eden!

Vara la ţară

2010-08-01T12:57:00.008+03:00

Sâmbetele mele au curs altfel când eram mic. Plecam de la asfaltul încins, treptele răcoroase ale scării, bătăile cu apă din curtea clădirii în care niciodată nu ştiam ce se întâmplă. Lăsam în urmă "ţările" şi bambiliciul din parcare, bările portocalii şi masa de tenis crăpată într-un colţ. Fiecare sămbătă plecam la ţară. La bunica. Acolo, mirosea a fân uscat, şi a mere coapte pe sobă. Acolo, aluatul creştea mare mare, acoperit de acelaşi ştergar alb. Acolo, apa rece de fântână potolea setea instant. Acolo, mă pierdeam în zmeurişul de la poartă şi mâncam seara pe trepte castraveţi cu smântână şi pâine neagră. Urmăream atent fiecare mişcare a viţeluşului ce zburda liber prin curte. Mă căţăram în podul şurii cu pălăria tatei ca să adun ouăle găinilor ce cotcodăceau de zor. Strâmbam din nas la varza călită făcută pe grabă de mama. Mă prăjeam pe coasta de la Pârlogu' în timp ce ai mei strângeau fânul. Mă căţăram în pruni şi conduceam navete spaţiale spre cer. Adormeam la prânz la umbra nucului de la poartă. Plimbam mingea dintr-o parte în alta a curţii luând la ţintă porţile vişinii. Urlam şi "speriam şobolanii" cum zicea buna.
Sâmbăta asta am făcut o astfel de incursiune în copilărie. După multă vreme am fost la ţară. La buna. Aer curat, căldură domolită de apă de la fântână pusă într-o găleată să se încălzească. La pancove. Da, pancove. Doar că acu le face mama. Cu brânză sărată şi mărar. Nu mâncăm nimic toată dimineaţa dar ne îmbătăm cu mirosul venit din bucătărie. Ne plimbăm prin grădină. Iarba udă ne gâdilă tălpile. Adidaşii i-am lăsat acasă. Strângem roşii, ardei şi castraveţi şi ne uităm la porumbul care creşte. Parcă deja şi miroase a cucuruz fiert... Pancovele sunt gata. Câte două fără să respirăm. Apă rece de fântână şi corcoduşe pe jumătate coapte. Le strâng într-o găletuşă. Aşezăm fânul în podul şurii, speriem mâţişorii ce se joacă în grajd. Câinele se ascunde de căldură în pivniţa răcoroasă. Îi e lene să latre pe vecinul ce cară fânul în spate dincolo de poartă. Lipseşte viţeluşul zburdalnic. Lipsesc porcii ce aşteaptă "prânzul" amestecat de buna. Lipsesc multe. Timpul trece repede peste noi, peste loc, peste casă, peste vecinul de la poartă. Poate prea repede. Rămân în urmă amintiri frumoase din trecut. Îmbătate în miros de pancove prăjite şi mere coapte în ler. Udate cu apă rece de fântână şi vin roşu din viţa de pe târnaţ.

Trance top 5 of the week

2010-07-30T12:11:00.003+03:00

În fiecare sfârşit de săptămână o să postez un top cu cele mai bune
cinci piese trance. Cu această ocazie poate mai îngrosăm rândul celor ce apreciază acest gen. Aştept şi alte propuneri de melodii!

BONUS: ATB – Midnight sun

Stele verzi

2010-07-27T22:42:00.003+03:00

Există la televizor o femeie care mă scoate din pepenii mei de dăbuleni, absolut de fiecare dată. Nu, nu e marea ştoarfă bianca drăguşanu, nici fandosita nambăr uan, Monicaca Columbeanu. Şi da, mă disperă chiar mai mult decât păpuşa gonflabilă simona senzual. E vorba de tanti aia de e mai mereu invitată la cea mai "cultă" emisiune de la ora actuală, acces din rect. Am dat un search pe gugăl că sincer nu ştiam cum o cheamă. În mintea mea era doar doamna cu stelele, zodiile şi planetele în retrograd, retrogradare, promovare sau mai ştiu eu ce termeni de aştia din astrologie. E tanti aia de le face astrograme tuturor, de la morţi, vii, câini, pisici, azteci, babilonieni şi bulibaşi. Unica, inegalabila, Cristinaaaaa Demetrescu. Aşa scrie aci pe gugăl. Văzut-am că are şi pagină personală, pentru că mulţi sunt proştii care cred că ceea ce li se întâmplă în viaţa de zi cu zi e din cauza lui mercur care e retrograd şi care nu ştiu ce puşca lu' Traian Ilea mai face. Văd amu' în timp ce scriu, că o oră de consultaţie, ascultare e nu mai puţin de 180 de lei. Doamne dă-mi tărie!!

Am uitat să specific încă de la început că eu nu cred nici în ruptul capului rahatul cu zodiile şi astrele. Că da, racii sunt sensibili, că se sinucid de cinci ori mai mulţi decât balanţele, că sunt viteji, că sunt emo în acelaşi timp, că dau cele mai bune dume, că au fofoloanca cea mai mare şi că nu ştiu să o folosească şi aşa mai departe. Nu există. Rahat servit cu ditamai polonicul, în ziare, reviste şi la televizor. Ei, şi domniţa asta Demetrescu este ceva de speriat. Dom'le e prezentă peste tot. Dacă pică avioane şi elicoptere, pică pentru că soarele şi planetele s-au aliniat aiurea în acea zi şi pentru că fuselajul a fost construit în îndepărtata islandă, unde un muncitor din fabrica producătoare e vărsător cu ascendent în peşti şi alte vietăţi marine. E şi pentru că el e ascendent în peşti, avionul condus de un pilot peşte (ca zodie, nu ca ocupaţie) a avut o traiectorie descendentă din cer, a picat în munţi şi alţi câţiva pasageri au murit, doar din cauza muncitorului vărsător.

Zilele trecute, astroloaga, contacatată (de fapt cred că e angajată la antene) de observator a realizat o astrogramă pentru tot neamul nostru de români blestemaţi pentru că i-am ucis pe ceauşeşti de Crăciun. Şi zicea stelele, paralelele că noi românii avem o soartă de cocos pentru că nu ştiu care planetă s-a aliniat cu alte două planete şi astfel vom avea de suferit generaţii, după generaţii... o întreagă gargară de acest gen, absolut, dar absolut aberantă. Nu mai pot cu tanti asta. O văd la tv din ce în ce mai des şi nu îmi vine să cred că oamenii pot mânca atâta rahat, refuz să cred că unii chiar ascultă sau cred ce debitează această femeie care citeşte şi vorbeşte zilnic cu stelele şi planetele.

Astăzi mi-am dat capăt, mi-am făcut cruce de trei ori şi m-am rugat intens ca odată şi odată stelele să se alinieze în aşa fel încât să dispară această emisiune de toată jena condusă de medelin ionescu, cu tot cu Demetrescu asta. Una din ştirile apărute pe fluxul de astăzi a fost că, pe litoral, câţiva pescari au fost înţepaţi de un peştişor veninos, cunoscut sub numele de "dragon de mare". Nasolie într-adevăr să te înţepe peştişori veninoşi, da na', dacă bagi mâna unie nu trebe... În fine. Şi ce face medelin?? Sună pe astroloaga de serviciu, care astăzi pentru nu ştiu ce motiv stelar, nu era în studio, să o întrebe ce zic stelele de acest eveniment de la malul mării. Şi gajica bagă bine, dăi că stelele or vrut ca peştii să înţepe pescarii, care din cauza faptului că marte s-a băgat peste teritoriul lui jupiter, că aşa le trebe că ei trebuia să stea acasă pentru că astăzi o fost o ziuă încărcată negativ din punct de vedere energetic, şi că nu ştiu ce cureaua lată a aceluiaşi Traian Ilea... mă întreb când se vor alinia stelele în aşa fel încât să-i permită unuia să îi zică astroloagei de serviciu să se ia şi să se ducă într-o expediţie pe calea lactee, poate poate, intră în contact cu ceva extratereştrii care să o ia şi să o ţină la ei. Până atunci, simt că mercurul e retrograd şi că racul ăla sensibilios din mine vrea să iasă la suprafaţă şi să îi transimtă un sincer Du-te Dracului (acolo nu mai dai în stele!)

Numai despre sport

2010-07-19T22:06:00.005+03:00

De acum înainte, numai despre sport, pe http://claudiusav.blogspot.com/. E încă andăr constracşiăn cum se spune, dar l-am creat ca să nu mai amestec sportul cu frustrările mele zilnice pe acest blog. I'll try to keep up with both of them. Să vedem dacă îmi şi iese. Acum, la început se cere o atenţie sporită celuilalt. Până creşte oţără:P

Eterna şi fascinanta Românie. Partea a 3 a

2010-07-09T13:56:00.002+03:00

Astăzi frustrările mele se leagă din nou de inundaţii. Da, ştiu sunt obsedant deja, dar aici şi acum se văd mai bine problemele noastre. Merg pe aceiaşi idee însă astăzi voi fi mai scurt. Cum să evoluăm când la conducerea ţării noastre sunt oameni ca Elena Udrea?

Sincer, acum. Bancurile cu blonde nu se potrivesc tot timpul. În cazul celei de la Cotroceni, se potrivesc ca o gentuţă a lu' nea vuitton ăla la pantofii ministrului turismului şi dezvoltării. Dacă v-aţi făcut ieri timp aţi putut vedea la tembelizor că Nuţi a fost din nou la sinistraţii din Moldova. Şi ce le-a dus draga de ea?? Ciocolată Poiana copiilor, şi...PANTOFI CU TOC femeilor de la sat!!! Repet. PANTOFI CU TOC femeilor de la sat!! Cât de proşti să crezi că sunt acei oameni? Cum îţi permiţi tu, cea care sigur ţi-ai desfăcut cracii ca în Basic Instinct de fiecare dată când ai avut ocazia pentru a junge aşa sus?? Câte şliţuri ai desfăcut că să defilezi prin Parlament nestingherită? Cât de redusă mintal trebuie să fi să duci femeilor de la ţară, pantofi cu toc? Cum să te plimbi cu ei prin mâl? Cum să râneşti la vaci şi să dai lături porcilor pe tocuri, tembelo? Cum să duci unor oameni care au nevoie de mâncare, apă şi materiale de construcţie, pantofi cu toc?? Şi apoi, cum să îi primeşti fără să zici ceva? Adică, eu unul dacă aş fi primit aşa ceva, m-aş fi întrebat dacă nu cumva se face caterincă de mine...cum pantofi cu toc? Asta îşi bate joc de noi? Ţi-aş fi dat, dragă Nuţi, o flegmă din toată inima. Ţi-aş fi dat cu tocurile în cap, fără număr. Ba chiar ţi-aş fi arătat graţios curul tăbăcit de muncă şi ţi-aş fi pogorât cel puţin jumătate din sfinţii din calendar în cale.

Asta merităm. Pentru că ne lăsăm călcaţi zilnic în picioare şi n-avem curaj să zicem nimic. O blondă care să ne dea ciocolată Poiana atunci când ne e deja prea scârbă de ce se întâmplă. Pantofi cu toc să ne rupem gleznele după ce ne-am rupt în prealabil spatele de la atâta muncă pentru traiul nost de toate zilele. MARŞ LA COTEŢ FĂ!!!

Eterna şi fascinanta Românie. Partea a 2 a

2010-07-08T17:20:00.004+03:00

Da. Sunt unul din oamenii care până nu demult credea că lucrurile se vor schimba mai devreme sau mai târziu. Norii ăştia negrii ce stau deasupra ţării noastre de ceva săptămâni m-au cam făcut să îmi schimb părerea. Da. Propun tuturor celor care au posibilităţi, să plece dincolo. Dacă te mai duce şi mintea nu mai sta în loc. Eu, eu n-am încă posibilitatea de a pleca. N-am rude dincolo, nici măcar prieteni ori cunoştinţe. De altfel, nici aici nu am nici o rudă sus-pusă. N-am pile. Decât cele de ascuţit coasa, la ţară, şi cele ale mamei dedicate manichiurei. Nici nu vreau să am. Vreau să văd dacă pot să reuşesc prin forţele mele proprii. Aşa cum tata a făcut, pornind de la ţară, de mic, în căutarea unui rost pe care, în timp, l-a găsit. Însă, voi ce aveţi posibilitatea să plecaţi mergeţi cu Dumnezeu înainte. Ţara asta nu se va schimba decât dacă, brusc, chinezii, japonezii, ori americanii ăia pe care i-am aşteptat atâta timp, se hotărăsc să ne colonizeze.

Continui, poate uşor sâcâitor, cu ceea ce se întâmplă în Moldova. Galaţiul nu mai are mult şi riscă să fie înghiţit în nu ştiu ce proporţie de Dunăre. Debitul ei este aşteptat să atingă cote istorice în două zile. În toate aceste zile, mii de jandarmi, militari şi oameni gospodari au pus osul la muncă şi au făcut un dig impresionant de cinci kilometri, care, sperăm cu toţii să reziste. Presa, acest gardian al societăţii noastre, prezentă la fiecare sac de nisip alipit, la fiecare firicel de apă ce scapă printre crăpături, la fiecare ciocolată împărţită de Elena Udrea, ne-a arătat înc-odat' ce fel de neam suntem. În timp ce sute de oameni din oraşul dunărean se agitau să umple saci pentru consolidarea digului, plebea, ţărănimea, cocalarii, mâncătorii de seminţe şi băutorii de răchie ieftină stăteau şi se uitau de la terasele barurilor de cartier, cum restul pulimii lucrează! Mi-aş pune capul la tăiere că într-o ţară precum Ungaria, Polonia ori Cehia această imagine ar lipsi din peisajul autohton. Numai românii sunt capabili să stea deoparte motivând că paharul de bere nu se goleşte singur şi că producţia de seminţe trebuie întreţinută. Sigur, accept că fiecare pădure are uscăturile ei, însă, e mai mult decât evident că, pădurea noastră e plină ochi de uscături numai bune de puse pe foc.

Apoi. Spuneţi-mi mie voi unde mai găseşti în ţările civilizate, oameni a căror prim job să fie cel de şomer. Ai terminat o facultate. Tu şi încă 1000 de colegi de promoţie. Unde te duci, încotro apuci? Ai în mână o diplomă care atestă că eşti licenţiat într-un anumit domeniu. După câteva luni de căutări zadarnice îţi vine să te ştergi ce ea la fund. Îţi aduci aminte, însă că, nici acolo n-o poţi folosi că zgârie. Şi atunci ce rămâne de făcut? Milogeli, curling şi rugăciuni pe la pilele de care aminteam mai sus. Asta dacă dispui şi de aşa ceva. Dacă n-ai nici pile nu-ţi rămâne decât să încerci meserii la care nu te gândeai că o să ajungi din moment ce eşti licenţiat în economie, de pildă. Iată cum, după luni de căutări, stai cu tava în mână prin hypermaket-uri rugând lumea să guste din salamul plin de zgârciuri şi pateul fără cheiţă. N-a zis nimeni că munca e ruşinoasă. Din contră decât să stai acasă pe capul părinţilor, mai bine faci promoţie la fulga. Nu e normal însă ca un proaspăt absolvent să trebuiască să treacă prin aşa ceva.

Rămân la părerea că ţara noastră ar avea de câştigat din turism. Nu, nu cel real, că de ăla se ocupă Nuţi, staţi liniştiţi!! Turismul cu prostie. Veniţi să vizitaţi, ţara în care totul, dar absolut totul este posibil. Locul unde oamenii plătesc taxe pe autostrăzi şi drumuri invizibile. Locul unde ţiganii o duc mai bine decât românii însăşi. Locul unde un masterant în mecanică, e agent de vânzări pentru o firmă de cosmetice. Locul unde, ţâţele, gura larg deschisă şi dansurile lascive te face vedetă. Locul unde avem pensie de 1 leu şi 60 de bani şi salar lunar, ca şofer la minister, de 43 de milioane. Locul unde oamenii sunt nevoiţi să-şi cumpere medicamentele când sunt internaţi la spital. Locul unde se moare de la o banală fractură. Locul unde ciobanii ajung europarlamentari şi blondele voluptoase miniştri. Eterna şi fascinanta Românie vă aşteaptă cu braţele deschise!!

Eterna şi fascinanta Românie

2010-07-04T14:39:00.002+03:00

De când cu toate nenorocirile ăstea ce-au venit peste noi mi-am dat seama de un lucru. Deşi pare foarte aiurea, părerea mea e că românii sunt, după ţigani, printre cele mai proaste naţii de pe glob. Să explic şi de ce. Pe lângă faptul că mâncăm căcat cu polonicul, vorba unui profesor, de la politicieni zi de zi, noi, românii nu avem nici o identitate. Nu ne defineşte nimic pozitiv. Stăm, plângem, ne dăm duhul. La câteva zile distanţă dănţuim, băgăm mici şi bere pe instalaţie şi ne doare în cur. Cum să evoluăm dacă mulţi dintre noi l-ar vota pe Dan Diaconescu, SENZAŢIONAL, preşedinte?? Cum să evoluăm când ne lăsăm conduşi de un om fără scrupule cum e băsescu?? Cum să mergem mai departe când EBA şi BECALI ne reprezintă în Parlamentul European?? Cum să ne trezim când Ministrul Economiei are, probabil, bani mai mulţi decât vreo 25 de primării la un loc?? Exemplele îs atâtea încât mi-ar trebui ceva timp să le arăt pe toate.

Mergem mai departe. Unde mama naibii e unitatea românilor?? Ieri, la Galaţi un biet om sătul de rahatul mâncat zi de zi, a aruncat spre Boc cu ouă şi roşii. Păcat că nu l-a nimerit. Au fugit imediat după el forţele de ordine şi l-au şi înhăţat. Unde erau cetăţenii revoltaţi pe sistem atunci?? Stăteau şi se uitau cum bietul om se lupta cu jandarmii şi castraveţii. Ce să mai vorbim că mulţi dintre noi n-ar mişca două degete să trimită un sms pentru sărmanii loviţi de ape. "Dă-i mă încolo de moldoveni că şi aşa erau vai mama lor. Să le fac eu casa acuma?" Da' pentru Haiti şi Indonezia aţi sunat la teledoane nu??

Apoi, în Moldova e prăpăd. Nimeni nu s-a gândit în 20 de ani că există o mică posibilitate ca râurile mari să iasa din matcă odată şi-odată. Nu mă, nu. În mandatul nostru nu o fost nici o problemă de gen. Doamne dă, că scăpăm şi anu' ăsta. Iata că au ieşit râurile şi acu' e jale. Stăm cu mâna- n cur şi ne uităm cu se ridică apa şi oamenii de acolo pierd totul. Mai vine şi piratu' să mai dea şi nişte dume de-ălea de om sictirit şi scârbit de ţara pe care o conduce. Paranteză. Eu, personal cred că Băsescu e bolnav. Nu, nu cu capu', că aia evident. Îl roade altceva pe dinăuntru şi n-ar fi exclus la câte blesteme şi-o auzit. Revenim. De ce n-a trimis nişte specialişti să vadă ce şi cum, altfel prezenţa sa n-ar mai fi imflamat şi mai mult spiritele printre oameni. De ce în atâta amar de vreme nimeni nu s-o gândit să contacteze experţi OLANDEZI să ne facă şi nouă două-trei baraje mai de doamne ajută??? Bun. Sinistraţi, morţi, sate inundate, comerţ cu suferinţă (antena 1 şi protv). Campanii umanitare, camioane cu conserve, ulei, apă, pături şi alte cele. Odată ajunse acolo, ele iau total o altă cale decât cea iniţială. Frate, se bagă în faţă hapsâni ale căror case nici nu au fost inundate. Iau ăia ce prind şi cei năpăstuiţi rămân cu resturile. Cât de jeg uman poţi să fi??? Lasă nene la ăia cu familie mare care şi-au pierdut agoniseala nu te băga tu în faţă pentru neşte haine, pâine şi conserve bucegi. Evident că, deşi e urât ceea ce se întâmplă în Moldova nu poţi să stai deoparte şi să nu zici câteceva despre oamenii ce populeazămeleagurile ălea. Deci, bun o venit apa. Ţi-o luat tot ce aveai mai de preţ. Aştepţi să ţi se facă o casă nouă. După câteva luni, vin materialele, dacă între timp nu ajung la hapsânii de mai sus. Aşa. Omule drag... nu-ţi mai fă casa în exact acelaşi loc unde o fost aia pe care ţi-au luat-o apele. Mută-te mai la deal. Du-te în alt loc mai ferit. Nu aberez, lucrurile ăstea chiar s-au întâmplat anii trecuţi la Vadu Roşca!!! Asta dacă cei de acolo ÎŞI RIDICĂ SINGURI casa şi nu aşteaptă apostolii şi sfântul Petru să vină să le-o înalţe. Pentru că românul mai e şi leneş pe lângă că mai e şi prost.

Oricum, dragi tovarăşi (că tot reapăru PCRu zilele ăstea, încă un motiv să vezi câtă prostie e la noi) dacă aveţi o portiţă cât de mică spre orice ţară din Europa, FUGIŢI. Ca Usain Bolt. Băgaţi mare fraţilor şi nu vă mai uitaţi în urmă că ţara asta n-are nici o şansă!!!

Alb-Negru

2010-06-28T00:30:00.003+03:00

Week-end-ul ăsta mi-a fost dat să urmăresc meciul SUA-Ghana din optimile CM din Africa printre străini, în recepţia unei pensiuni la care asistam la o nuntă. Frumoasă nuntă, oricum. Ei... şi cum fotbalul ăsta aduce unul lângă altul bărbaţi din toate zonele, doar teveu să fie, nu contează că e nuntă, ori botez, ori slujbă la biserică, tot dai o geană la meci. Evident în fotbal, aşa cum spunea Ioan Chirilă, rar ai parte de două-trei păreri care să coincidă. Ba americanii-s de vină, ba nemţii îs bazaţi, ba englezii îs umflaţi cu pompa, ba Ronaldo îi mai bun, ba Messi e peste toţi.

Am observat cu mâhnire că pentru mulţi dintre români, toţi negrii sunt ţigani, ciori, gorile, coborâţi din bananier şi cocotier. Sincer nu ştiu de unde vin frustrările ăstea, dar cert îi că n-o fost unul în holul acela al pensiunii care să nu-l facă pe Boateng maimuţă, pe Gyan ţigan şi pe Asamoah sclav. Acum înţeleg oarecum că trăim într-o ţară în care ţiganii îţi dau sute de motive să îi faci în toate felurile, dar de aici până la a-l face pe ghanez sclav de pe plantaţie mai e drum lung. Din nefericire prea puţini sunt cei ce apreciază faptul că negrii, africanii, afro-americanii, cum vreţi voi să le spuneţi, sunt peste albi în sport. De la atletism, baschet, baseball, fotbal (în multe cazuri) box şi multe alte sporturi, negrii fac legea. Ce mă intrigă e că dacă un jucător de culoare joacă în naţionala Germaniei, a Angliei, a Franţei şi chiar a Braziliei, nu mai e ţigan, cioroi, urangutan. E neamţ, e englezoi, e brazilian tehnic, e francez meserie.

Românii n-au cultură şi nu ştiu să recunoască adevărul. Oamenii ăştia sunt nişte talente native în sport şi nu numai. Prespun că dacă ma chinui, sigur găsesc un fraier care să zică despre Obama că e un negru nenorocit. Încă un capitol la care românii nu o să evolueze prea curând. Nu e de mirare când încă mai miroase bine de tot a comunism în pieţe, pe stadion, în şcoală şi în recepţiile pensiunilor. Mi-ar fi plăcut să fie un umor negru, dar din nefericire nu e aşa.